* Ministrul Apărării spune că va demisiona dacă Zelensky va ordona demiterea lui
Începând de săptămâna viitoare, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, își va părăsi postul, iar Kyrylo Budanov, șeful Serviciului de Informații pentru Apărare al Ucrainei (DIU), probabil că va conduce Ministerul Apărării, potrivit unor surse guvernamentale şi militare, citate de presa ucraineană.
Conform informaţiilor, echipa Președintelui Zelenski se gândește unde să-l transfere pe Reznikov, deoarece „nimeni din Biroul Președintelui nu are nicio îndoială că ar trebui să rămână în echipă”.
Ca opțiune, Reznikov este favorit pentru a prelua funcția de ministru al Justiției. Potrivit Ukrainska Pravda, actualul ministru al Justiției, Denys Maliuska, ar putea fi trimis ca ambasador într-o țară europeană.
Cel mai probabil, Budanov va conduce Ministerul Apărării. Se știe deja că se caută înlocuitor pentru conducerea DIU.
Kirilo Budanov, șeful serviciilor de informații militare, a fost ținta a peste 10 tentative de asasinat. Budanov ar fi principalul vinovat pentru distrugerea podului care leagă Rusia de Crimeea în ochii Kremlinului, astfel încât ar fi o țintă continuă.
“Lui Kyrylo îi este foarte greu să părăsească DIU, nu vrea să se transfere la Ministerul Apărării, deoarece își dă seama că este o uriașă mașinărie birocratică. Cu toate acestea, nu mai este timp să se gândească la asta”, potrivit surselor.
Ministrul Apărării spune că va demisiona dacă Zelensky va ordona demiterea lui
Ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat în timpul unei ședințe de informare din 5 februarie că este gata să demisioneze dacă președintele Volodimir Zelenksy va ordona demiterea acestuia. La sfârșitul lunii ianuarie, Ministerul Apărării a fost afectat de un scandal de corupție care a dus la concedierea mai multor oficiali de rang înalt, potrivit Kiev Independent.
Ministerul Apărării, în centrul unui scandal de corupție
Reznikov, în vârstă de 56 de ani, a ocupat funcția de ministru al apărării de când a fost numit la 4 noiembrie 2021, supervizând ministerul pe toată durata războiului de amploare al Rusiei împotriva Ucrainei. În acest timp, Reznikov a jucat un rol important în campania pentru obținerea și asigurarea ajutorului militar occidental care s-a dovedit a fi vital pentru rezistența Ucrainei împotriva Rusiei.
La sfârșitul lunii ianuarie, Ministerul Apărării a fost în mijlocul unui scandal de corupție de mare amploare care a dus la concedierea mai multor oficiali de rang înalt.