Autor: Ştefan Jicol 

De studiul foametei globale, ca flagel, s-au ocupat numeroși savanți ai lumii, de la anticii Platon și Pitagora, la miliardarii geniali contemporani Elon Musk și Jeff Bezof. Totuși, în acest domeniu, cel mai riguros și mai convingător pentru posteritate a fost englezul Thomas Malthus (1766-1835), care ne-a lăsat o teorie înfricoșătoare ce-i poartă numele (maltusianism). Savantul era el însuși foarte legat de suferința prin foame, asta pentru că avea o afecțiune congenitală imposibil de operat chirurgical în vremea sa (despicare orofacială), care îl obliga să stea cel mai adesea flămând, deși era bogat. Astfel aflăm, din cea mai importantă lucrare științifică a sa pe subiectul foametei, că populația lumii ar crește mereu cu mult mai rapid decât îi pot fi asigurate resursele de hrană. Malthus nu a găsit însă soluții morale pentru gestionarea concluziilor fatidice din studiu, pentru că nici războiul funest, nici epidemiile sinistre și nici foametea morbidă, indicate cinic de el ca remediu obligatoriu pentru reducerea controlată a populației, nu au putut fi pe placul nimănui.

Desigur că acest dezechilibru periculos al lumii, dintre demografia crescândă și resursele limitate ale planetei, cu indicii vizibile în penuria alimentară, duce inevitabil și la haos, la creșterea rapidă a criminalității, la sfidarea generală a legilor și chiar la răsturnarea violentă a guvernelor prin răscoale ale foamei. De aici și spaima lumii, sau mai exact preocuparea prioritară a conducerilor marilor puteri mondiale din toate timpurile, de a căuta continuu alimente și resurse pentru a asigura linistea socială. Aceste elemente primordiale de bună guvernare, condiționată de asigurarea hranei pentru toate păturile sociale, se stiu încă din antichitate. În Roma antică, de exemplu, pe toată perioada de 250 de ani dintre împărații Iulius Cezar și Commodus, considerată ca fiind epocă de aur a Imperiului Roman, populația primea gratuit prin lege cote de grâu importat din Egipt cu bani imperiali.

Dar unde se mai poate găsi astăzi mâncare, în condițiile în care populația lumii crește în fiecare zi cu 200.000 de persoane (https://www.worldometers.info/ro/)? Și ar trebui să răspundem fără a mai ține cont că, numai în primele nouă luni ale acestui an 2022, s-au deșertificat în lume 8 milioane de hectare (pentru comparație, toată România are doar 10 milioane de hectare teren arabil), s-au erodat ireversibil alte 5 milioane de hectare de teren fost agricol și s-au construit șosele și orașe pe alte 7 milioane de hectare foste cultivate. Adică s-au pierdut în lume, doar în primele nouă luni ale acestui an, 20 de milioane de hectare pentru culturi agricole, desi populația planetei a crescut în aceleași nouă luni ale anului 2022 cu 55 de milioane, asta însemnând mai mult decât întreaga populație a Poloniei, Cehiei și Mongoliei la un loc. Dacă mai adăugăm că nu numai hrana, dar chiar și apa potabilă au devenit o problemă enormă pe planeta noastră, înțelegem și de ce  vizionarii Elon Musk (proprietar al Tesla și SpaceX) și Jeff Bezof (proprietar al Amazon și fondatorul companiei aerospatiale Blue Origin) vorbesc din ce în ce mai frecvent despre colonizarea altor planete ca soluție de supraviețuire pentru specia umană. Dar până ajungem la planete, pe Pâmânt nu mai găsim nicăieri chiar nimic?

Prin suprafața generoasă și resursele sale fabuloase agricole, energetice, minerale, industriale, hidrografice și maritime, spațiul ucrainean poate fi considerat cel mai bogat teritoriu-stat al Europei. De aici putem explica și interesul imens pentru acest teritoriu sau de ce, de exemplu, Adolf Hitler, în urmă cu 80 de ani când a atacat Uniunea Sovietică, a deturnat spre Sud toate diviziile sale de tancuri, care mergeau inițial fără obstacole în direcția Moscova, spre a ocupa mai întâi Kievul cu zona sa administrativă importantă.

Hrana abundentă din bazinul inferior al fluviului Nipru, fabricile imense de tancuri din Harkov, precum și cărbunele sau minereurile feroase nelimitate din Donbas erau mult mai tentante atunci în toamna anului 1941 pentru führerul german decât nimicul stepelor din jurul Kremlinului. Mutarea intempestivă a armatelor germane spre bogățiile irezistibile ale Ucrainei, spre Kiev, Donețk și Crimeea, de la direcția initial-planificată Varșovia-Minsk-Smolensk-Moscova, l-a întârziat decisiv pe dictatorul nazist în blitzkrieg (doctrină militară care se baza pe viteză), cu două luni până în cumplita iarnă rusească, cauză pentru care a și pierdut războiul cu Uniunea Sovietică a lui Stalin. Ce e cert, potențialul agricol și economic al spațiului ucrainean este atât de mare, încât s-ar putea spune că niciun alt teritoriu-stat constituit vreodată între Atlantic și Munții Urali nu s-a bucurat de atâtea bogății însumate la un loc.

Ucraina, după mai multe aprecieri, prin resursele fabuloase agricole, poate hrăni singură astăzi 250 milioane de oameni, deși are oficial doar 44 milioane de locuitori. Astfel, pe măsură ce resursele mondiale alimentare scad, în timp ce populația lumii crește și a depășit pragul de 8 miliarde, acest spațiu a fost și rămâne o miză prioritară în calculul supraviețuirii oricărei puteri cu pretenții mondiale. Statul administrat de Kiev are și o capacitate energetică de producție imensă, fiind pe locul 12 în lume, iar ca exemplu am putea aminti doar centrala atomică Zaporojie, cu o putere instalată funcțională de 5700MW, în comparație cu centrala atomică Cernavodă din România cu o putere funcțională maximă de doar 1400MW. Dar producția agricolă, de pe cele 43 de milioane de hectare cultivate, este de departe cea mai importantă valoare pentru acest spațiu. Grâul, porumbul, uleiul, untul, mierea, carnea, alcoolul, peștele, legumele sau fructele ucrainene alimentează și au alimentat oricum timp de sute de ani state și imperii ale lumii, iar astăzi hrana lumii este o prioritate maximă.

Din aceste considerente importante nici nu este de mirare de ce acest teritoriu geografic din nordul Mării Negre face și a făcut mereu obiectul unor revendicări sau litigii în toate conflictele zonale și mondiale, cel puțin din ultimele trei secole. Fie că vorbim despre Imperiul Otoman, Austro-Ungar, German, Englez, Francez, de cel țarist Rusesc, Al Treilea Reich nazist, de Uniunea Sovietică sau de mai recentele Uniunea Europeană și Comunitatea Statelor Independente, regăsim invariabil în toate planurile lor politico-economico-militare expansive, reușite sau nu, numele Ucraina.

Mai mult, ca încă o dovadă a potențialului său imens, deținerea spațiului ucrainean a trasat implicit în zona europeană situația de forță a oricărui imperiu. Supremația greacă, romană, bizantină, scandinavă, tătară, cazacă, a turcilor, a rușilor, a germanilor (pacea de la Brest-Litovsk 3 martie 1918), a francezilor (învingători în Războiul Crimeei 1853-1856) sau a sovieticilor a fost limitată temporal în raport strict cu accesul asupra resurselor din teritoriul actual ucrainean. Pierderea sau câștigarea acestui teritoriu generos din bazinul extins al Niprului au indicat, ca o hârtie de turnesol a puterii, apogeul sau sfârșitul tuturor imperiilor dominante, chiar dacă aceste imense forțe politico-militare își aveau centrul administrativ la mii de kilometri distanță.

În primul rând, bazinul fluviului Nipru al Ucrainei a fost pentru Europa la fel de important, generator de prosperitate prin resurse, cultură, comerț și civilizație, precum este Mississippi pentru America de Nord, Gangele pentru Asia, Nilul pentru Africa sau Amazonul pentru America de Sud. Aici și-au trimis grecii antici corăbiile comerciale și au fondat cetăți (Tyras, Olbia, Chersonesos etc), pe aici au trecut marile rute comerciale terestre ale antichității (drumul de la varegi la greci), aici și-au trimis bizantinii pentru prima oară o prințesă pentru o căsătorie politică (Anna, fiica împăratului Romanus al II-lea), aici s-a așezat definitiv Hoarda de Aur a tătarilor, de aici au plecat toți slavii Europei de astăzi (cehii, slovacii, sârbii, croații, muntenegrenii, macedonenii, bulgarii, polonezii sau bielorușii) și aici s-au botezat creștin pentru prima oară rușii.

Prin foarte multe elemente, războiul din Ucraina poate fi considerat unul pentru ultimele resurse vitale ale lumii. Ce există acolo pe Nipru tentează orice strateg futurolog, căci orice plan secret de dominație mondială include sigur și spațiul ucrainean. Puterea globală care va avea acces la hrana, apa potabilă, energia, mineralele, cărbunele, porturile maritime și la clima actualului stat ucrainean, va avea cel puțin liniște socială în teritoriul său de administrare și exercițiu imperial. Înainte de a avea înteligență artificială sau orice tehnologie de vârf, înainte de a-și programa explorarea altor planete sau orice visuri privind atingerea nemuririi, conducerile tuturor statelor lumii au nevoie mai întâi de hrană suficientă pentru cetățenii lor. Altfel, asemeni regimului regelui Ludovic al XVI-lea, spulberat prin Revoluția Franceză a anului 1789, declanșată în special pe fondul secetei prelungite care a dus la foamete în Franța, orice regim politico-administrativ, oricât ar fi acesta de solid, este susceptibil de a deveni foarte volatil.

Războiul pe Ucraina este, asemeni altora din trecut, unul disperat al foamei, o tragedie într-o lume din ce în ce mai flămândă.