Update articol:
Consumatorii reacționează la proiectul de lege depus de senatorul Zamfir

CREDERE- Proiectul legislativ depus în Parlament este un alt pas în sprijinul consumatorilor și dorim să participăm la dezbateri

Considerăm că propunerile legislative care au ca scop îmbunătățirea protecției consumatorului sunt necesare, în contextul în care ultimii ani ne-au demonstrat că lacunele legislative pot avea drept consecință abuzuri din partea băncilor și a instituțiilor financiar-nebancare (IFN), au declarat reprezentanții CREDERE.

Efectele creditării în franci elvețieni sunt încă dezastruoase pentru debitorii rămași captivi în contracte, iar soluțiile de conversie propuse de anumite bănci nu au dus la o ușurare a poverii. Practicile comerciale prin care au fost externalizate creditele fără ca debitorii să fie măcar înștiințați, majorarea în mod unilateral a costurilor aferente împrumuturilor, refuzul de a negocia soluții care să fie și în avantajul clienților bancari, lipsa informării și a transparenței sunt câteva dintre motivele pentru care considerăm că este nevoie de o protecție mai bună a consumatorului de produse și servicii financiar-bancare, precizează CREDERE.

Aceștia mai declară: „Credem că proiectul legislativ depus în Parlament de către domnul senator Daniel Zamfir este un alt pas important în sprijinul consumatorilor și ne dorim să participăm la dezbaterile privind textele de lege propuse.

În ceea ce privește plafonarea dobânzilor, considerăm că este necesară limitarea DAE, mai ales pentru creditele acordate de către instituțiile financiar-nebancare (IFN), pe modelul aplicat de Banca Națională a României (BNR). De asemenea, limitarea dobânzilor penalizatoare pentru creditele în derulare este o măsură absolut normală și necesară, în contextul în care anumite bănci, care au încheiat contracte cu debitorii anterior anului 2010, aplică dobânzi penalizatoare chiar și de 40%.

Legat de cesionarea creditelor, chiar și performante (o metodă adoptată frecvent de catre banci pentru a crește solvabilitatea sau pentru a reduce baza de impozitare), credem că se impun masuri legislative pentru a evita situațiile în care debitorii nu sunt informați cu privire la deținatorul creanței ori a contractului de credit și nu stiu cui trebuie să se adreseze pentru a achita ratele lunare sau, mai grav de atât, cesiunea vine la pachet cu niște costuri suplimentare, extracontractuale, pe care trebuie să le suporte consumatorul, deși nu au fost asumate de acesta prin contractul de credit. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a sancționat drastic 3 bănci din România cu privire la aceste practici, dar este necesară o legislație care să impună măsuri clare, precise și disuasive în cazul cesiunii unor credite performante, inițiatorul denumind aceste practici prin noțiunea de „cesiune de creanta cu titlu speculativ”.  De asemenea, anumite banci, după demararea executării silite în baza contractului de credit, transfera datoria către un recuperator de creanțe controlat de banca respectivă, pentru un preț derizoriu și secret – în unele cazuri, sub 5% din valoarea datoriei), fără să existe, în prealabil, demersuri de negociere cu debitorii.

Propunerile din textul de lege privind conversia creditelor reprezintă o soluție favorabilă consumatorilor care nu beneficiază în prezent de această posibilitate; din păcate, încercările debitorilor în CHF (cu mici exceptii) de a ajunge la un acord cu băncile au eșuat, motiv pentru care considerăm că singura metodă de rezolvare a problemei este cea impusă pe cale legislativă.

Sperăm ca sistemul bancar să demonstreze că a înțeles să își asume responsabilitatea pentru greșelile din trecut și să participe în mod constructiv la discuțiile legate de proiectul legislativ”.

Senatorul Zamfir, un nou proiect de lege – vrea plafonarea dobânzilor la credite, conversia creditelor în valută, răscumpărarea creditului externalizat şi eliminarea caracterului de titlu executoriu