Update articol:

Geamanduri în formă de cruce în Marea Neagră; Salvamarii sunt revoltați; Arafat, despre geamandurile cu cruce de pe litoral: Am comis-o din nou

Sursa Facebook Constanta Info

Geamanduri în formă de cruce, care au un mesaj pentru a-i atenţiona pe turişti de pericolul de înec şi anunţă câţi oameni au murit în mare anul trecut, au fost donate de Fundaţia pentru SMURD salvamarilor de pe litoralul românesc, potrivit news.ro. Cei mai mulţi dintre aceştia refuză să le monteze, considerându-le neconforme şi chiar periculoase. O asemenea geamandură a fost montată la Eforie, într-o zonă cu risc de înec, dar reprezentanţii serviciului de salvamar din staţiune susţin că turiştii nu au ţinut cont de acel mesaj. Mai mult, în timpul unei furtuni, partea de sus a geamandurii, în formă de cruce, a fost ruptă de valuri.

Sursa Facebook Constanta Info

Autoritățile spun că geamandurile în formă de cruce au rolul de a speria turiștii și de a-i face să nu se mai aventureze în larg, potrivit digi24.ro. Pe geamanduri este trecut numărul persoanelor care au murit înecate anul trecut și este inscripţionat mesajul „Fără aventură după geamandură”.

Salvamarii spun, dimpotrivă, că geamandurile sunt periculoase.

„Asta nu e o modalitate de a face pe cineva să înțeleagă că apa mării este periculoasă. Doar să respecți apa și ce spune salvamarul și mergi liniștit după un concediu frumos, nu să vezi cruci la 5 metri de cearșaful tău cum se bălăngăne în apă”, spune Gabriel Bălan, președintele Asociației Salvamarilor.

„Sunt niște chestii tăioase, ascuțite, care sunt prinse în nituri. Dacă e val și te duce valul în aia, te poți tăia, te poți lovi!”, adaugă el.

„La Constanța și Mamaia așa ceva nu o să montăm! Eu să crucific litoralul românesc n-am să fac, a mai spus Bălan.

O astfel de geamandură a fost deja montată la Eforie Nord, dar partea superioară, în formă de cruce, s-a rupt deja, din cauza valurilor puternice.

Salvamarii din majoritatea stațiunilor de pe litoral refuză să monteze aceste geamanduri, spunând că sunt inestetice și periculoase.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a reacţionat, luni, în cazul geamandurilor cu cruce de pe litoral, precizând că, în total, există cinci astfel de geamanduri, iar instalarea lor face parte dintr-un proiect gândit în urmă cu doi ani de specialişti, potrivit news.ro. Arafat afirmă că trebuia făcut ceva pentru a preveni înecurile în mare şi trebuia să fie vizibil. ”Este mult mai traumatizant pentru un adult, şi mai ales pentru un copil, să vadă o resuscitare şi o persoană declarată decedată decât să vadă o geamandură la distanţă”, a transmis Arafat.

”Am comis-o din nou! Am încercat să facem ceva care să sporească acţiunile de prevenire a înecurilor pe durata sezonului de vară. Un proiect gândit acum doi ani de specialişti, şi finanţat din fonduri non-guvernamentale, care are că scop semnalarea, într-un mod foarte vizibil, a zonelor periculoase unde au avut loc mai multe înecuri în ultimii ani.”, a scris, luni, pe Facebook, Raed Arafat, referindu-se la geamandurile cu cruce de pe litoral.

”Ca să fie vizibil şi să atragă atenţia, nu putea fi o mică minge plutitoare, fiind necesară o vizibilitate mai mare când te apropii de zona de pericol. Ideea unei cruci de culoare roşie poate fi interpretată în mai multe feluri, însă ea semnalează pericolul de la distanţă, iar când te apropii de ea şi mai mult, poţi citi şi textul de avertizare, atrăgându-ţi atenţia că deja eşti foarte aproape de pericol”, a mai adăugat Arafat.

Potrivit acestuia, în total, numărul geamandurilor este de 5 distribuite astfel: 2 la Mamaia, una la Eforie Nord/Eforie Sud, una la Vama Veche şi una la Saturn.

”Cu siguranţă, a vedea o geamandură roşie cu o cruce de la distanţă are un impact mult mai mic decât a vedea sub nasul tău, şi a copiilor tăi, cum se scoate un înecat de către salvamar şi pompieri şi ulterior încercarea de a-l readuce în viaţă, în public, de către echipajele SMURD şi ale Ambulanţei. Este mult mai traumatizant pentru un adult, şi mai ales pentru un copil, să vadă o resuscitare şi o persoană declarată decedată decât să vadă o geamandură la distanţă care îi avertizează pe aventurieri, pentru ultima dată, înainte de a se transfroma într-un înecat salvat, înecat resuscitat, cu sau fără sechele, sau într-un decedat”, a mai scris Arafat.

Potrivit acestuia, ”atacurile nefondate la astfel de iniţiative (…) nu va duce decât la descurajarea iniţiativelor menite să vină în serviciul populaţiei”.

”Încercăm să facem tot ce se poate pentru a preveni, chiar dacă prevenirea nu are succes 100% niciodată, însă pentru a reuşi mai mult avem nevoie de responsabilitate în modul în care mesajele noastre şi acţiunile noastre sunt prezentate populaţiei”, a mai afirmat şeful DSU.

BVB | Știri BVB

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (01/07/2022)

Implementare plan incentivare SOP2020

RCB GOLD (RCGLD) (01/07/2022)

Notificare Raiffeisen Centrobank AG

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (01/07/2022)

Disponibilitate Raport Sustenabilitate 2021

ELECTROARGES SA (ELGS) (01/07/2022)

Hotarare AGOA - 30.06.2022

Sphera Franchise Group (SFG) (01/07/2022)

Publicarea Raportului de Sustenabilitate aferent anilor 2020-2021