Accidentul nuclear de la Cernobîl din 26 aprilie 1986 a fost cea mai teribilă tragedie din industria nucleară civilă până în prezent, prin impactul asupra sănătății umane și a mediului, potrivit Organizației Națiunilor Unite și agențiilor internaționale de știri.
În semn de omagiu față de tragedia de la reactorul 4 al centralei nucleare, Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 8 decembrie 2016, Rezoluția care stabilea marcarea anuală, la data de 26 aprilie, a Zilei internaționale de reamintire a dezastrului de la Cernobîl, potrivit www.un.org. În textul rezoluției adoptate în 2016, la trei decenii de la tragicul accident nuclear, Adunarea Generală a ONU a recunoscut că persistă consecințe grave pe termen lung, iar comunitățile și teritoriile afectate se confruntă în continuare cu nevoi conexe.
Reactorul și localizarea
Modelul de reactor nuclear RBMK (Reaktor Bolshoi Moshchnosty Kanalny – în limba rusă) a fost proiectat între anii 1964-1966 și este foarte diferit de majoritatea celorlalte reactoare nucleare ale epocii, menționează https://world-nuclear.org/.
Complexul nuclear de la Cernobîl se află localizat la 110 km nord de Kiev, capitala Ucrainei, și la circa 10 km sud de granița cu Belarus. Este format din patru unități de reactoare nucleare model RBMK-1000. Unitățile reactoarelor 1 și 2 au fost construite în perioada 1970-1977, iar unitățile reactoarelor 3 și 4 au fost definitivate în 1983. Alte două reactoare RBMK erau în construcție pe amplasamentul sitului nuclear la momentul producerii accidentului, în aprilie 1986. La sud-est de facilitatea nucleară, fusese amenajat un lac artificial de circa 22 de km pătrați, în apropierea râului Pripiat (afluent al râului Dnipro). Acest lac artificial a fost construit pentru a furniza apa de răcire necesară pentru reactoare.
Această zonă a Ucrainei era un teritoriu împădurit cu densitate mică de populație. La o distanță de 3 km de reactor, este localizată localitatea Pripiat, care avea o populație de 49.000 de locuitori. Vechiul oraș Cernobîl, care avea o populație de 12.500 de locuitori, se afla la circa 15 km sud-est de complexul nuclear. Pe o rază de 30 de km în jurul sitului nuclear, populația totală era între 115.000 și 135.000 de persoane la momentul producerii accidentului, mai indică https://world-nuclear.org/.
Accidentul
Reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl trebuia oprit pentru operațiuni de mentenanță de rutină, prin executarea unui test, la data de 25 aprilie 1986. Acesta fusese derulat cu un an înainte, în 1985, însă s-au constatat anumite nereguli tehnice, astfel că s-a decis repetarea lui, prin folosirea unor noi regulatoare de voltaj.
Din păcate, testul, care a fost considerat esențial, a fost derulat fără un schimb de informații adecvat și fără coordonare între echipa responsabilă de efectuarea lui și personalul care se ocupa de măsurile de siguranță ale reactorului nuclear. Anumite măsuri de siguranță inadecvate au fost incluse în programul de test, iar personalul de operare nu a fost alertat cu privire la implicațiile în materie de siguranță și la potențialul său pericol.
În dimineața zilei de 25 aprilie 1986, la ora locală 01:00, operatorii din tura de noapte au început procedura de reducere a puterii la reactorul 4, pentru pregătirea testului de siguranță. În aceeași zi, la ora locală 14:00, a fost deconectat sistemul de răcire de urgență, pentru ca acesta să nu interfereze cu testul propriu-zis. Chiar dacă această măsură nu a reprezentat o cauză a producerii accidentului, a înrăutățit impactul acestuia. În același timp, testul și oprirea controlată au fost temporar amânate, pentru a se putea realiza armonizarea cu necesitățile de energie ale regiunii în care se afla localizată centrala.
Aproape de finalul zilei de 25 aprilie 1986, la ora locală 23:10, schimbul de noapte a primit permisiunea să continue testul și oprirea controlată. Mult mai puțin experimentat, grupul de lucru din tura de noapte nu a primit instrucțiunile necesare pentru derularea în condiții optime de siguranță ale testului. Reactorul trebuia stabilizat la o putere de 700-1000 de MWt până să fie oprit, dar, probabil din cauza unei erori operaționale, puterea a căzut până la 30 MWt la 00:28, în prima oră a zilei de 26 aprilie 1986.
Eforturile operatorilor de creștere a puterii până la nivelul planificat inițial pentru test au fost fără succes. În jurul orei 01:03, reactorul 4 a fost stabilizat la o putere de circa 200 MWt și atunci s-a luat decizia continuării testului la acest nivel. Calculele realizate după producerea accidentului au arătat că nu au fost îndeplinite condițiile minime de funcționare ale reactorului prevăzute în procedurile de operare.
Testul a avut loc la ora locală 01:23:04, iar câteva zeci de secunde mai târziu, la 01:23:43, sistemul de protecție în caz de urgență a creșterii rapide și necontrolate a nivelului de putere a semnalat că puterea a depășit 530 MWt și continua să crească. Presiunea în reactor a crescut foarte mult, punând în pericol funcționarea în regim de siguranță a elementelor componente. Unele surse menționează faptul că la ora locală 01:23:40, un operator aflat în tură și implicat în derularea testului a apăsat butonul de oprire de urgență, iar unele elemente componente ale reactorului s-au blocat, potrivit https://www.atomicarchive.com/.
La 01:24, au fost raportate două explozii consecutive puternice, la o succesiune de circa câteva secunde una de cealaltă. O notă păstrată ulterior a inginerului șef de control al reactorului preciza: ”01:24: Șocuri puternice”, conform https://world-nuclear.org/. Exploziile au aruncat în aer capacul de 1.000 de tone al reactorului, au generat nori de vapori și praf, precum și flăcări sub forma unor mingi de foc. Pereții reactorului și echipamentele cu instalațiile atașate s-au prăbușit, izbucnind mai multe incendii. Unul dintre operatori, al cărui corp nu a fost recuperat niciodată, a murit pe loc, iar cel de-al doilea a decedat câteva ore mai târziu, la spital, ca urmare a rănilor suferite.
Intervenția
În patru minute de la producerea celor două explozii, un prim grup format din 14 pompieri a ajuns la locul accidentului, iar alți 100 de pompieri au fost aduși de la stația facilității nucleare și au cerut întăriri din localitatea Pripiat. Aceștia au fost cei mai expuși radiațiilor. În jurul orei 04:00, circa 250 de pompieri se aflau la fața locului, din care 69 participau la activitățile de control derulate.
Incendiile de la acoperișurile unităților reactoarelor 3 și 4 au fost localizate la ora locală 02:10 și respectiv 02:20, iar incendiul a fost stins la ora locală 05:00, cu excepția flăcării din miezul reactorului, care a continuat să ardă câteva zile.
Unitatea 3, care a continuat să funcționeze la momentul efectuării testului și a producerii exploziilor, a fost oprită în dimineața zilei de 26 aprilie, iar unitățile 1 și 2 au fost oprite în dimineața zilei următoare, la 27 aprilie.
În data de 28 aprilie, a început ampla operațiune de gestionare a accidentului nuclear de la Cernobîl. Au fost derulate circa 1.800 de zboruri cu elicopterul pentru a arunca importante cantități de materiale specifice în reactor, cu scopuri diferite asupra incendiului și pentru contracararea eliberării materialului radioactiv. Cantitatea totală aruncată din elicoptere asupra reactorului 4 a fost de 5.000 de tone de material, din care 40 de tone de carbură de bor, 2.400 de tone de plumb, 1.800 de tone de nisip și argilă și 800 de tone de dolomită.
La 5 mai 1986, a fost instalat un sistem specific pentru răcirea și, totodată, pentru învelirea reactorului, asigurându-se astfel o pătură de protecție la oxigen, în vederea reducerii arderilor. O zi mai târziu, temperatura miezului nuclear a scăzut și a fost înregistrată o reducere clară a eliminării materialului radioactiv.
De asemenea, pentru izolarea reactorului față de sol, a fost săpat un tunel ce pornea de sub unitatea 3 și care a fost definitivat de aproximativ 400 de oameni în decurs de 15 zile. Acest tunel a permis instalarea, sub reactorul 4, a unui scut protector din beton ranforsat, prevăzut cu un sistem de răcire, care avea rolul nu doar de a răci miezul reactorului, ci și de a asigura o barieră pentru ca materialul radioactiv topit să nu ajungă în sol și în pânza freatică din zonă.
Operațiunile de curățare radioactivă și relocările de populație
După stabilizarea impactului imediat al accidentului nuclear, autoritățile au trecut la declanșarea operațiunilor de curățare a radioactivității la situl facilității nucleare, astfel încât cele trei reactoare rămase funcționale să poată fi repornite, iar reactorul afectat de accident să fie protejat permanent.
Circa 200.000 de oameni de pe întreg cuprinsul Uniunii Sovietice au fost implicați în operațiunile de recuperare și de curățare de material radioactiv în perioada 1986-1987. Aceștia au fost expuși unor doze mari de radiații. Ulterior, numărul celor care au intervenit a crescut la aproape 600.000, majoritatea fiind expuși unor doze scăzute de radiații. Cele mai mari doze de radiații le-au contactat cei aproape 1.000 de lucrători de la serviciile de intervenție de urgență și din cadrul personalului de la facilitatea nucleară în prima zi de la producerea accidentului.
Potrivit datelor estimate de Comitetul Științific al Națiunilor Unite privind Efectele Radiației Atomice (UNSCEAR), aproximativ 5 milioane de oameni trăiau în zone contaminate din Belarus, Rusia și Ucraina și 400.000 locuiau în zone mai contaminate aflate sub controlul strict al autorităților.
Orașul Pripiat a fost evacuat la 27 aprilie 1986, iar până la 14 mai 1986 circa 116.000 de oameni care se aflau cu locuințele într-o rază de 30 de km de locul producerii accidentului au fost evacuați și relocați. Dintre aceștia, 1.000 au revenit neoficial pentru a trăi în zonele contaminate. În anii de după accident, alte 220.000 de persoane au fost relocate în zone mai puțin contaminate. Zona de excludere inițială de pe raza de 30 de km în jurul accidentului, de circa 2.800 de km pătrați, a fost modificată și extinsă la o suprafață de 4.300 de km pătrați.
Implicarea organizațiilor internaționale
În 1989, Organizația Mondială a Sănătății (WHO) a făcut publice primele îngrijorări asupra faptului că oamenii de știință și reprezentanții medicali locali din Uniunea Sovietică au atribuit incorect diferitele efecte de sănătate și biologice la expunerea la radiații după accidentul de la Cernobîl.
Urmare a demersului exprimat public de WHO, guvernul URSS a cerut Agenției Internaționale de Energie Atomică (AIEA) să coordoneze o echipă de experți internaționali care să evalueze consecințele de sănătate, mediu și radiologice ale accidentului de la Cernobîl în orașele selectate din zonele cele mai contaminate din Belarus, Rusia și Ucraina.
În perioada martie 1990 – iunie 1991, un total de 50 de misiuni de teren au fost derulate de 200 de experți din 25 de țări, incluzând și URSS, șapte organizații și 11 laboratoare specializate. În absența datelor anterioare anului 1986, s-a comparat o populație de control cu cea expusă la radiații. Au fost evidente tulburări de sănătate semnificative atât în grupurile de control, cât și în cele expuse la radiații, dar fără să se poată stabili cu exactitate la acel moment că au fost generate de radiațiile emise.
În februarie 2003, AIEA a stabilit Forumul Cernobîl, în cooperare cu șapte organizații ale Națiunilor Unite, precum și cu autorități competente din Belarus, Federația Rusă și Ucraina. În aprilie 2005, rapoartele pregătite de experți, împărțite în două grupuri – Mediu, coordonat de AIEA, și Sănătate, sub coordonarea WHO, au fost discutate intens în cadrul Forumului Cernobîl și în cele din urmă au beneficiat de consensul părților participante.
Concluziile studiului Forumul Cernobîl 2005 (revizuit în 2006) sunt în acord cu studii anterioare ale altor experți, în special raportul UNSCEAR 2000, care menționează că ”dincolo de creșterea formelor de cancer de tiroidă, nu există nicio dovadă a unui impact major de sănătate care să fie atribuit expunerii la radiații timp de 14 ani după accidentul de la Cernobîl. Nu există nicio dovadă științifică a creșterii în ansamblu a incidenței cazurilor de cancer sau a mortalității ori a unor afecțiuni ne-maligne care ar putea fi legate de expunerea la radiații”, indică raportul citat la https://world-nuclear.org/.
În ceea ce privește posibilitatea dezvoltării unor afecțiuni ca rezultat al expunerii la radiații după accidentul de la Cernobîl, Raportul UNSCEAR din 2018 arată că circa 20.000 de cazuri de cancer de tiroidă au fost diagnosticate în perioada 1991-2015 la pacienți care aveau 18 ani sau mai puțin la momentul producerii accidentului, iar circa 5.000 dintre acestea ar fi fost probabil cauzate de dozele mari de expunere la radiații. Această fracție ar fi fost mai mare în anii de după accident și mai mică în ultimii ani cuprinși în raport. Cancerul de tiroidă nu este fatal dacă este diagnosticat la timp și tratat, iar raportul arată că dintre cazurile diagnosticate în perioada 1991-2005 doar 15 au fost fatale.
Studiul publicat în aprilie 2021 de Institutul Național de Cancer al SUA, care a folosit secvențierea întregului genom pentru examinarea copiilor lucrătorilor de la Cernobîl care au participat la operațiunile de curățare radioactivă și a persoanelor evacuate, a stabilit că nu a fost identificată o creștere a ratei de mutații genetice transmisă la următoarea generație, conform https://world-nuclear.org/.
Măsurile luate de România imediat după accidentul de la Cernobîl
În noaptea de 30 aprilie 1986, au pătruns în nord-estul țării primele mase de aer contaminat. Nivelul de contaminare radioactivă a mediului în România după accidentul nuclear de la Cernobîl a fost relativ asemănător cu cel al altor state din centrul și estul Europei, arată biol. dr. Ion Chiosilă, vicepreședinte la Societatea Română de Radioprotecție (srrp.ro), în lucrarea sa ”Consecințele Accidentului de la Cernobîl după 30 de ani”, citată la https://srrp.ro/.
Statul român a dispus efectuarea unor activități de radioprotecție care au inclus monitorizarea radioactivității mediului și alimentelor, precum și efectuarea unor analize specifice. Totodată, drept măsuri de radioprotecție a populației, au fost impuse restricții de consum la unele alimente, în județele cele mai contaminate, au fost interzise manifestările sportive planificate în aer liber pe 2 mai, a fost administrat iod la copii, începând din data de 3 mai, și au fost făcute recomandări legate de spălarea abundentă a legumelor și zarzavaturilor înainte de consum și staționarea redusă în spații deschise în prima săptămână de după accident, conform sursei citate anterior (https://srrp.ro/).
Impactul accidentului
Accidentul de la Cernobîl a avut loc ca urmare a unei deficiențe de proiectare dublată de o operare inadecvată de către personalul care a acționat la momentul producerii deflagrației, indică https://world-nuclear.org. A fost, totodată, o consecință directă a izolării din timpul Războiului Rece și a lipsei unei culturi de securitate în domeniul nuclear.
Explozia și incendiul rezultat au eliberat cel puțin 5% material radioactiv din nucleul reactorului 4 în mediul înconjurător, curenții de aer făcând posibilă deplasarea unor fragmente de materiale radioactive în multe părți ale Europei, menționează sursa citată.
În urma exploziei, doi lucrători au murit în noaptea producerii accidentului, iar alți 28 au decedat la câteva săptămâni, ca urmare a efectelor produse de sindromul de iradiere acută. Inițial, 237 de oameni de la fața locului și implicați în operațiunile de curățare au fost diagnosticați cu sindromul de iradiere acută, iar ulterior 134 dintre aceștia au fost reconfirmați. Între aceștia s-au înregistrat cele 28 de decese, menționează https://world-nuclear.org. Alți 19 lucrători ai centralei au murit, ulterior, în perioada 1987-2004, dar decesele lor nu pot fi atribuite în mod necesar expunerii la radiații ca urmare a producerii accidentului la reactorul 4.
Dezastrul nuclear de la Cernobîl a fost un eveniment unic în istoria umanității și singurul accident din istoria puterii nucleare comerciale unde au fost înregistrate victime în urma radiațiilor legate de accident, ceea ce a condus la schimbări majore în cultura de siguranță și în cooperarea în industria nucleară, în special între Occident și blocul socialist, înainte de căderea Uniunii Sovietice.
Închiderea progresivă a facilității nucleare de la Cernobîl
În anii 1990, au fost cheltuiți peste 400 de milioane de dolari pentru lucrări de îmbunătățire la reactoarele rămase la Cernobîl, în mod special pentru consolidarea siguranței. La acel moment, Ucraina era masiv dependentă de Rusia în privința furnizării energiei electrice, inclusiv a combustibilului nuclear.
În 1995, s-a anunțat că urma închiderea a două reactoare de la Cernobîl până în anul 2000, iar în acest sens a fost semnat un Memorandum de Ucraina și statele G7, însă implementarea sa a fost amânată. Unitatea 2 fusese închisă, după un incendiu la sala turbinei, în 1991, iar unitatea 1 a fost, de asemenea, închisă la finalul anului 1997. Penuria energetică a obligat, însă, la operaționalizarea continuă a reactorului 3 până în decembrie 2000.
Aproape 6.000 de oameni au lucrat zilnic la facilitatea nucleară, iar expunerea lor la dozele de radiații s-a aflat în limitele acceptate la nivel internațional. Personalul implicat în lucrările de gestionare a închiderii progresive a reactoarelor și familiile lor au locuit într-un nou oraș, Slavutici, la 30 de km de centrală.
Un nou sarcofag la reactorul 4
În august 2010, au fost începute, de consorțiul francez Novarka, lucrările pentru realizarea unei arcade metalice care urma să acopere sarcofagul fisurat al reactorului ce a produs dezastrul de la Cernobîl. Construcția a fost finanțată de comunitatea internațională.
Reactorul avariat a fost acoperit în 2016 cu un sarcofag în formă de arc, înalt de 110 metri, lung de 256 de metri și cântărind peste 30.000 de tone. Considerat cea mai mare structură mobilă construită vreodată, noul ‘capac’ a fost proiectat să reziste un secol și a înlocuit sarcofagul din beton armat ridicat după tragedie.
Cernobîl astăzi
La 24 februarie 2022, după invadarea Ucrainei, forțele militare ale Federației Ruse au preluat controlul tuturor facilităților de la centrala atomoelectrică de la Cernobîl. În 9 martie 2022, la ora locală 11:22, centrala de la Cernobîl a pierdut conexiunea cu sistemul național energetic al Ucrainei, intrând în funcțiune generatoarele diesel care au asigurat funcționarea timp de 48 de ore, fiind ulterior restabilită conexiunea cu sistemul energetic, la 14 martie 2022. La 31 martie 2022, controlul sitului nuclear a revenit Ucrainei.
AIEA a stabilit o misiune de rotație permanentă la situl de la Cernobîl, fiind staționați de la începutul anului 2023 experți în securitate nucleară și experți în probleme de securitate.
Un atac cu dronă cu încărcătură puternic explozivă a avariat, la 14 februarie 2025, noul sarcofag, afectând atât învelișul exterior, cât și pe cel interior de oțel și generând o gaură cu un diametru de aproximativ șase metri. AIEA a comunicat la momentul producerii atacului că personalul de securitate la incendiu a răspuns în câteva minute după producerea exploziei.
La 6 decembrie 2025, Agenția Internațională pentru Energie Atomică a informat că scutul protector de la centrala nucleară de la Cernobîl, construit pentru a ține sub control materiale radioactive provenite din dezastrul din 1986, nu își mai poate îndeplini funcția principală de siguranță din cauza daunelor provocate de drone, potrivit Reuters.
Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat, într-un comunicat, că misiunea de inspecție ‘a confirmat că (structura de protecție) și-a pierdut funcțiile principale de siguranță, inclusiv capacitatea de izolare, dar a constatat, de asemenea, că nu au existat daune permanente la structurile de rezistență sau la sistemele de monitorizare’. Oficialul AIEA a mai spus că reparațiile au fost deja efectuate, ‘dar repararea completă rămâne esențială pentru a preveni degradarea ulterioară și pentru siguranța nucleară pe termen lung’, conform Reuters. (Agerpres)
| Știri BVB