Update articol:

Din cauza preţurilor mari la energie, aproximativ 30 de piscine publice au fost închise în Franţa

franta, steag Sursa foto: pixabay.com

Aproximativ 30 de piscine publice şi-au închis, brusc, porţile luni, în mai multe oraşe din Franţa, din cauză că societatea care le gestiona nu mai poate face faţă creşterii preţurilor la energie, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Aproximativ 10% din cele 4.000 de piscine publice care există în Franţa sunt gestionate prin intermediul unui delegatar de serviciu public şi nu direct de municipalitatea unde sunt amplasate. Deseori încălzite cu gaze naturale, piscinele sunt instalaţii cu un consum mare de energie şi resimt din plin creşterea preţurilor.

Operatorul Vert Marine a fost nevoit să închidă “pentru o durată temporară” o treime dintre piscinele sale, în special la Limoges (centru), Granville (nord-vest) sau Versailles (regiunea din jurul Parisului ), şi să trimită personalul în şomaj parţial, a informat societatea într-un comunicat de presă.

Factura la energie pentru acest delegatar de serviciu public a urcat de la “15 până la 100 de milioane de euro”, adică “întreaga cifră de afaceri anuală a societăţii”, se mai arată în comunicat. Societatea, care poartă discuţii cu municipalităţile încă din luna iunie, nu a găsit o soluţie până la acest moment şi subliniază că nu vrea să recurgă la o majorare a tarifelor de trei ori. În consecinţă, societatea cere “autorităţilor locale şi guvernamentale să ia măsurile necesare şi inedite pentru a reveni la un cost suportabil al energiei”.

Începând din această vară, mai multe municipalităţi din Franţa au decis să reducă programul de funcţionare al piscinelor publice, sau au coborât temperatura la care este încălzită apa, în încercarea de a reduce o factură la gaze care a explodat.

Invadarea Ucrainei de către Rusia, principalul furnizor de gaze naturale al Europei, şi sancţiunile care au urmat au provocat o criză energetică de amploare, obligând mai multe ţări să încerce să facă economie la energie.

În Germania, numeroase localităţi au anunţat că vor reduce temperatura apei în piscinele publice, cu unul sau două grade, la iarnă. La Berlin, a fost impusă o temperatură maximă a apei de 26 de grade, iar bazinele exterioare nu mai sunt încălzite de la finele lunii august.

În Finlanda, o campanie naţională invită locuitorii să reducă cu un grad temperatura obişnuită a sistemului de încălzire în iarna care va veni şi, de asemenea, să scurteze perioada de tip petrecut la duş sau la saună. Baia de aburi, la o temperatură de aproximativ 85 de grade Celsius, este o adevărată instituţie în Finlanda, unde sunt aproximativ trei milioane de saune la o populaţie de 5,5 milioane de locuitori.

BVB | Știri BVB

E-mini Dow Jones TURBO LONG 0.001/28,000/29,000 (EBDOWTL22) (26/09/2022)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 27 si 28 Septembrie 2022

TURBO LONG ON GOLD FUTURES (RCGLDTL2) (26/09/2022)

Suspendare tranzactionare - 11:31 - Notificare Raiffeisen Centrobank AG atingere bariera

MedLife S.A. (M) (26/09/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 19 - 23 septembrie 2022

BRK Dow Turbo Long 29850 (BKDOWTLB4) (26/09/2022)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 26 si 27 Septembrie 2022