Update articol:

Silvia Uscov: „Statul știa din 2011 de vulnerabilitatea Cernavodă, astăzi răspundem cu barje la o problemă ignorată 15 ani; Este normal ca România să stingă iluminatul public și să ceară reducerea consumului de energie?”

Silvia Uscov: „Statul știa din 2011 de vulnerabilitatea Cernavodă, astăzi răspundem cu barje la o problemă ignorată 15 ani; Este normal ca România să stingă iluminatul public și să ceară reducerea consumului de energie?”
 - poza 1

Avocata Silvia Uscov critică modul în care autoritățile gestionează actuala criză energetică, susținând că problemele de la Centrala Nucleară Cernavodă nu sunt generate exclusiv de secetă, ci de faptul că statul român nu a implementat, timp de 15 ani, lucrările necesare pentru asigurarea alimentării cu apă de răcire a centralei.

Într-o postare publicată pe Facebook, Uscov afirmă că documentația elaborată în 2011 pentru studiul privind asigurarea apei de răcire necesare Unităților 3 și 4 de la Cernavodă identifica deja necesitatea unor lucrări hidrotehnice, precum pragul submersibil de la Bala sau sistemul hidroenergetic Măcin, însă niciuna dintre acestea nu a fost realizată.

„Statul român știa, în 2011, în scris, că disponibilitatea singurei lui centrale nucleare atârnă de un prag de fund neconstruit. Cine a citit documentul ăsta în ultimii 15 ani și ce a făcut până acum?”, întreabă aceasta.

* „Patru barje nu sunt o soluție, ci o improvizație”

Potrivit avocatei, măsura adoptată de autorități la sfârșitul lunii iulie – amplasarea a patru barje metalice în zona Bala pentru a direcționa un debit mai mare de apă către priza de alimentare a Canalului Dunăre–Marea Neagră și, implicit, către Cernavodă – reprezintă doar o soluție temporară.

„Nu e o soluție, e o improvizație. Și e improvizația care ține locul unei lucrări proiectate acum foarte mulți ani”, afirmă Uscov.

Aceasta susține că proiectul de la Bala ar fi permis creșterea nivelului apei în zona Cernavodă cu cel puțin un metru în perioadele de debite minime, îmbunătățind astfel alimentarea cu apă a centralei.

* „Problema nu este seceta”

Silvia Uscov consideră că actuala situație scoate la iveală lipsa unei planificări strategice în sectorul energetic.

„Problema nerezolvată nu e seceta. Problema e că România intră în cei mai grei ani ai sistemului ei energetic fără nimic pregătit”, afirmă aceasta.

În opinia sa, trei evoluții majore riscă să se suprapună: închiderea unor capacități pe cărbune, în conformitate cu angajamentele din PNRR; întârzierile în construirea noilor centrale pe gaze naturale; oprirea Unității 1 de la Cernavodă pentru retehnologizare, începând din 2027.

„Întrebarea reală nu este ce facem în august. Este ce facem în ianuarie 2028, când cărbunele este închis, gazul nu este construit, iar un reactor nuclear este oprit pentru retehnologizare. A pus cineva din Guvern cele trei calendare unul lângă altul?”, întreabă avocata.

* Întrebări privind investițiile nucleare

Silvia Uscov ridică și problema proiectelor viitoare din sectorul nuclear, inclusiv Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și reactoarele modulare mici (SMR), estimate la peste 10 miliarde de euro. Ea susține că investitorii ar putea evalua diferit riscurile dacă vulnerabilitatea privind alimentarea cu apă a centralei existente nu este rezolvată.

„Dacă disponibilitatea centralei existente o decide nivelul unui fluviu, iar priza ei de apă depinde de două lucrări hidrotehnice prevăzute în proiectul inițial și neexecutate niciuna, ce primă de risc va cere un finanțator pentru următorii 1.400 MW?”, afirmă Uscov.

În final, aceasta critică și apelurile autorităților pentru reducerea consumului de energie și măsurile de diminuare a iluminatului public adoptate în unele localități, întrebând dacă este normal ca România să recurgă la astfel de măsuri în vara anului 2026, în condițiile în care vulnerabilitățile sistemului energetic erau cunoscute de mai bine de un deceniu.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (31/07/2026)

Solicitare de convocare a AGOA Fondul Proprietatea S.A.

Sphera Franchise Group (SFG) (31/07/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 01.08.2026 - 30.08.2026

Premier Energy PLC (PE) (31/07/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 01.08.2026 - 31.08.2026

Vista Bank Bonds 2036 (VISTA36E) (31/07/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014