Update articol:

Grupul BCR a înregistrat un profit net de 1.205 milioane de lei, în primul semestru, în scădere cu 16%

Grupul BCR a înregistrat un profit net de 1.205 milioane de lei, în primul semestru, în scădere cu 16%
 - poza 1

BCR a înregistrat un profit net de 1.205 milioane de lei (234 milioane de euro), în primul semestru, în scădere cu 16% față de perioada similară din 2025, potrivit raportului trimis Bursei de Valori București.

Rezultatul a fost susținut de creșterea continuă a volumelor de afaceri cu clienții pe segmentele cheie, în pofida unui mediu de piață dificil, se arată în raport.

Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română, a declarat: „Prima jumătate a anului ne-a arătat cât de mult contează, la nivel individual și societal, să înțelegem ce se întâmplă cu finanțele și economia. Am văzut, de asemenea, impactul pe care îl au programele BCR de educație și planificare financiară, așa cum sunt Școala de Bani și Financial Coaching. De aceea continuăm să investim în educație și facem pasul spre Naționala de EduFin, un demers prin care ne propunem să scoatem România de pe ultimul loc în UE la competențe financiare. Iar invitația de a fi parte din această echipă și de a parcurge testul Naționalei este deschisă tuturor, mai ales că este singura competiție în care joacă toată țara și în care, dacă urcăm în clasament, câștigăm cu toții.

Continuăm să finanțăm sectoarele care pot duce România de la o economie care concurează prin preț la una care câștigă prin valoare. Și continuăm să susținem creditarea responsabilă, în lei, cu dobândă fixă și cu asigurare de viață și șomaj, așa cum am făcut constant în ultimii 10 ani. Pentru că mesajul nostru pornește de la faptul că suntem aici, alături de oameni, de mediul de afaceri și comunități, cu toată convingerea că împreună putem face din România o destinație de încredere pentru investiții și dezvoltare pe termen lung.”

Rezultatul operațional a crescut ușor cu 1,6% de la an la an, până la 2.116 milioane de lei (412 milioane de euro) în S1 2026, susținut de creșterea veniturilor operaționale, compensată parțial de majorarea cheltuielilor operaționale.

Veniturile nete din dobânzi au ajuns la 2.365 milioane de lei (460 milioane de euro) în S1 2026, situându-se ușor sub nivelul înregistrat în S1 2025. Această evoluție reflectă presiunea persistentă asupra marjelor într-un mediu concurențial intens.

Veniturile nete din comisioane au crescut cu 15,5% de la an la an, până la 632 milioane de lei (123 milioane de euro) în S1 2026, susținute de intensificarea activității tranzacționale și a achiziționării produselor de asigurare și investiții de către clienți. Această performanță evidențiază relevanța continuă a surselor de venit diversificate.

Rezultatul net din tranzacționare și din instrumente financiare evaluate la valoare justă a crescut cu 8,9% de la an la an, până la 300 milioane de lei (58 milioane de euro) în S1 2026.

În consecință, veniturile operaționale au crescut cu 3,1% de la an la an, până la 3.315 milioane de lei (645 milioane de euro) în S1 2026, determinate de niveluri mai ridicate ale veniturilor din comisioane și din activitatea de tranzacționare.

Cheltuielile administrative generale au crescut cu 6,0% comparativ cu S1 2025, până la 1.199 milioane de lei (233 milioane de euro) în S1 2026, reflectând impactul inflației, al majorării TVA și al deprecierii monedei locale, precum și continuarea investițiilor în inițiative strategice. Aceste efecte au fost compensate parțial de măsurile continue de optimizare și de absența contribuțiilor la Fondul de Garantare a Depozitelor în 2026.

În consecință, rata cost-venit s-a menținut la un nivel solid de 36,2% în S1 2026, subliniind accentul constant pus pe eficiența operațională.

Costurile de risc și calitatea activelor

Rezultatul net din deprecierea instrumentelor financiare s-a ridicat la 352 milioane de lei (68 milioane de euro) în S1 2026, comparativ cu o alocare de provizioane de 104 milioane de lei (21 milioane de euro) în S1 2025. Rezultatul actual reflectă recalibrarea periodică a parametrilor de risc de credit pe fondul unui context macroeconomic și geopolitic mai dificil. Calitatea portofoliului de credite s-a menținut relativ stabilă, cu un ritm normal de formare a creditelor neperformante, parțial compensat de recuperări, inclusiv venituri din vânzarea unui subportofoliu de credite negarantate.

Rata creditelor neperformante (NPL) a Grupului BCR, calculată conform metodologiei Erste Group, a crescut moderat până la 2,9% în iunie 2026, față de decembrie 2025, deși a scăzut ușor comparativ cu martie 2026, pe fondul unor acțiuni specifice de administrare a portofoliului de credite neperformante. Acoperirea cu provizioane a creditelor neperformante s-a menținut la un nivel confortabil, de 133%, la sfârșitul lunii iunie 2026.

Rata capitalului de Rang 1+2 a Grupului BCR s-a situat la 24,0% în iunie 2026 (nivel preliminar, fondurile proprii includ profitul), semnificativ peste cerințele Băncii Naționale a României și reflectând în mod clar puternicele poziții de capital și finanțare ale BCR.

Creditele și avansurile nete acordate clienților au rămas relativ stabile față de 31 decembrie 2025, ajungând la 73.015 milioane de lei (13.924 milioane de euro) la 30 iunie 2026. În timp ce atât segmentul retail, cât și cel corporate au înregistrat creșteri, acestea au fost contrabalansate de ajungerea la maturitate a unui credit pe termen scurt de valoare mare, înregistrat anterior în categoria Alte segmente.

Depozitele de la clienți au crescut ușor cu 0,8% față de 31 decembrie 2025, ajungând la 93.806 milioane de lei (17.889 milioane de euro) la data de 30 iunie 2026, determinate de creșterea depozitelor retail.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (29/07/2026)

Oprirea controlata a Unitatii 2 CNE Cernavoda

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (29/07/2026)

Perioada inchisa 30.07.2026 - 28.08.2026

BITTNET SYSTEMS- Ob. 2027 (BNET27A) (29/07/2026)

Perioada inchisa 30.07.2026 - 28.08.2026