Update articol:

Iran: Preşedintele ales va depune jurământul la începutul lunii august în faţa parlamentului

iran Sursa foto: pixabay.com

Preşedintele ales al Iranului, Massoud Pezeshkian, va depune jurământul în faţa parlamentului la începutul lunii august în calitate de al nouălea preşedinte al Republicii Islamice, a informat duminică presa de stat, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Ceremonia de învestire a preşedintelui va avea loc pe 4 sau 5 august”, a anunţat agenţia oficială de presă IRNA, citându-l pe Mojtaba Yosefi, membru al conducerii parlamentului. Pezeshkian va avea apoi la dispoziţie “15 zile să-şi prezinte miniştrii pentru un vot de încredere”.

Organizate după moartea în luna mai a preşedintelui ultraconservator Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, alegerile prezidenţiale s-au desfăşurat într-un context de nemulţumire populară faţă de starea economiei ţării petroliere lovită de sancţiuni internaţionale.

Ceremonia de învestitură urmează să aibă loc după aprobarea oficială a alegerii lui Pezeshkian de către liderul suprem al Republicii Islamice, ayatollahul Ali Khamenei.

Pezeshkian, un reformist în vârstă de 69 de ani, a câştigat vineri al doilea tur al alegerilor prezidenţiale împotriva ultraconservatorului Said Jalili.

El a obţinut circa 53,6% din voturi faţă de 44,3% pentru Jalili, din aproximativ 30 de milioane de voturi exprimate. Rata de participare a fost de 49,8%.

Duminică, ziarele iraniene au cerut “unitate” sub conducerea noului preşedinte ales.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (06/10/2026)

Decizia CA de Completare Convocare AGA O & E 29 (30).10.2026

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (06/10/2026)

Incheierea unui contract de vanzare-cumparare actiuni

TURISM, HOTELURI, RESTAURANTE MAREA NEAGRA S.A. (EFO) (06/10/2026)

Depunere document de oferta publica de cumparare a actiunilor proprii simbol EFO

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (06/10/2026)

Structura actionariat la data de 30.09.2026

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (06/10/2026)

Buletin tranzactionare TTS septembrie 2026: Lichiditate si capitalizare de piata