Update articol:

Ungaria: Deputaţii acceptă diminuarea salariilor cu 40%

Ungaria: Deputaţii acceptă diminuarea salariilor cu 40%
 - poza 1 Peter Magyar

Deputaţii ungari au acceptat luni să li se diminueze veniturile cu 40% pentru a contribui la uşurarea poverii finanţelor publice şi a întări imaginea de probitate asociată cu noul prim-ministru Peter Magyar într-un context bugetar tensionat, relatează AFP.

“Este vorba despre modestie”, a declarat el luna trecută pentru RTL pentru a justifica măsura, adoptată în unanimitate de cei 189 de parlamentari prezenţi, rapid după victorie sa în alegerile legislative din aprilie.

Începând de luna viitoare, salariul de bază al deputaţilor ungari va fi de 3.690 de euro brut, economiile realizate reprezentând, potrivit majorităţii conservatoare, un an de cheltuieli de funcţionare a parlamentului.

Rambursarea facturilor pentru telefoanelor mobile este suprimată, în paralel cu tăieri în indemnizaţiile parlamentare pentru închirierea de birouri, locuinţe şi plata personalului.

Peter Magyar a legat această reformă de necesitatea de a face economii într-un context în care e nevoie de sobrietate şi de luptă împotriva corupţiei în statul membru UE.

În cei 16 ani la putere ai naţionalistului Viktor Orban, aceasta a costat Ungaria cel puţin 186 de miliarde de euro potrivit lui Ferenc Biro, şeful Autorităţii pentru integritate, un organism naţional.

Într-un interviu acordat duminică unui colectiv cetăţenesc mobilizat pentru chestiuni democratice (“De Akciokozosseg”), acest responsabil a afirmat că fostul guvern i-a cerut să nu-şi îndeplinească misiunea de control.

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (17/07/2026)

Cesiunea etapizata a unei participatii in ANT Power Energy S.R.L.

ROMCARBON SA (ROCE) (17/07/2026)

Contracte cu valoarea peste 10% din cifra de afaceri

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (17/07/2026)

Vanzarea actiunilor Biofarm SA in cadrul Ofertei Publice de Preluare Voluntara

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (17/07/2026)

Depasire prag 10% din drepturile de vot ale Transilvania Investments Alliance

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (17/07/2026)

Anunt privind AGA din 23/24 Iulie 2026