Update articol:

Jianu (CNIPMMR): Este necesară o intervenţie rapidă în economie, cu măsuri concrete de sprijin pentru IMM-uri

Foto Facebook Foto Facebook

Datele prezentate marţi de INS relevă încetiniri semnificative ale tuturor indicatorilor economici relevanţi din perspectivă temporală pentru sectorul industrial, fiind necesară o intervenţie rapidă în economie, cu măsuri concrete de sprijin pentru IMM-uri, susţin reprezentanţii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), într-un comunicat.

“Datele INS reflectă o realitate pe care am semnalat-o şi noi în cadrul ultimului sondaj ce a vizat anticipările şi estimările antreprenorilor cu privire la principalii indicatori economici. Este necesară o intervenţie rapidă în economie, cu măsuri concrete de sprijin pentru IMM-uri, cu termene asumate pentru fiecare măsură în parte. În toată această perioadă, noi am propus o serie de măsuri care au fost implementate de către Guvern însă sunt necesare şi altele, este necesară susţinerea investiţiilor la fel de mult cât este necesar să stimulăm consumul pentru că în această perioadă s-au schimbat foarte multe comportamente, este necesară implementarea voucherelor de consum sau alocarea urgentă către IMM-uri a sumelor despre care vorbeşte Guvernul. Cu cât intervenim mai rapid în economie, cu atât consecinţele sunt mai mici şi putem controla această revenire economică, în caz contrar, riscăm să traversăm curând o criză economică”, a menţionat Florin Jianu, preşedinte CNIPMMR, într-un comunicat.

Potrivit acestuia, datele prezentate marţi de INS relevă “încetiniri semnificative ale tuturor indicatorilor economici relevanţi din perspectivă temporală pentru sectorul industrial (producţia în sine, cifra de afaceri actuală şi comenzile pentru viitor, comenzi ce se vor reflecta în cifra de afaceri înregistrată în următoarea perioadă de timp)”.

“În plus, dinamica indicatorilor economici din prezent (producţia industrială şi cifra de afaceri actuală) este justificată de lock-down-ul impus de autorităţi în vederea minimizării efectelor medicale ale pandemiei COVID-19. Îngrijorătoare este însă evoluţia comenzilor din acest domeniu, o scădere de aproape o treime reprezentând un şoc major pe termen mediu şi, potenţial, pe termen lung asupra întregii economii, nu numai asupra sectorului industrial, având în vedere legăturile dintre sectoarele economice din România”, se menţionează în comunicat.

Potrivit datelor INS, în luna mai faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a fost mai mică cu 30,6%, din cauza scăderilor înregistrate de industria prelucrătoare (-33,8%), industria extractivă (-18,2%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-11,8%).

Totodată, producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 28%, ca urmare a scăderilor din industria prelucrătoare (-31,0%), industria extractivă (-17,4%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-11,6%).

Pe de altă parte, cifra de afaceri din industrie, în luna mai 2020, faţă de luna mai 2019, a scăzut pe ansamblu cu 31%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria prelucrătoare (-31,4%) şi în industria extractivă (-15,8%).

De asemenea, luând în calcul grupările statistice pentru fiecare domeniu major de activitate, datele relevă scăderi ale cifrelor de afaceri: industria energetică (-51,3%), industria bunurilor de capital (-43,2%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-26,4%), industria bunurilor intermediare (-21,6%) şi industria bunurilor de uz curent (-15,7 %).

Totodată, comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna mai 2020, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, au scăzut cu 32,7%, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria bunurilor de capital (-37,6%), industria bunurilor de uz curent (-27,8%), industria bunurilor intermediare (-27,2%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-4,2%).