Update articol:

Membrii Consiliului de Administraţie al BNR, ai Consiliului Fiscal şi preşedintele CNA, numiţi de Parlament

Camera Deputaţilor şi Senatul au numit miercuri, în şedinţă comună, membrii Consiliului de Administraţie al BNR, ai Consiliului Fiscal şi l-au desemnat pe preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

Votul a fost secret, cu buletine. În favoarea lui Mugur Isărescu au votat 300 de parlamentari, iar împotrivă 15.

De asemenea, numărul de voturi înregistrate împotriva celorlalţi membri ai Consiliului de Administraţie al BNR a fost de maximum 14.

Membrii Consiliului Fiscal au fost validaţi cu un număr de voturi cuprins între 218 şi 303, în timp ce aproximativ 18 parlamentari au votat împotrivă.

Cât priveşte numirea preşedintelui CNA, Maria Monica Gubernat, s-au înregistrat 230 de voturi „pentru”, iar „contra” 96.

Marţi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a fost avizat cu unanimitate de voturi pentru un nou mandat la şefia BNR de către Comisiile pentru buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat.

De asemenea, au fost validaţi cu unanimitate de voturi şi membrii propuşi pentru Consiliul de Administraţie al BNR, respectiv Florin Georgescu – prim-viceguvernator al BNR, Leonardo Badea – viceguvernator, Eugen Nicolăescu – viceguvernator, Balint Csaba, Gheorghe Gherghina, Cristian Popa, Dan Radu Ruşanu şi Virgiliu Jorj Stoenescu. Comisiile au respins candidaturile lui Ionuţ Dumitru, Ion Horia Neamţu, Aura Gabriela Socol şi Marin Dinu.

Luni, preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, şi preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, au anunţat, după şedinţa coaliţiei de guvernare, că îl susţin pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat de guvernator al BNR.

Săptămâna trecută, mai mulţi parlamentari ai PSD au spus că nu doresc un alt mandat de guvernator al BNR pentru Isărescu. „Niciun senator PSD nu şi-a exprimat susţinerea pentru reînnoirea mandatului lui Mugur Isărescu la conducerea Băncii Naţionale a României”, a afirmat atunci liderul grupului social-democraţilor din Senat, Şerban Nicolae. Şi deputatul PSD Olguţa Vasilescu a precizat că ea nu va vota pentru menţinerea, în continuare, a lui Mugur Isărescu în această funcţie.

Plenul Parlamentului a numit şi membrii Consiliului Fiscal, potrivit Agerpres.

Pentru Consiliul Fiscal au candidat George Georgescu, nominalizat de Academia Română, Bogdan Octavian Cozmâncă, nominalizat de BNR, Georgiana Camelia Creţan, nominalizată de ASE, Daniel Dăianu, nominalizat de IBR, şi Bogdan Sebastian Căpraru, nominalizat de ARB, toţi fiind avizaţi favorabil de comisiile parlamentare de buget-finanţe.

De asemenea, Parlamentul l-a numit pe preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, pentru această funcţie fiind propusă Maria Monica Gubernat.