-
„O lume multipolară nu se naște prin dispariția unui centru de putere, ci prin dobândirea capacității celorlalți de a influența regulile.”
-
Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniile militar, diplomatic și economic.
* Introducere
Summitul BRICS desfășurat la New Delhi, în zilele de 12–13 septembrie 2026, trebuie analizat dincolo de retorica obișnuită despre „sfârșitul dominației occidentale” sau apariția iminentă a unei noi ordini mondiale. Reuniunea nu a produs nici o alianță politico-militară, nici o monedă comună și nici un mecanism instituțional comparabil cu cele ale Uniunii Europene sau NATO. Ea a confirmat însă că BRICS a depășit stadiul inițial al unui forum de consultare între câteva mari economii emergente și se transformă treptat într-un ecosistem de cooperare economică, financiară, tehnologică și diplomatică.[1]
BRICS reunește în prezent zece state membre: Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud, Egipt, Etiopia, Iran, Emiratele Arabe Unite și Indonezia. Arabia Saudită, invitată să adere în 2023, nu și-a confirmat până în prezent intrarea deplină în grupare. Potrivit datelor prezentate de guvernul indian cu prilejul summitului, aceste state însumează aproximativ 49,5% din populația mondială, circa 40% din produsul intern brut global, calculat la paritatea puterii de cumpărare, și aproximativ 26% din comerțul mondial. Gruparea cuprinde patru continente, unele dintre cele mai mari economii și populații ale lumii, trei puteri nucleare, mari producători și consumatori de energie, precum și state care controlează sau influențează rute maritime și spații strategice esențiale.[2]
Aceste cifre oferă măsura schimbării petrecute în raporturile internaționale, dar trebuie interpretate cu prudență. Puterea agregată nu înseamnă automat putere organizată, după cum ponderea demografică și economică nu generează în mod necesar coeziune politică. BRICS dispune de o masă critică impresionantă, însă membrii săi au regimuri politice, priorități economice, alianțe externe și interese de securitate diferite, uneori chiar contradictorii. Tocmai de aceea, importanța Summitului de la New Delhi nu constă în depășirea acestor divergențe, ci în capacitatea grupării de a continua cooperarea în pofida lor.
Amploarea agendei este reflectată și de dimensiunea documentului final. Cu 140 de puncte, Declarația de la New Delhi este cea mai extinsă din istoria recentă a BRICS, depășind declarațiile de la Kazan din 2024, cu 134 de puncte, și Rio de Janeiro din 2025, cu 126. Prin comparație, documentele adoptate la Johannesburg în 2023 și Beijing în 2022 cuprindeau 94 și, respectiv, 75 de puncte. Această extindere exprimă atât multiplicarea domeniilor de cooperare, cât și dificultatea construirii consensului între unsprezece state ale căror interese strategice nu sunt întotdeauna convergente. Lungimea documentului trebuie însă interpretată cu prudență: ea indică densitatea agendei și complexitatea negocierilor, nu neapărat transformarea tuturor intențiilor declarate în angajamente operaționale.[3]
Dincolo de această expansiune cantitativă, relevanța summitului trebuie evaluată prin câteva dosare decisive pentru evoluția ordinii internaționale.
* De la extindere la instituționalizare
După extinderile succesive din ultimii ani, BRICS intră într-o etapă nouă. Problema principală nu mai este atragerea unui număr cât mai mare de state, ci transformarea extinderii cantitative în capacitate efectivă de acțiune. India a încercat să orienteze reuniunea în această direcție, alegând ca temă „Construirea rezilienței, inovării, cooperării și sustenabilității”.
În timpul președinției indiene au fost organizate peste 400 de reuniuni ministeriale, parlamentare, administrative, economice, academice și tehnice, desfășurate în 30 de orașe. Această densitate instituțională arată că BRICS nu mai funcționează exclusiv prin intermediul întâlnirilor anuale ale șefilor de stat și de guvern. În jurul nucleului politic se formează rețele de cooperare în domeniul finanțelor, agriculturii, energiei, sănătății, cercetării, tehnologiilor emergente, administrației vamale, dezvoltării urbane și relațiilor dintre mediile de afaceri.
Declarația de la New Delhi menționează elaborarea Strategiei Parteneriatului Economic BRICS până în 2030, dezvoltarea unui plan de acțiune privind lanțurile valorice pentru perioada 2026–2030, intensificarea cooperării vamale și continuarea activității Noii Bănci de Dezvoltare. Au fost înregistrate progrese și în crearea unei baze de date arhivistice comune, a unor rețele de cercetare și a unor mecanisme destinate asigurării continuității proiectelor între președințiile succesive.
Aceste inițiative nu au spectaculozitatea proclamării unei noi ordini mondiale, dar pot avea consecințe mai profunde. O organizație internațională dobândește relevanță nu numai prin declarațiile adoptate, ci și prin obișnuința cooperării, continuitatea reuniunilor, formarea unor comunități profesionale și apariția unor infrastructuri comune. Din acest punct de vedere, Summitul de la New Delhi sugerează trecerea BRICS de la o coaliție predominant declarativă la o platformă cu elemente incipiente de instituționalizare.
* India și definirea identității BRICS
Poziția Indiei este esențială pentru înțelegerea actualei evoluții. New Delhi nu dorește ca BRICS să devină o alianță antioccidentală condusă de China și Rusia. India este membră BRICS, dar participă și la dialogul de securitate Quad alături de Statele Unite, Japonia și Australia, dezvoltă parteneriate cu Uniunea Europeană și își consolidează relațiile militare și tehnologice cu Franța, Israelul și alte state occidentale. În același timp, își păstrează relația tradițională cu Rusia și își asumă tot mai explicit rolul de reprezentant al Sudului Global.[4]
Formula folosită de premierul Narendra Modi este semnificativă: BRICS nu ar trebui să fie o structură „împotriva” cuiva, ci instrumentul prin care Sudul Global să treacă de la statutul de beneficiar sau destinatar al regulilor la acela de participant la elaborarea lor. India încearcă astfel să prezinte gruparea nu ca pe o alternativă revoluționară la ordinea internațională existentă, ci ca pe un mijloc de reformare și reechilibrare a acesteia.
Această viziune nu coincide în totalitate cu perspectivele Chinei și Rusiei. Beijingul vede BRICS ca pe o componentă a procesului de reducere a influenței occidentale și de consolidare a unei ordini multipolare în care China să joace un rol central. Pentru Moscova, confruntată cu sancțiuni și cu izolarea produsă de războiul din Ucraina, BRICS reprezintă și o dovadă că Occidentul nu mai poate controla accesul la legitimitate internațională. India urmărește, în schimb, să împiedice transformarea grupării într-un instrument exclusiv sino-rus și să-și păstreze libertatea de acțiune față de toate centrele de putere.
BRICS funcționează, așadar, pe baza unei ambiguități constructive. Rusia și China îi accentuează funcția de contrabalansare a Occidentului; India, Brazilia și alte state îi preferă rolul de platformă autonomă de negociere. Consensul este posibil atât timp cât documentele comune exprimă obiective generale – multipolaritate, suveranitate, dezvoltare, reformarea instituțiilor internaționale – fără a impune membrilor o disciplină geopolitică rigidă.
* Relațiile China–India: destindere tactică, nu reconciliere strategică
Unul dintre cele mai importante rezultate politice ale summitului a fost întâlnirea dintre Narendra Modi și Xi Jinping. Vizita președintelui chinez în India, prima după șapte ani, a marcat o relaxare vizibilă a relațiilor bilaterale, grav afectate de confruntările de frontieră din 2020 și de acumularea unor importante efective militare în regiunea himalayană.[5]
Cele două părți au discutat despre menținerea păcii la frontieră, facilitarea circulației persoanelor, reluarea schimburilor culturale și dezvoltarea relațiilor economice. Dimensiunea comerțului bilateral explică interesul pentru detensionare. În 2025, schimburile comerciale au ajuns la aproximativ 155,6 miliarde de dolari, însă India a importat din China bunuri în valoare de aproape 132 de miliarde, acumulând un deficit de peste 100 de miliarde de dolari. Această asimetrie creează simultan interdependență și vulnerabilitate.
Apropierea nu trebuie însă supraevaluată. China și India continuă să dispute delimitarea unei frontiere de aproximativ 3.800 de kilometri și mențin importante dispozitive militare în zonele sensibile. India privește cu suspiciune relațiile Chinei cu Pakistanul, extinderea inițiativei „Belt and Road” în Oceanul Indian și prezența chineză în porturile din Asia de Sud. Beijingul, la rândul său, urmărește cu atenție cooperarea Indiei cu Statele Unite și participarea acesteia la Quad.
Prin urmare, Summitul de la New Delhi a produs o destindere tactică, nu o reconciliere strategică. Cele două state au interesul să împiedice transformarea rivalității lor într-o confruntare permanentă, mai ales într-un moment de instabilitate economică și militară globală. Dar ele continuă să concureze pentru influență în Asia, Oceanul Indian și Sudul Global.
Pentru BRICS, relația China–India reprezintă atât motorul potențial, cât și principala vulnerabilitate. O cooperare funcțională între cele două mari puteri asiatice ar putea transforma gruparea într-un centru major al economiei mondiale. O nouă deteriorare a raporturilor bilaterale ar limita capacitatea BRICS de a elabora proiecte strategice comune.
* Reforma ONU și lupta pentru reprezentarea Sudului Global
Reforma Organizației Națiunilor Unite a ocupat un loc important în Declarația de la New Delhi. Statele BRICS consideră că actuala arhitectură internațională reflectă în continuare raporturile de putere de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și nu mai corespunde distribuției contemporane a populației, economiei și influenței politice.
Documentul solicită o reprezentare mai consistentă a statelor în curs de dezvoltare, în special a celor din Africa, Asia, America Latină și Caraibe, atât în Consiliul de Securitate, cât și în secretariatele organizațiilor internaționale. China și Rusia și-au reiterat sprijinul pentru aspirațiile Braziliei și Indiei de a juca un rol mai important în cadrul ONU, inclusiv în Consiliul de Securitate. Declarația susține, de asemenea, revendicările africane exprimate prin Consensul de la Ezulwini și Declarația de la Sirte.[6]
Pentru India, reforma Consiliului de Securitate reprezintă un obiectiv strategic. Statul care este deja cel mai populat din lume[7] și se profilează drept una dintre cele mai mari economii consideră tot mai greu de acceptat o ordine în care nu dispune de un loc permanent. Brazilia urmărește un obiectiv asemănător pentru America Latină, iar statele africane solicită corectarea subreprezentării continentului lor.
Totuși, consensul asupra necesității reformei nu înseamnă acord asupra formei acesteia. Extinderea numărului membrilor permanenți, acordarea dreptului de veto unor noi state, alegerea reprezentanților Africii și raportul dintre reprezentarea regională și puterea individuală rămân probleme nerezolvate. Nici China nu privește fără rezerve obținerea de către India a unui statut egal în Consiliul de Securitate.
Prin urmare, reforma ONU îndeplinește în prezent două funcții. Este un obiectiv real al unor membri BRICS, dar și un instrument de legitimare a grupării în fața Sudului Global. BRICS se prezintă drept purtătorul revendicării unei ordini mai reprezentative, chiar dacă membrii săi nu au ajuns încă la un proiect comun privind redistribuirea concretă a puterii.
* Conflictul din Golf: testul cel mai dificil al solidarității BRICS
Conflictul din Golf și escaladarea confruntării dintre Statele Unite și Iran au constituit fundalul strategic imediat al summitului. Situația este deosebit de complicată pentru BRICS deoarece gruparea include simultan Iranul, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, state aflate pe poziții diferite și expuse în mod inegal riscurilor militare, energetice și economice.[8]
Declarația de la New Delhi exprimă îngrijorare față de extinderea violențelor, solicită „reținere maximă”, protejarea populației și infrastructurilor civile, respectarea suveranității și soluționarea conflictelor prin dialog și diplomație. Documentul critică, de asemenea, sancțiunile unilaterale care nu au fost autorizate de Consiliul de Securitate al ONU.
Obținerea unui consens asupra acestor formulări nu este lipsită de semnificație. Iranul ar fi preferat, cel mai probabil, o condamnare explicită a acțiunilor americane și israeliene. Statele arabe din Golf nu puteau însă accepta o declarație care să ignore atacurile iraniene sau amenințările la adresa teritoriului, infrastructurilor energetice și navigației lor. India, dependentă de importurile de energie și interesată de menținerea relațiilor cu toate părțile, a urmărit evitarea unei poziții care ar fi împărțit gruparea.
Prudența limbajului arată însă limitele BRICS ca actor de securitate. Gruparea a putut formula un apel comun la dezescaladare, dar nu a prezentat un plan de mediere, un mecanism de garantare a securității Golfului sau o inițiativă comună pentru restabilirea libertății de navigație. Consensul a fost posibil tocmai pentru că documentul nu atribuie fără echivoc responsabilitatea unei singure părți.
Conflictul demonstrează totodată centralitatea dimensiunii energetice a BRICS. Gruparea include unii dintre cei mai mari producători și consumatori de hidrocarburi ai lumii. Orice perturbare a navigației prin Strâmtoarea Hormuz afectează nu numai statele occidentale, ci și economiile Chinei și Indiei. De aceea, declarația insistă asupra piețelor energetice stabile, protejării infrastructurilor critice și menținerii lanțurilor de aprovizionare.
Poziția adoptată privind tranziția energetică este, de asemenea, relevantă. BRICS susține o tranziție „justă, ordonată, echitabilă și incluzivă”, recunoscând că petrolul și gazele vor continua să joace un rol important, în special pentru statele emergente. Gruparea respinge implicit impunerea unui model unic de decarbonizare și încearcă să coreleze obiectivele climatice cu securitatea energetică și dreptul la dezvoltare.
* Războiul din Ucraina și imposibilitatea unei poziții comune ferme
Războiul din Ucraina continuă să reprezinte un alt test major pentru coeziunea BRICS. Rusia este parte beligerantă și unul dintre membrii fondatori ai grupării. Celelalte state nu au adoptat însă o poziție identică față de conflict.[9]
China menține un parteneriat strategic cu Rusia, dar evită asumarea directă a războiului și continuă să promoveze necesitatea negocierilor. India își păstrează relațiile politice, militare și energetice cu Moscova, cumpărând inclusiv petrol rusesc, dar dezvoltă în același timp relații cu Statele Unite și Europa. Brazilia și Africa de Sud susțin soluționarea negociată, în timp ce statele arabe și africane sunt preocupate în primul rând de efectele războiului asupra prețurilor energiei, cerealelor, îngrășămintelor și rutelor comerciale.
Declarația de la New Delhi exprimă preocuparea față de conflictele în desfășurare, reafirmă principiile Cartei ONU și susține soluționarea disputelor prin dialog, consultări și diplomație. Nu există însă o condamnare a Rusiei și nici o poziție care să preia integral interpretarea occidentală asupra războiului.
Această rezervă nu înseamnă că toate statele BRICS aprobă acțiunile Moscovei. Ea reflectă mai curând refuzul majorității Sudului Global de a accepta automat prioritățile geopolitice și regimul de sancțiuni stabilite de Occident. Numeroase state consideră că războiul trebuie încheiat, dar nu doresc ca relațiile lor economice și diplomatice cu Rusia să fie condiționate de politica americană sau europeană.
Pentru Moscova, simpla participare la summit alături de marile puteri emergente reprezintă un câștig politic: Rusia demonstrează că izolarea occidentală nu echivalează cu izolarea internațională. Pentru India și China, menținerea Rusiei în interiorul unei structuri multilaterale oferă avantaje energetice, economice și geopolitice, dar generează și riscul ca BRICS să fie perceput în Occident drept un instrument al Moscovei.
Războiul din Ucraina evidențiază astfel natura specifică a grupării. BRICS nu este o alianță bazată pe apărare colectivă și nici o comunitate de valori politice. Este un cadru în care state cu interese diferite cooperează acolo unde identifică un beneficiu comun și își păstrează autonomia asupra problemelor în care consensul nu este posibil.
* Dedolarizare fără monedă comună
Unul dintre cele mai frecvente subiecte asociate cu BRICS este presupusa creare a unei monede comune care ar urma să înlocuiască dolarul. Summitul de la New Delhi nu a luat o asemenea decizie. Diferențele dintre economiile membrilor, regimurile valutare, politicile monetare și interesele naționale fac improbabilă apariția, într-un viitor apropiat, a unei monede BRICS comparabile cu euro.
Evoluția reală este mai puțin spectaculoasă, dar mai credibilă. BRICS Payment Task Force analizează interoperabilitatea sistemelor naționale de plăți și de mesagerie financiară, extinderea decontărilor în monede locale și facilitarea investițiilor fără trecerea obligatorie prin dolar. Declarația recunoaște explicit că nu există o soluție unică aplicabilă tuturor membrilor.[10]
Este, prin urmare, mai corect să vorbim despre o dedolarizare graduală, selectivă și funcțională. Statele BRICS nu renunță brusc la dolar, ci încearcă să reducă riscurile rezultate din dependența excesivă de infrastructurile financiare controlate de Occident. Sancțiunile aplicate Rusiei și Iranului au accelerat acest proces, demonstrând că accesul la plăți, rezerve valutare și tehnologii financiare poate fi transformat într-un instrument de presiune geopolitică.
Succesul acestor inițiative va depinde mai puțin de declarațiile politice și mai mult de costurile tranzacțiilor, convertibilitatea monedelor, încrederea în instituții și stabilitatea reglementărilor. Dolarul nu va fi înlocuit printr-o decizie administrativă. Ponderea sa se poate însă reduce treptat dacă apar alternative suficient de eficiente și sigure.
* Tehnologie, spațiu și resurse critice
Dimensiunea tehnologică a summitului merită o atenție specială. Declarația prevede cooperarea în domeniul inteligenței artificiale, tehnologiilor cuantice, infrastructurii digitale și protejării lanțurilor valorice. Se conturează și o platformă comună de cercetare, în cadrul căreia schimbul de informații ar urma să se desfășoare voluntar, cu respectarea legislațiilor naționale, a securității datelor și a proprietății intelectuale.
BRICS a înregistrat progrese și în extinderea constelației de sateliți pentru teledetecție, bazată inițial pe capacități ale Chinei, Indiei și Rusiei. Sunt pregătite includerea altor agenții și constituirea unui Consiliu Spațial BRICS. Deși prezentată drept cooperare în domeniul dezvoltării, agriculturii, gestionării dezastrelor și monitorizării mediului, teledetecția are inevitabil și o dimensiune strategică. Capacitatea de a colecta, procesa și distribui date din spațiu devine o componentă a autonomiei tehnologice și informaționale.
Mineralele critice, infrastructura energetică, coridoarele comerciale și capacitățile de procesare reprezintă alte domenii în care membrii BRICS ar putea construi complementarități. Unele state dispun de resurse, altele de capacități industriale, capital, tehnologie sau piețe de consum. Dacă această complementaritate va fi organizată, gruparea poate influența lanțurile valorice mondiale. Dacă relațiile vor rămâne predominant bilaterale și asimetrice, principalul beneficiar va fi probabil China.
* Concluzii
Summitul de la New Delhi nu a creat o ordine mondială alternativă, dar a confirmat că ordinea existentă nu mai poate funcționa fără adaptarea la noua distribuție globală a puterii. BRICS nu este încă un pol unitar, însă a devenit o platformă suficient de extinsă pentru a influența agenda internațională și pentru a pune sub semnul întrebării monopolul occidental asupra definirii regulilor.
Principala sa forță rezultă din dimensiunea demografică, economică, energetică și teritorială a membrilor. Principala slăbiciune este absența unei viziuni strategice comune. China și India sunt simultan partenere și competitoare; Iranul și statele arabe din Golf aparțin aceleiași grupări, dar au percepții de securitate diferite; Rusia dorește o confruntare mai accentuată cu Occidentul, în timp ce India și Brazilia preferă autonomia și negocierea.
Reforma ONU reprezintă unul dintre puținele obiective capabile să unească aceste interese: statele BRICS solicită o reprezentare mai apropiată de realitățile secolului XXI. Dar chiar și aici persistă diferențe asupra modului concret de redistribuire a puterii.
Conflictul din Golf și războiul din Ucraina au demonstrat că BRICS poate formula un numitor comun diplomatic, dar nu poate încă produce o politică de securitate comună. Capacitatea de a păstra la aceeași masă state aflate pe poziții divergente este totuși relevantă într-un sistem internațional tot mai fragmentat.
Pe termen mediu, adevărata miză nu va fi proclamarea unei monede comune sau transformarea BRICS într-un „NATO al Sudului Global”. Evoluția va depinde de capacitatea grupării de a construi infrastructuri de plăți, finanțare, transport, energie, cercetare, comunicații și schimb de date. Puterea BRICS se va măsura nu prin virulența declarațiilor antioccidentale, ci prin numărul și eficiența alternativelor pe care le poate oferi.
De aceea, Summitul de la New Delhi trebuie privit ca o etapă de consolidare, nu ca un moment de ruptură. BRICS nu înlocuiește ordinea internațională actuală, dar contribuie la modificarea ei din interior, obligând instituțiile occidentale să recunoască faptul că statele Sudului Global nu mai acceptă să fie numai obiecte ale deciziilor adoptate în alte centre de putere.
Lumea multipolară nu s-a constituit încă într-o arhitectură stabilă. Ea se manifestă deocamdată prin multiplicarea centrelor de decizie, prin fragmentarea sistemelor financiare și tehnologice și prin creșterea libertății de manevră a puterilor intermediare. Summitul BRICS din 2026 confirmă această tendință: gruparea nu este încă o ordine alternativă, dar a devenit unul dintre laboratoarele în care se construiesc mecanismele viitoarei reechilibrări globale.
Bibliografie selectivă
BRICS, New Delhi Declaration: Building for Resilience, Innovation, Cooperation and Sustainability, 12 septembrie 2026.
Press Information Bureau, Government of India, “BRICS: Evolution, Cooperation and India’s Leadership”, 10 septembrie 2026.
Ministry of External Affairs of India, “Quad Foreign Ministers’ Meeting”, New Delhi, 26 mai 2026.
Australian Department of Foreign Affairs and Trade, “The Quad”, actualizare 3 septembrie 2026.
Reuters, “India’s Modi and China’s Xi push business links, border peace as ties revive”, 12 septembrie 2026.
Reuters, “BRICS adopts joint declaration, urges maximum restraint in Mideast”, 12 septembrie 2026
[1]Acronimul BRIC a fost formulat în 2001 de economistul Jim O’Neill pentru Brazilia, Rusia, India și China. Cooperarea politică a început prin reuniunea miniștrilor de externe din 2006, iar primul summit al liderilor a avut loc la Ekaterinburg, la 16 iunie 2009. Africa de Sud s-a alăturat în 2010 și a participat la summit începând din 2011, transformând BRIC în BRICS.
[2]Press Information Bureau, Government of India, „BRICS: Evolution, Cooperation and India’s Leadership”, 10 septembrie 2026. Ponderea de circa 40% din PIB-ul mondial este exprimată la paritatea puterii de cumpărare; evaluarea la cursuri de schimb nominale conduce la o pondere mai redusă.
[3]Comparația are în vedere numărul punctelor numerotate din declarațiile summitului. Numărul de pagini nu este utilizat ca indicator principal, deoarece diferă în funcție de formatul și tehnoredactarea fiecărei ediții oficiale.
[4]Quad, denumirea uzuală a Dialogului cvadrilateral pentru securitate, reunește Australia, India, Japonia și Statele Unite. Cooperarea a apărut în 2004, prin răspunsul comun la tsunamiul din Oceanul Indian, a fost formalizată diplomatic în 2007 la inițiativa premierului japonez Shinzo Abe și relansată în 2017. Nu este o alianță militară, nu are tratat constitutiv, secretariat permanent sau clauză de apărare colectivă. Cooperarea privește securitatea maritimă, infrastructura, tehnologiile critice, reziliența lanțurilor de aprovizionare, sănătatea, ajutorul umanitar și un Indo-Pacific liber și deschis. După reuniunea miniștrilor de externe de la New Delhi din 26 mai 2026 și cea de la Manila din 22 iulie, reprezentanții personali ai liderilor, denumiți sherpa, s-au întâlnit la New Delhi la 3 septembrie 2026. Summitul liderilor prevăzut inițial în India în 2025 fusese amânat; la data redactării, activitatea Quad continua la nivel ministerial, tehnic și al sherpa, fără o reuniune a liderilor în 2025.
[5]Confruntarea din Valea Galwan, din 15–16 iunie 2020, a provocat moartea a 20 de militari indieni și a patru militari chinezi, fiind prima confruntare militară mortală dintre cele două state după 1975. Ulterior au mai avut loc incidente și ciocniri fără victime mortale confirmate, între care cele din zona Pangong Tso, în 2020, Naku La, în 2021, și Yangtse–Tawang, în decembrie 2022, aceasta din urmă soldată cu răniți de ambele părți. Procesul de dezangajare convenit în 2024 a redus tensiunea în unele sectoare, fără să soluționeze disputa teritorială sau să elimine importantele dispozitive militare de pe Linia Controlului Efectiv.
[6]Consensul de la Ezulwini, adoptat de Uniunea Africană în 2005, solicită pentru Africa cel puțin două locuri permanente în Consiliul de Securitate, cu toate prerogativele membrilor permanenți, inclusiv dreptul de veto cât timp acesta există, precum și cinci locuri nepermanente. Declarația de la Sirte susține aceeași poziție africană comună.
[7] India a depășit China și a devenit statul cu cea mai numeroasă populație în 2023. Potrivit estimărilor UNFPA pentru 2025, India avea aproximativ 1,464 miliarde de locuitori, iar China circa 1,416 miliarde, diferența fiind de aproape 48 de milioane. Tendința este de creștere lentă în India și de declin demografic în China. UNFPA, World Population Dashboard, 2025.
[8]Declarația de la New Delhi evită desemnarea explicită a responsabilității pentru escaladare, solicită reținere maximă și protejarea populației, a infrastructurilor civile și a instalațiilor nucleare pașnice. Caracterul general al formulei a permis consensul între Iran și membrii arabi ai BRICS, ale căror interese de securitate sunt divergente.
[9]În privința Ucrainei, Declarația din 2026 reamintește pozițiile naționale exprimate în organismele ONU și în declarațiile BRICS anterioare, salută eforturile de mediere și subliniază necesitatea unei soluții durabile prin diplomație. Formula nu condamnă Rusia și nu echivalează cu o poziție comună asupra cauzelor și responsabilităților războiului.
[10]Punctul 90 al Declarației menționează activitatea BRICS Payment Task Force, interoperabilitatea canalelor de plată și mesagerie și folosirea monedelor locale în comerț și investiții, cu respectarea priorităților naționale și recunoașterea faptului că nu există o soluție unică aplicabilă tuturor statelor.
| Știri BVB