Update articol:
CANDIDAT PENTRU UN LOC ÎN COMITETUL REPREZENTANȚILOR ACȚIONARILOR FP

Ilinca von Derenthall: O abordare de tip Private Equity pentru companiile rămase în portofoliul Fondului Proprietatea – o variantă de luat în calcul pentru strategia viitoare

* “Unii dintre acționarii actuali caută un vehicul investițional care să le ofere acces la o clasă de active în care nu pot investi direct prin bursă și care poate absorbi lichidități considerabile”

Ilinca von Derenthall, consultant de strategie pentru divizia de Private Banking a LGT Bank Oesterreich, parte a grupului LGT deținut de familia princiară de Liechtenstein si membră în Consiliul de Administrare al Chimcomplex S.A, candidează pentru un post în Comitetul Reprezentanţilor Acționarilor Fondului Proprietatea (FP). Ea este singurul candidat pentru locul vacant ca urmare a demisiei doamnei Vivian Nicoli.

Ilinca von Derenthall apreciază că ar putea fi evaluate scenarii alternative pentru strategia viitoare a FP: “O variantă ar fi de a lista companiile care se califică și ieși treptat din aceste dețineri păstrând un liquidity cushion, iniția exit-uri pentru dețineri considerate non-core și a gândi o eventuală abordare de tip Private Equity pentru companiile rămase în portofoliul Fondului Proprietatea. Desigur, strategia concretă va fi formulată de managerul Fondului în dialog cu acționarii și sunt convinsă că Franklin Templeton are capabilitățile necesare pentru a răspunde acestor provocări, eu doar desenez alternative de continuare a activității.”

Ilinca von Derenthall a activat și ca membru al Consiliului Director în funcția de director al diviziei internaționale a Bank Gutmann, banca specializata în managementul activelor, cu sediul la Viena, și are experiență îndelungată în investment banking și audit bancar.

Comitetul Reprezentanților Acționarilor Fondului Proprietatea (FP) a transmis, recent, că recomandă alegerea lui Ciprian Lăduncă și a Ilincăi von Derenthall, pe locurile vacante.

***

Ce vă propuneți dacă obțineți locul în Consiliul Reprezentanților Acționarilor FP?

Ilinca von Derenthall: Experiența mea profesională este în cea mai mare parte în afara României, așadar doresc în primul rând să mă familiarizez cu obiectivele, procesele și procedurile actuale ale Consiliului Reprezentanților Acționarilor FP, într-o bună colaborare cu managerul Fondului și cu ceilalți colegi din Consiliu. De asemenea, luând în considerare experiența mea în domeniile auditului, listărilor la bursă și în asset management, doresc să continuăm să identificăm și implementăm atât cele mai bune practici de guvenanță corporativă la nivelul companiilor deținute, cât și principii de diversificare a portofoliului, cu atenție specială pe partea semnificativă de companii nelistate și deci nelichide. Mă bucur să lucrez împreună cu managementul executiv la strategia pe termen lung, o strategie care să fie acordată cu interesele acționarilor, care în marea lor majoritate sunt între timp instituționali, în special fondurile de pensii locale.

 

Cum vedeți până acum administrarea Fondului Proprietatea? Ce ați fi făcut diferit, în acești ani?

Ilinca von Derenthall: Administrarea Fondului a fost preluată la momentul zero de o echipă de profesioniști, care au depus eforturi considerabile și de succes atât la nivelul raportării, creșterii transparenței, a guvernanței corporative la nivelul companiilor deținute, cât și intervenții directe, chiar împotriva unor măsuri ale acționarului majoritar al companiilor deținute de stat din portofoliu, măsuri care ar fi contravenit intereselor acționarilor Fondului. Mai mult, Franklin Templeton a format o echipă de profesioniști locali, români, creând un nucleu de competente care acum creste nivelul specialiștilor în investiții din alte companii. Sincer, cred că și-a îndeplinit până acum misiunea excelent și sunt convinsă că va continua să o facă. Mai multe listari ar fi fost binevenite, însă nu cred că acestea nu au avut loc din lipsa de inițiativă a managerului Fondului, ci din cauza multiplelor schimbări de strategie din zona politică. Urmăresc, de exemplu, inițiativa listării companiilor de stat din domeniul energiei, începutul a fost făcut prin programul “O piață puternică” din anul 2004 și nu este încă finalizată.

Cum vedeți faptul că nu FP nu a atins niciodată obiectivul de discount impus de acționari? Ce măsuri ar fi putut fi luate, în opinia dvs, pentru reducerea discountului?

Ilinca von Derenthall: Nu am căderea de comenta sau califica activitatea de până acum a managementului Fondului, care sunt convinsă că a acționat conform celor mai bune practici, sunt interesată de colaborarea și acțiunile viitoare.

Cum vedeți faptul că administratorii Fondului au preferat să facă programe de răscumpărări, în locul unor investiții pe piața de capital? Ilinca von Derenthall: Acțiunile Fondului trebuiesc analizate prin prisma intereselor acționarilor: plasamente cu rentabilitatea cea mai mare la gradul de risc asumat și costurile cele mai reduse. Investiția în acțiunile FP corespunde acestor criterii, investiții pe piața de capital nu se justificau, dat fiind că acestea pot fi accesate direct de către acționari la costuri reduse și, în plus, nu oferă suficientă lichidate pentru un vehicul de dimensiunea FP. Aceasta este o opinie personală, implementarea este la latitudinea managerului de fond.

Ce schimbări așteptați pentru FP, odată cu trecerea la statutul de piață emergentă?

Ilinca von Derenthall: Nu aștept un efect pe termen scurt, dar trecerea la statutul de piață emergentă ar trebui să fie benefic pentru piața de capital în sensul stimulării lichidității prin listări primare și secundare, diversificării instrumentelor listate, profesionalizării raportării emitenților și impunerea reală a guvernanței corporative pentru companiile listate. În măsura în care piața de capital locală devine mai lichidă pot fi văzute oportunități atractive de listare a unor dețineri ale FP. Voi susține dialogul cu autoritățile BVB, de supraveghere și, după caz, decidenții din sfera publică pentru atingerea acestor obiective meritorii.

 În ce orizont de timp vedeți lichidarea FP?

Ilinca von Derenthall: Nu văd lichidarea ca pe un scop în sine, cu toate că în alte țări post-comuniste vehiculele similare au fost închise. Întrebarea este care strategie deservește cel mai bine interesul acționarilor, care între timp sunt majoritar instituționali, majoritar români (fonduri de pensii și asigurări). Trecând de paradigma impusă de restituiri, unii dintre actionarii actuali caută un vehicul investițional care să le ofere acces la o clasă de active în care nu pot investi direct prin bursă și care poate absorbi lichidități considerabile. În momentul de față, obiectivul pe termen lung al Fondului a fost formulat să crească expunerea până la 100% la companii listate, prin IPO-uri și vânzări dar, în același timp, cred că putem avea ședințe de strategie deosebit de interesante în care să evaluăm scenarii alternative. O variantă ar fi de a lista companiile care se califică și ieși treptat din aceste dețineri păstrând un liquidity cushion, iniția exit-uri pentru dețineri considerate non-core și a gândi o eventuală abordare de tip Private Equity pentru companiile rămase în portofoliul Fondului. Desigur, strategia concretă va fi formulată de managerul Fondului în dialog cu acționarii și sunt convinsă că FT are capabilitățile necesare pentru a răspunde acestor provocări, eu doar desenez alternative de continuare a activității.

Care considerați că sunt principalele măsuri guvernamentale care influențează activitatea de administrare a FP?

Ilinca von Derenthall: Evident, măsurile legate de regimul fiscal și de reglementare în domeniile în care acționează companiile de stat din portofoliul Fondului. Din punct de vedere calitativ, cele mai disruptive măsuri sunt cele luate în mod arbitrar, fără consultarea celorlalți stake-holderi și care influențează direct negativ perfomanță deținerilor; exemple recente și relativ recente sunt OUG 114 și amânarea listarii Hidroelectrica. Ultima este de înțeles din perspectiva momentului declanșării crizei Covid 19, dar am încredere că se va putea relua un dialog constructiv cu autoritățile statului și agrea un nou calendar.

Ce așteptări aveți de la autorități?

Ilinca von Derenthall: Continuând expunerea de la punctul anterior: dialog și predictibilitate.

Foștii proprietari deposedați abuziv de regimul comunist au primit acțiuni FP la 1 leu, însă, pe piață această cotație a fost atinsă mult mai târziu, însă au fost făcute distribuiri de dividende. Cum vedeți, privind înapoi, metoda de despăgubire prin acțiuni FP, din punct de vedere al foștilor proprietari?

Ilinca von Derenthall: Mă repet, prefer să mă uit în viitor și nu doresc să comentez sau să calific trecutul și nici nu îmi asum autoritatea de a vorbi în numele foștilor proprietari. În același timp, am experiență de lucru în alte țări din CEE/SEE, în care nu am văzut un model mai echitabil, transparent și cu posibilități de cash-out mai bune decât înființarea și listarea Fondului Proprietatea. Beneficiarii au primit, e drept după un timp îndelungat, un instrument care le-a permis să își monetizeze drepturile în mod transparent, ceea ce de multe ori nu este cazul la restituirile în natură sau prin sisteme bazate pe puncte.

BVBStiri BVB

ROMCAB SA (MCAB) (26/11/2020)

Depunere plan de reorganizare

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/11/2020)

Link acces direct AGOA & AGEA 26.11.2020

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (26/11/2020)

Vega Ploiesti, 115 ani de performanta in industria de rafinare