Update articol:

Indicatorul VEKTOR nu mai apare pe paginile emitenților de pe site-ul BVB; Afișarea unor scoruri acordate de terți devine o alegere a fiecărui emitent, spune BVB

Indicatorul VEKTOR nu mai apare pe paginile emitenților de pe site-ul BVB; Afișarea unor scoruri acordate de terți devine o alegere a fiecărui emitent, spune BVB
 - poza 1

Indicatorul VEKTOR dezvoltat de  ARIR (Asociația Română pentru Relația cu Investitorii) nu mai este disponibil pe paginile emitenților de pe siteul Bursei de Valori București (bvb.ro), începând din 15 aprilie, după cum a anunțat BVB companiile listate. VEKTOR este un indicator lansat în 2019, care evaluează comunicarea cu investitorii.

La solicitarea noastră, reprezentanții BVB au transmis: “Afișarea unor scoruri acordate de terți, pe paginile dedicate emitenților de pe site-ul bvb.ro, devine o alegere a fiecărui emitent.

Pagina de emitent de pe site-ul BVB este un punct cheie de interacțiune cu investitorii. Analizăm și variante de diversificare a opțiunilor pentru emitenți de a prezenta informații relevante pentru investitori. Aceste direcții au în vedere completarea instrumentelor existente și îmbunătățirea experienței generale, rămânând deschise la nevoile și feedback-ul pieței.”

În comunicarea către emitenți, BVB precizează că indicatorul VEKTOR este un instrument dezvoltat de ARIR pentru promovarea bunelor practici în relația cu investitorii, iar încetarea afișării acestuia pe website-ul BVB nu afectează disponibilitatea sau utilizarea sa în cadrul inițiativelor derulate de ARIR.

Potrivit comunicării, indicatorul VEKTOR nu reprezintă o informație reglementată sau obligatorie conform legislației pieței de capital, iar eliminarea afișării acestuia nu afectează în niciun fel obligațiile de raportare și transparență ale emitenților: “BVB își menține angajamentul pentru promovarea transparenței și a bunelor practici în relația cu investitorii și va continua dialogul instituțional cu ARIR în vederea identificării unor modalități adecvate de colaborare în acest domeniu.”

35 de emitenți de la Bursa de Valori București (25 de pe piața reglementată) au luat note de 10, la evaluarea VEKTOR by ARIR 2025.

Reprezentanții ARIR au transmis, la solicitarea noastră: “Indicatorul VEKTOR by ARIR a fost actualizat constant încă de la lansarea sa în 2019, cu obiectivul de a reflecta cele mai recente tendințe internaționale în domeniul relației cu investitorii și al guvernanței corporative. În acest timp, VEKTOR by ARIR s-a consolidat ca un instrument solid și recunoscut public, fiind singurul model de evaluare a comunicării cu investitorii din România, şi nu numai, fundamentat pe date empirice, care demonstrează o relație statistic semnificativă și economic relevantă între transparență și valoarea de piață a companiilor.

În prezent, VEKTOR by ARIR intră într-o nouă etapă de dezvoltare strategică, orientată spre întărirea legăturii dintre transparență și generarea de valoare în piața de capital. Această evoluție se bazează pe rezultatele obținute în ultimii ani: de la doar 3 companii cu punctaj maxim în 2019, la un număr record de 25 de emitenți cu scor maxim în 2025, doar pe Piața Principală, un progres care reflectă clar creșterea nivelului de maturitate și a apetitului pentru bune practici în rândul companiilor listate.

În cadrul acestei noi etape, VEKTOR by ARIR 2.0 va beneficia de o vizibilitate extinsǎ pentru companiile care obțin punctajul maxim, contribuind astfel la o comunicare mai bună a acestora cu investitorii.

Mulțumim Bursei de Valori București pentru parteneriatul avut în anii anteriori, care a contribuit la lansarea și dezvoltarea acestui standard de piață. ARIR rămâne pe deplin dedicată promovării și consolidării bunelor practici în relația cu investitorii, iar VEKTOR by ARIR continuă să evolueze și să se consolideze ca un reper independent pentru piața de capital din România.”

Evaluarea comunicării prin indicatorul VEKTOR by ARIR are loc anual, începând cu 2019. Din 2022, indicatorul a fost extins și către companiile din indicele BETAeRO, iar din 2025 și către emisiunile de obligațiuni corporative listate la Bursa de Valori București.

BVB | Știri BVB
AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (17/04/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 19.04.2026 - 19.05.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (17/04/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BANCA COMERCIALA ROMANA OB. 2027E (BCR27E) (17/04/2026)

Notificare rascumparare anticipata obligatiuni ISIN AT0000A34CN3