Update articol:

Mai mulţi angajaţi ai Uzinei Dacia sunt infectaţi cu coronavirus; Prefectul Judeţului Argeş: numărul nu este îngrijorător

Oficialii Dacia au confirmat joi după-amiază că mai mulţi angajaţi ai Uzinei Dacia sunt infectaţi cu COVID-19. Compania nu a comunicat numărul lor și nici DSP nu a dat ale detalii, relatează Mediafax, citată de DIGI 24.

„Din păcate, avem angajaţi confirmaţi pozitiv cu virusul COVID-19 sau suspecţi care se află în izolare. Aceştia au fost confirmaţi de către autorităţile medicale cu care suntem în permanentă legătură”, a transmis Renault Group, într-un comunicat.

 

Prefectul Judeţului Argeş, Emanuel Soare, afirmă că numărul cazurilor de COVID-19 înregistrate la Uzinele Dacia de la Mioveni nu este îngrijorător. Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Argeş, Soare a participat, joi, la o întâlnire cu conducerea Dacia, în contextul în care în judeţ se fac verificări privind respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 de către agenţii economici.

″Întâlnirea a avut loc în condiţiile în care, în spaţiul public, se vehiculau informaţii conform cărora foarte mulţi angajaţi ai uzinei ar fi infectaţi cu noul coronavirus. Reprezentanţii Dacia i-au prezentat prefectului situaţia epidemiologică de la nivelul fabricilor, precum şi măsurile care s-au luat. Numărul angajaţilor Dacia infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 este mic, situaţia fiind monitorizată atent de către DSP Argeş”, se precizează în comunicatul Prefecturii.

 

“Direcţia de Sănătate Publică este în contact permanent cu conducerea şi medicii uzinei Dacia, situaţia fiind monitorizată constant. Am reiterat importanţa intensificării campaniilor de conştientizare a angajaţilor cu privire la respectarea, cu stricteţe, a tuturor măsurilor de prevenire, atât în timpul programului de lucru, cât şi în timpul liber, evitându-se, cu orice preţ, expunerea inutilă la riscuri suplimentare de infecţie cu virusul SARS-CoV-2”, a mai spus prefectul.

 

BVBStiri BVB

MedLife S.A. (M) (21/10/2020)

Decizii CA din data de 20 octombrie 2020

ARMATURA S.A. (ARM) (21/10/2020)

Convocare AGEA din 04.12.2020

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (21/10/2020)

Semnarea unui contract semnificativ - Equatorial Gaming

PROMATERIS S.A. (PPL) (21/10/2020)

Inregistrare membrii Consiliului de Administratie

PRIMARIA ORASULUI SIRET (SRE28) (21/10/2020)

Plata cuponului 23 si rambursare rata principal 22 & calcul rata dobanda pentru cuponul 24