Update articol:

Lite App – primul marketplace de servicii din România, direct de pe telefonul mobil. Investiția  în lansarea proiectului ajunge la 200.000 euro

Un grup de 9 antreprenori români a dezvoltat un produs inovator pe piața din România odată cu lansarea Lite App, o aplicație mobilă de tipul marketplace pentru rezervări de servicii și care are dublă funcționalitate, B2C și B2B. În prima fază a proiectului, s-au investit 200.000 de euro, urmând ca, în perioada următoare, grupul de antreprenori să atragă încă o rundă de investiții de până la un milion de euro. Lite App este disponibilă, gratuit, în Google Play și App Store, dar poate fi downloadată și de pe website-ul liteapp.co, potrivit unui comunicat de presă.

Faza de dezvoltare a aplicației a durat aproximativ 9 luni, urmată de o perioadă extinsă de beta testing la începutul acestui an. LiteApp este folosită deja de peste 1.000 de utilizatori din București și cuprinde serviciile oferite de 60 de business-uri din zona auto (spălătorii), beauty și stomatologie, urmând ca utilizatorii să aibă la dispoziție, în foarte scurt timp, și servicii de yoga, terapie și coaching, dar și terenuri de sport.

„Ideea business-ului a apărut dintr-o nevoie personală, pe care ulterior am identificat-o ca fiind general valabilă în contextul lumii în continuă mișcare în care trăim. Timpul e cea mai importantă resursă a noastră, dar de puține ori avem aceeași grijă pe care o avem, de exemplu, cu banii noștri.  Astfel, LiteApp îi ajută pe utilizatori să aibă, în același loc, direct pe telefon, toate programările pentru serviciile de care au nevoie în viața de zi cu zi. Practic, din 3 click-uri, ai identificat furnizorul de care ai nevoie, rezervat și plătit online serviciul de care ai nevoie. Cu LiteApp, utilizatorii câștigă timp și siguranța rezervării. Am avut o fază extinsă de beta și deja avem peste 1.000 de utilizatori. Sperăm ca până în decembrie să ajungem la 15.000 de conturi la nivelul țării. Totodată, aplicația a fost dezvoltată pentru a fi funcțională worldwide, așa că avem în vedere și o asemenea extindere”, spune Pavel Stan, Strategy Manager în cadrul Lite App.

Până la finalul anului, cei 9 antreprenori și-au propus să diversifice și mai mult domeniile de interes cu încă patru tipuri de servicii și extinderea marketplace-ului la nivelul a încă trei mari orașe din România. Astfel, peste 400 de companii ar urma să-și listeze serviciile în LiteApp până la finalul lui 2021.

„Componenta B2B, pe care avem în vedere să o upgradăm și mai mult în faza a 2-a a proiectului, ajută business-urile să aibă mai multă predictibilitate, să-și eficientizeze programul de lucru și maximizeze veniturile, dar și să își fidelizeze clienții. Mai mult decât atât, impulsionează lansarea unor produse competitive prin listarea în app a ofertelor speciale și a review-urilor utilizatorilor de servicii, conectate cu serviciul de care au beneficiat efectiv. În vară, urmărim atragerea unei noi runde de finanțare, de până la un milion de euro, o parte din fonduri urmând a fi folosiți pentru extinderea și dezvoltarea soluției enterprise, care se axează pe gestionarea resurselor interne ale companiilor. Pentru acestea, e important să le putem oferi prognoze legate de fluxul de clienți și serviciile cerute de ei, astfel încât să își planifice afacerea mai eficient. Tot în această fază 2 a proiectului, vrem să trecem la o platformă open pentru parteneri”, explică Pavel Stan, Strategy Manager în cadrul Lite App.

***

Despre fondatorii LiteApp

Cei 9 antreprenori români care și-au unit forțele pentru a dezvolta proiectul LiteApp sunt persoane cu un parcurs profesional diferit (consultanți strategici, senior Full Stack developeri, ingineri), pe care i-a unit spiritul inovativ și antreprenorial. Primele discuții despre ideea unui marketplace pentru sevicii, dezvoltat sub forma unei aplicații mobile au avut loc acum 3 ani, dar dezvoltarea propriu-zisă a aplicației a început în primăvara anului 2020, odată cu începerea pandemiei. În prezent, echipa LiteApp numără peste 15 persoane, urmând să crească odată cu extinderea proiectului.

BVBStiri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (18/06/2021)

Reziliere Contract CTE Iernut

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (18/06/2021)

Convocare AGEA pentru data de 11 august 2021

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (18/06/2021)

Actualizarea politicii de remunerare a actionarilor

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (18/06/2021)

Alocare actiuni SOP2019 - persoane cu responsabilitati de conducere

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (18/06/2021)

Autorizare membru al Consiliului de Administratie