Update articol:

Macron anunţă că Franţa va livra Ucrainei noi rachete Aster şi avioane de luptă Mirage

Macron anunţă că Franţa va livra Ucrainei noi rachete Aster şi avioane de luptă Mirage
 - poza 1

Franţa va livra Ucrainei noi rachete antiaeriene Aster în “zilele următoare”, precum şi avioane de luptă Mirage, a anunţat vineri preşedintele Emmanuel Macron aliaţii Ucrainei reuniţi în videoconferinţă, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Vom furniza zilele următoare noi rachete Aster, noi programe de antrenament şi noi avioane Mirage”, a declarat el de la Paris, fără a oferi alte detalii.

Până în prezent, Franţa a livrat Ucrainei trei avioane Mirage 2000 din cele şase promise. Una dintre aeronave a fost doborâtă în iulie.

Rachetele Aster 15 şi 30, produse în cooperare între Paris şi Roma, funcţionează cu sistemul SAMP/T MAMBA, un sistem franco-italian de apărare aeriană, echivalent cu sistemul american Patriot.

Cele două ţări au furnizat Ucrainei un număr nespecificat de astfel de rachete pentru apărarea sa aeriană, Kievul solicitând un număr mai mare de astfel de arme pentru a se putea apăra.

“Este foarte important să ne continuăm eforturile pentru a sprijini Ucraina şi pentru a face presiune asupra Rusiei”, a subliniat Macron în faţa liderilor Coaliţiei Voluntari, ce reuneşte ţările europene care ajută militar Ucraina şi sunt dispuse să-i ofere garanţii de securitate post-război.

Reuniunea este coprezidată de premierul britanic Keir Starmer, alături de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski de la Londra, şi de preşedintele francez.

BVB | Știri BVB
SINTEZA S.A. (STZ) (13/11/2026)

Radierea societatii Chimprod SA

SIMTEL TEAM (SMTL) (13/11/2026)

Revizuirea estimarilor financiare consolidate pentru exercitiul financiar 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (13/11/2026)

Raport trimestrial pentru trimestrul incheiat la 30 septembrie 2026

SOCEP S.A. (SOCP) (13/11/2026)

Admitere la finantare/intrare in etapa precontractuala proiect fonduri europene