Update articol:

Cristian Filip, “Be Involved”: Am hrănit peste 1000 de persoane fără adăpost; vrem să creăm un centru de recuperare și integrare în societate, prin pregătirea și găsirea de locuri de muncă (video)

Asociația Eco-Durabil este o asociație non-profit, apolitică și independentă din București înființată în anul 2007 la inițiativa unor tineri, din diferite domenii, care au realizat că știința, singură, nu poate rezolva gravele dezechilibre ecologice apărute în mediul de viață. În perioada 2007 – 2013 asociația a desfăsurat preponderent Activități în domeniul protecției mediului creând unele din cele mai mari campanii pe acest segment culminând cu implicarea protejării unui sit Natura 2000 de peste 4500 ha. În anul 2020, după apariția pandemiei, membrii asociației au realizat că persoanele fară adăpost nu mai au sprijin din cauza lipsei de implicare a societății civile cât și a altor organizații în ajutorarea lor. În acest moment Asociația Eco-Durabil nu este cunoscută în piață sub această denumire, ci sub denumirea campaniei creată de noi “Be Involved”.

Cristian Filip, Preşedintele Asociaţiei, ne-a acordat un interviu în care ne-a povestit despre activităţile din cadrul acestei organizaţii şi proiectele de viitor.     

De ce ați ales să va implicați în această activitate?

Cristian Filip: La început am făcut această activitate din dorința de a ajuta, acum sincer să fiu, este o activitate, atât pentru mine cât și pentru colegii mei, ce a devenit un mod de viață și simțim o bucurie reală în clipa în care putem să readucem, pentru câteva minute, pentru persoanele fără adăpost, speranța unui trai mai bun și câteva momente de demnitate atât pentru ei, dar și pentru noi.

Cu ce se ocupă mai exact Asociația Eco-Durabil? Care este misiunea Asociației Eco-Durabil?

Cristian Filip: Asociația Eco-Durabil a luat ființă în anul 2007, având ca domeniu principal de activitate segmentul de protecția mediului. În perioada 2007-2013 asociația a fost implicată, în principal, în activități ce țin de protecția mediului, dar și de ajutorarea persoanelor cu venituri reduse, cât și activități în cadrul azilelor. După 2013, având în vedere că am decis să ies din zona de activitate a ONG-urilor, mergând către antreprenoriat, asociația nu a mai avut activitate. Misiunea noastră este de a reduce numărul persoanelor defavorizate de pe străzi printr-o reintegrare reală, nu scriptică, a acestora în piața muncii.

Câte persoane sunt implicate în activitățile Asociației Eco-Durabil?

Cristian Filip: În acest moment suntem 14 voluntari care mergem pe stradă și în adăposturile existente în Bucureșți, dar numărul lor este în creștere având în vedere că a-ţi petrece pe perioada rece a anului nopțile, în frig, ploaie și vânt nu este atât de ușor, mai ales de la ora 22:00-05:00. Pentru activitățile din centrele sociale care se desfășoară în timpul zilei, am avut mai multe persoane doritoare.

De ce ați migrat de la activități în domeniul protecției mediului la activități pentru persoanele fară adăpost?

Cristian Filip: La început activitatea de ajutorare a persoanelor fără adăpost a fost finanțată de mine și de voluntari. În momentul în care au dorit alți prieteni și societăți private să se alăture mișcării prin sponsorizări în produse, a trebuit să reactivez asociația, probabil o să fie și o modificare de nume. În acest moment Asociația Eco-Durabil nu este cunoscută în piață sub această denumire, ci sub denumirea campaniei creată de noi “Be Involved”.

Cam câte persoane ați ajutat anul trecut, în timpul pandemiei?

Cristian Filip: Greu de estimat. În fiecare zi ducem cel puțin 100 de porții de mâncare pe timpul zilei și pe timpul nopții împărțim cel puțin 50 de porții de mâncare și peste 15 litri de ceai. În fiecare zi identificăm noi cazuri sociale, în acest moment ei ne recunosc după gecile pe care le purtăm și vin la mașini să ne ceară ceai, paturi, haine, mâncare etc.

Dacă ar fi să calculez, cred că un număr de aproximativ 200 de persoane pe zi beneficiază de ceea ce eu și colegii mei facem cu drag. Având în vedere că facem această activitate de prin noiembrie, cred că până acum s-au bucurat cel puțin 1000 de persoane ca beneficiari unici.

Care sunt obiectivele Eco-Durabil?

Cristian Filip:  Obiectivul principal este de a crea un centru de recuperare și integrare în societate prin pregătirea și găsirea de locuri de muncă. Mai concret dorim să înfiinţăm un centru modular, din containere, în care să aducem oamenii fără adăpost, ce va avea următorele etape de recuperare:

-Identificarea și aducerea la centru;
-Igienă (duş, schimbarea hainelor, tuns, îngrijiri medicale);
-Screening medical (analize de sânge, HIV, TBC, Covid etc);
-Formalități eliberare CI provizoriu;
-O perioadă de grație de până la 4 săptămâni în care o să le oferim câteva posibilități de angajare;
-Oferirea de sprijin financiar sub formă de plată chirie, întreținere în primele 2 luni în care este angajat;
-Menținerea unei legături și consiliere cu persoană pe o perioada de minim 5 ani după angajare.

De unde vă finanțați?

Cristian Filip: În acest moment nu avem nici măcar o finanțare. Tot ceea ce facem este din fonduri personale ale voluntarilor și din ceea ce anumiți parteneri ne donează produse, precum alimente, haine, paturi etc. Tot ce cumpărăm nou este din banii mei și ai colegilor.

Care sunt proiectele de viitor ale Asociației Eco-Durabil?

Cristian Filip: Marele nostru proiect este centrul pe care dorim să-l facem ca un exemplu de bune practici. Din ceea ce știm noi, poate greșim, în România nu există un centru atât de complex și nici în Europa nu avem cunoștințe.

Ați sesizat o creștere a numărului persoanelor cu probleme după în timpul pandemiei?

Cristian Filip: Având în vedere că noi facem această activitate la “firul ierbii” doar din perioada pandemiei este greu de estimat. Ce pot să vă zic sigur este faptul că am cunoscut persoane minunate care nu mai au adăpost fix din momentul pandemiei.

 

 

 

BVBStiri BVB

TERAPLAST SA (TRP) (24/09/2021)

Hotarari CA 24.09.2021

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (24/09/2021)

Infiintarea Filialei Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu-Feldioara

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (24/09/2021)

Raport consolidat - S1 2021

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (24/09/2021)

Informatii referitoare la desfasurarea AGA din 29 septembrie 2021

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (24/09/2021)

Numire Administratori provizorii