Update articol:

Crimeea aparţine Ucrainei, dar sancţiunile contra Rusiei nu ajută, afirmă preşedintele sârb la Davos

Crimeea aparţine Ucrainei, dar sancţiunile contra Rusiei nu ajută, afirmă preşedintele sârb la Davos
 - poza 1 Preşedintele sârb Aleksandar Vucic
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat joi la Forumul de la Davos că ţara sa sprijină integritatea teritorială a Ucrainei, inclusiv în interiorul frontierelor ce cuprind Crimeea şi Donbasul, dar a estimat în acelaşi timp că sancţiunile occidentale împotriva Rusiei pentru invazia asupra Ucrainei nu vor da rezultate, consemnează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

”Crimeea este parte a Ucrainei, la fel şi Donbasul, aceasta este poziţia noastră şi nu ne-o vom schimba”, a spus Vucic în panelul ”Expansiunea orizonturilor Europei”, desfăşurat la Davos.

Dar el a criticat în acest context ţările care, prin recunoaşterea independenţei Kosovo, nu respectă integritatea teritorială a Serbiei.

”Serbia respectă toate rezoluţiile ONU şi Carta ONU şi întrebarea mea este: ”De ce unele mari puteri nu respectă Carta ONU sau Rezoluţia 1244 când este vorba despre Serbia ?”, a spus mai departe preşedintele Vucic.

Serbia a condamnat invazia rusă în Ucraina, dar nu s-a alăturat sancţiunilor împotriva Rusiei, în pofida cererilor insistente în acest sens din partea UE şi SUA.

”Nu cred că aceasta va da rezultate bune”, a opinat preşedintele sârb despre sancţiunile contra Rusiei, amintind că şi ţara sa a fost supusă sancţiunilor, în anii ’90 pe vremea când Slobodan Milosevic conducea Iugoslavia.

Preşedintele sârb i-a dezaprobat şi pe cei care l-au descris drept un ”mic Putin” ce ar fi gata să lanseze un război contra vecinilor. ”Nu am atacat pe nimeni şi nici nu se va întâmpla aşa ceva”, a promis Aleksandar Vucic, adăugând că ultima sa conversaţie cu preşedintele rus Vladimir Putin a fost în urmă cu câteva luni şi a avut ca temă aprovizionarea Serbiei cu gaz natural.

Cât despre o aderare a Serbiei la UE, el s-a declarat ”pesimist”, cel puţin pe termen scurt. ”Nu mai suntem la fel de entuziasmaţi ca înainte, dar nici UE nu este foarte entuziastă când este vorba de noi”, a remarcat preşedintele sârb.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (02/10/2026)

Acordul de investire cu Anima Wings S.A. nu poate fi finalizat

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (02/10/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 25.09.2026

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (02/10/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor 30.09.2026

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (02/10/2026)

Rezultate oferta publica de cumparare actiuni BNET