Update articol:

Contestația unei decizii ASF, din 2014, de concertare la SIF Banat Crișana, tranșată de CJUE: Pragul la SIF-uri – o restricție privind libera circulație a capitalurilor, care nu se justifică

*Opinia CJUE, la câteva luni după ce pragul a dispărut, prin efectul legii FIA

* “O măsură națională de plafonare la 5% a participației la capitalul unei societăți de investiții financiare constituie o restricție privind libera circulație a capitalurilor”, a transmis CJUE

*CJUE s-a pronunțat la cererea ICCJ, care, acum, va relua judecata în martie

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) consideră că pragul limită de deținere de 5% la SIF-uri (eliminat efectiv din 24 iulie 2020, prin efectul legii fondurilor de investiții alternative) contravine unui articol din Tratatul Uniunii Europene.

Curtea s-a pronunțat, la cererea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), într-un dosar în care Romenergo şi Aris Capital au contestat decizii din 2014 ale Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), cu privire la concertarea unui grup cu deţineri de peste 5% din acţiunile SIF1 Banat –Crişana (SIF1).

Atunci, ASF a constatat că firmele Oshia Holdings Limited (cu o deţinere de 4,99% din SIF1), Aris Capital SA (4,55%), Macelia Investments Limited (4,4%), Monticlifti Management Limited (2,53%), Torch Invest SA (2,51%), Smart Capital Investments (4,45%) acţionează concertat şi le-a obligat să îşi vândă din participaţii până la nivelul legal de 5% din acţiunile SIF Banat – Crişana. Ulterior, ASF a dat constant decizii similare, până la eliminarea pragului. La ICCJ, dosarul a ajuns în 2017, iar întrebarea la CJUE a fost luată în considerare în 2019.

Răspunsul instanței europene vine la câteva luni după ce pragul de deținere la SIF-uri a fost eliminat complet, prin legea fondurilor de investiții alternative, dar poate fi de folos în celelalte dosare cu privire la deciziile de concertare existente pe rolul instanețelor.

Concret, CJUE consideră că prevederile Tratatului Uniunii Europene se opun unei măsuri naționale care prevede plafonarea la 5 % a participației la capitalul unei societăți de investiții financiare dacă această măsură nu este justificată de un motiv imperativ de interes general, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, conform deciziei CJUE din 16 septembrie 2020.

Ministerul Afacerilor Externe a prezentat decizia CJUE:

“Situația de fapt și întrebările adresate CJUE

Societatea Romenergo era acționar al SIF Banat Crișana SA („Banat Crișana”), o societate de investiții financiare rezultată în urma procesului de privatizare din România, ale cărei acțiuni se tranzacționează pe piața de capital, și deținea o participație de 4,55498 % din drepturile de vot aferente acțiunilor acesteia. Ulterior, Romenergo a transmis în integralitate acțiunile sale către Aris Capital.

La 18 martie 2014, ASF a adoptat trei decizii administrative potrivit cărora anumiți acționari, printre care și Romenergo („acționarii vizați”), erau prezumați că acționează în mod concertat în privința Banat Crișana, conform articolului 2 alineatul (1) punctul 22 literele (a) și (c) și punctul 23 literele (a) și (c) din Legea privind piețele de capital coroborate cu prevederile articolului 2 alineatul (3) litera j) din Regulamentul nr. 1/2006. Totodată, SC Depozitarul Central SA era obligat să dispună măsurile necesare pentru a înregistra suspendarea exercitării drepturilor de vot pentru acțiunile Banat Crișana ce depășeau

5% din aceste drepturi, deținute de acționarii vizați, iar Consiliul de administrație al Banat Crișana era obligat să adopte măsurile necesare pentru ca acești acționari să nu mai poată exercita drepturile de vot aferente poziției deținute.

Prin urmare, ASF a dispus ca, în termen de 3 luni, acționarii vizați să își vândă acțiunile deținute la Banat Crișana, proporțional, astfel încât acțiunile lor cumulate să nu depășească pragul de 5% impus de legislația română.

Romenergo și Aris Capital au contestat la Curtea de Apel București validitatea deciziilor administrative în litigiu și a articolului 2 alineatul (3) litera j) din Regulamentul nr. 1/2006. Reclamantele au susținut că dispozițiile naționale în cauză încalcă dispozițiile din dreptul Uniunii privind libera circulație a capitalurilor. Astfel, dreptul Uniunii nu ar prevedea posibilitatea de a institui o prezumție de acțiune concertată susținută generic de rațiuni „economice” și nu ar recunoaște existența unei acțiuni concertate atunci când persoanele implicate utilizează în derularea unor operațiuni economice resurse financiare având aceeași sursă sau provenind de la persoane implicate prin intermediul unor entități diferite.

La data de 4 mai 2015, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată cererea formulată de Romenergo și de Aris Capital. Reclamantele au declarat recurs la instanța de trimitere.

În acest context, aceasta din urmă a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze CJUE următoarea întrebare preliminară:

Prevederile articolului 63 și următoarele TFUE coroborate cu dispozițiile articolului 2 alineatul (2) din Directiva 2004/25/CE și cu dispozițiile articolului 87 din Directiva 2001/34/CE trebuie interpretate în sensul că se opun cadrului legislativ național [în cazul de față dispozițiile articolului 2 alineatul (3) litera j) din Regulamentul nr. 1/2006] prin care este instituită o prezumție legală de concertare a deținerilor în cadrul unor societăți ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață  reglementată și prin care sunt asimilate unor fonduri de investiții alternative (denumite societăți de investiții financiare – S.I.F.) cu privire la:

  1. persoane care au derulat sau care derulează operațiuni economice împreună, cu sau fără legătură cu piața de capital, și
  2. persoane care în derularea unor operațiuni economice utilizează resurse financiare având aceeași sursă sau care provin de la entități diferite care sunt persoane implicate?

Hotărârea CJUE

Cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară, pusă în discuție de guvernul român, Curtea a amintit că întrebările privind dreptul Uniunii adresate de instanțele de trimitere beneficiază de o prezumție de pertinență. În speță, întrebarea privește conformitatea cu dreptul Uniunii a reglementării române privind plafonarea la 5% a participației la capitalul unei S.I.F. cum este cea din litigiul principal.

Prin urmare, nu se poate considera că întrebarea este de natură ipotetică pentru motivul că nu ar avea nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal.

Cu privire la fond, CJUE a amintit, în primul rând, competența sa de a oferi instanței de trimitere un răspuns util, care să îi permită acesteia să soluționeze litigiul cu care este sesizată, motiv pentru care instanța UE trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebarea adresată.

Curtea a arătat că articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2004/25, invocat de instanța de trimitere, reglementează numai situații născute în cadrul unor oferte publice de cumpărare, ceea ce, sub rezerva unor verificări ce revin instanței de trimitere, nu reiese că ar fi cazul în situația din litigiul principal.

În al doilea rând, CJUE a observat că prezumția acțiunii concertate a Romenergo și ulterior a Aris Capital privește mai multe societăți stabilite în afara teritoriului român. Sub rezerva verificării acestui aspect de către instanța de trimitere, rezultă că în cauza principală există o situație transfrontalieră care implică exercitarea libertății de circulație a capitalurilor în cadrul Uniunii și, prin urmare, determină aplicarea articolului 63 TFUE.

Astfel, Curtea a apreciat că, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 63 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei măsuri naționale care prevede plafonarea la 5% a participației la capitalul societăților de investiții financiare.

În acest sens, CJUE a apreciat necesar să stabilească dacă o dobândire de participații la capitalul unei S.I.F., cum este cea din litigiul principal, constituie o circulație a capitalurilor în sensul articolului 63 alineatul (1) TFUE. Această din urmă noțiune nu este definită în tratat, prin urmare, în jurisprudența sa, Curtea a recunoscut o valoare indicativă Nomenclatorului mișcărilor de capital cuprins în anexa I la Directiva 88/361/CEE pentru punerea în aplicare a articolului 67 din Tratatul CE. Astfel, Curtea a stabilit că, în sensul articolului 63 alineatul (1) TFUE, reprezintă circulație a capitalurilor în special investițiile „directe”, și anume investițiile sub formă de participații într-o întreprindere prin deținerea de acțiuni ce permit participarea efectivă la gestiunea și la controlul acesteia. Pe cale de consecință, dobândirea de participații la capitalul unei S.I.F., cum este cea din litigiul principal, îndeosebi în măsura în care este

însoțită de drepturi de vot corespunzătoare procentului acestei dobândiri, intră în sfera noțiunii de „circulația capitalurilor” în sensul articolului 63 alineatul (1) TFUE.

În continuare, CJUE a amintit că o măsură națională poate fi calificată drept „restricție” în sensul acestei dispoziții chiar dacă nu stabilește o discriminare sau o distincție formală între persoane în funcție de cetățenia sau reședința lor ori pe motivul originii capitalurilor lor. Rezultă că o măsură națională care prevede o plafonare la 5% a participației la capitalul unei S.I.F., conducând astfel la descurajarea investițiilor sub forma unei participații într-o întreprindere prin deținerea de acțiuni, constituie o restricție privind libera circulație a capitalurilor, în sensul articolului 63 alineatul (1) TFUE.

De asemenea, instanța UE a amintit că libera circulație a capitalurilor poate fi limitată prin măsuri naționale dacă sunt justificate de unul dintre motivele menționate la articolul 65 TFUE ori de motive imperative de interes general, câtă vreme nu există o măsură de armonizare la nivelul Uniunii care să prevadă măsuri necesare pentru protecția intereselor legitime vizate. În absența unei astfel de armonizări,  statele membre sunt competente să decidă nivelul la care doresc să asigure această protecție și modul în care trebuie atins acel nivel. Totuși, statele membre nu o pot face decât în limitele trasate de tratat, care impune ca măsurile adoptate să fie apte să garanteze realizarea obiectivului urmărit și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.

În acest sens, Curtea a stabilit că o măsură națională de plafonare la 5% a participației la capitalul unei S.I.F., cum este cea din litigiul principal, nu poate fi justificată pe baza unuia dintre motivele prevăzute la articolul 65 TFUE. În ceea ce privește motivele de ordine sau de siguranță publică, acestea pot fi invocate numai în cazul unei amenințări reale și suficient de grave care afectează un interes fundamental al societății și, în plus, nu pot servi unor scopuri pur economice.

În speță, guvernul român a arătat că S.I.F. înființate în anul 1996 ca societăți comerciale pe acțiuni au ca unic scop efectuarea de investiții colective prin plasarea resurselor bănești în instrumente financiare lichide și operând pe principiul diversificării riscului și administrării prudențiale. În acest sens, gradul mare de dispersie a structurii acționariatelor lor ar proteja interesul general al tuturor acționarilor și ar evita ca o persoană sau un grup de persoane acționând în mod concertat să preia controlul deciziilor strategice ale uneia dintre aceste societăți. Curtea a apreciat acest motiv ca fiind de natură economică, neputând constitui un motiv imperativ de interes general susceptibil să justifice o restricție privind libera circulație a capitalurilor.

Așadar, instanța UE a statuat că, sub rezerva unor verificări care trebuie efectuate de instanța de trimitere, o măsură națională de plafonare la 5% a participației la capitalul unei societăți de investiții financiare constituie o restricție privind libera circulație a capitalurilor care nu este justificată nici de unul dintre motivele menționate la articolul 65 TFUE, nici de un motiv imperativ de interes general.

Cu privire la solicitarea guvernului român ca efectele hotărârii să fie limitate în timp, Curtea a amintit că interpretarea unei norme de drept UE în temeiul articolului 267 TFUE lămurește semnificația și domeniul de aplicare ale acesteia astfel cum trebuie sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la momentul intrării în vigoare. Rezultă că norma astfel interpretată poate și trebuie să fie aplicată de instanță unor raporturi juridice născute și constituite înainte de pronunțarea hotărârii asupra cererii de interpretare.

Pentru ca instanța UE să limiteze, în aplicarea principiului general al securității juridice, posibilitatea persoanelor interesate de a invoca dispoziția interpretată pentru a contesta raporturi juridice stabilite cu bună-credință, trebuie întrunite două criterii esențiale: buna-credință și riscul unor perturbări grave.

Curtea a recurs la această soluție numai în circumstanțe bine determinate, în special în cazul unui risc de repercusiuni economice grave, datorate numărului ridicat al raporturilor juridice constituite cu bună-credință pe baza reglementării considerate ca fiind în mod legal în vigoare și atunci când particularii și autoritățile naționale au fost determinați să adopte un comportament neconform cu dreptul Uniunii ca urmare a unei incertitudini obiective și importante privind domeniul de aplicare al normelor UE, incertitudine la care contribuise eventual însuși comportamentul altor state membre sau al Comisiei Europene.

CJUE a observat că guvernul român a afirmat că există un risc de perturbări grave întrucât este repusă în discuție ordinea juridică națională ce rezultă din punerea în aplicare a articolului 2861  alineatele (2) și (4) din Legea privind piețele de capital, însă nu a demonstrat acest risc.

În aceste condiții, Curtea a apreciat că, în speță, nu se justifică o derogare de la principiul potrivit căruia o hotărâre de interpretare își produce efectele la data intrării în vigoare a normei interpretate și, prin urmare, nu se impune limitarea în timp a acestor efecte.

Având în vedere toate aceste aspecte, CJUE a statuat că articolul 63 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei măsuri naționale care prevede plafonarea la 5 % a participației la capitalul unei societăți de investiții financiare dacă această măsură nu este justificată de un motiv imperativ de interes general, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.”

Noul termen în dosarul de la ICCj este pe 24 martie.

In februarie 2019, foștii șefi ai SIF1 Banat Crișana Dragoș Bîlteanu și Najib El Lakis au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare fiecare, de către Tribunalul București, într-un dosar penal instrumentat de DIICOT, început în 2014.

Procurorii DIICOT au invocat, in dosar, si faptul că cei doi deţineau concertat, împreună cu alţi acţionari, peste 25% din acţiunile SIF1, prin Oshia Holdings Limited (4,99%), Aris Capital SA (4,55%), Macelia Investments Limited (4,4%), Monticlifti Management Limited (2,53%), Torch Invest SA (2,51%), Smart Capital Investments (4,45%) şi SIF Muntenia (2,18%), în condițiile în care pragul limită de deținere la SIF-uri era de 5%. 

BVBStiri BVB

BRK Aur Turbo Long 1690 (BKAURTL12) (05/03/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 05 si 08 Martie 2021

ELECTROPUTERE S.A. (EPT) (05/03/2021)

Suspendare tranzactionare in 10.03.2021: Decizie ASF nr. 304/03.03.2021

CEMACON SA (CEON) (05/03/2021)

Publicare Proiect de Fuziune

ELECTROPUTERE S.A. (EPT) (05/03/2021)

Anunt retragere actionari minoritari, Decizie ASF nr. 304/03.03.2021