Update articol:

Averea președintelui Louis Vuitton a depășit 100 de miliarde de dolari, Bernard Arnault alăturându-se centimiliardarilor Jeff Bezos și Bill Gates

Bernard Arnault, președintele LVMH (Louis Vuitton), a intrat marți în rândul centimiliardarilor (cu averi de peste 100 de miliarde de dolari), alături de Jeff Bezos (Amazon) și Bill Gates (Microsoft), potrivit Bloomberg.

Arnault a intrat în top după ce acțiunile producatorului de bunuri de lux au urcat, marți, cu 2,9%, până la un record de 368,80 euro pe acțiune. Averea sa netă a crescut cu aproape 32 de miliarde de dolari în acest an, cel mai mult din cadrul indicelui  500 Bloomberg Billionaires.

Averea lui Arnault, de 100,4 miliarde de dolari, echivalează cu mai mult de 3% din economia franceză, subliniind decalajul de avere din țara sa natală, în care au avut loc proteste pentru taxarea suplimentară a bogaților. Chiar și pe fondul intensificării tensiunilor comerciale, apetitul consumatorilor chinezi pentru genți Louis Vuitton și coniacul Hennessy au întărit rezultatele LVMH, proprietarul ceasurilor Dom Perignon Champagne și Tag Heuer. Acțiunile companiei au crescut în acest an cu 43%, fiind pe locul al treilea al performerilor din indicele CAC 40 din Franta.

Arnault, în vârstă de 70 de ani, și familia sa sunt printre magnații de lux care au promis peste 650 milioane de dolari în aprilie pentru reconstrucția Catedralei Notre Dame, după ce biserica a fost distrusă de foc. El controlează aproximativ jumătate din LVMH cu sediul la Paris printr-o companie holding și deține, de asemenea, o participație de 97% la Christian Dior, casa de modă fondată cu trei ani înainte de nașterea sa în 1949.

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (19/10/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTN si EFSA

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (19/10/2020)

Notificare rascumparare actiuni proprii 12 - 16 octombrie 2020

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (19/10/2020)

Numirea domnului Valentin Nae in functia de Director al Sucursalei CNE Cernavoda

RETRASIB SA (RTRA) (19/10/2020)

Raport auditor financiar parti afiliate sem I 2020

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (19/10/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 12-16 octombrie 2020