Update articol:

Procurorii au deschis două dosare penale după scandalul privind alegerile locale în Sectorul 1

prezenta la vot pixabay.com

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au deschis două dosare penale, după scandalul privind desfăşurarea alegerilor locale în Sectorul 1 al Capitalei, potrivit Agerpres.

“Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au fost înregistrate două cauze penale în legătură cu desfăşurarea alegerilor locale în Sectorul 1 din Bucureşti. Primul dosar penal a fost înregistrat la data de 28.09.2020. în urma unui apel la serviciul urgenţă 112 şi are ca obiect săvârşirea infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, prevăzută la articolul 391 din Codul Penal. Cel de-al doilea dosar penal a fost înregistrat la data de 01.10.2020, în baza sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală, ca urmare a apariţiei în spaţiu public a unor înregistrări video şi are ca obiect tentativă la infracţiunea de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, prevăzute de articolul 32 rap. la art. 391 din Codul Penal”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Parchetul menţionează că în ambele dosare se efectuează cercetări in rem, se administrează material probatoriu cu maximă celeritate de către organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Sectorului 1, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Posturile de televiziune au difuzat, miercuri seara, imagini cu mai multe persoane care intră în sediul Biroul Electoral al Sectorului (BES) 1, unde erau depozitaţi saci cu voturi.

După apariţia acestor imagini, Jandarmeria Capitalei a precizat că accesul în încăperea din Biroul Electoral al Sectorului (BES) 1 unde sunt depozitate materiale electorale este permis doar cu acordul preşedintelui BES, iar incinta este luată în protecţie după sigilare.

“Încăperea în care sunt depozitate materialele electorale a fost desigilată la cererea preşedintelui biroului electoral, jandarmul întocmind de fiecare dată în acest sens un proces-verbal de predare-primire a încăperii respective. Precizăm faptul că accesul în încăperea respectivă este permis doar cu acordul preşedintelui biroului electoral de sector, iar incinta este luată în protecţie după sigilare. Activităţile desfăşurate în interiorul încăperii nu intră în competenţa instituţiei noastre atâta timp cât persoanele autorizate desfăşoară activităţi legate de procesul electoral”, a menţionat Jandarmeria Capitalei.

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a anunţat că va cere BEC reluarea alegerilor locale în sector, pe motiv de fraudă, susţinând că s-a scos un sac cu voturi din camera de depozitare de la Biroul Electoral al Sectorului 1.

Dan Tudorache susţine că reprezentanţi ai USR PLUS intră în sediul BES “noaptea, ca hoţii”.

Candidatul susţinut de USR PLUS şi PNL la Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand, a declarat că este vorba despre o “manipulare” orchestrată de PSD, pentru “intimidarea” preşedintelui BES 1.

“Poate vreţi să auziţi adevărul şi ce căutau colegii mei în sala BES 1: în imaginile prezentate publicului (…) apare şi preşedintele BES1, procurorul Sprîncu Nicolae; Preşedintele BES 1 a decis să fie numărate semnăturile votanţilor de pe listele electorale permanente, complementare şi suplimentare, pentru a vedea dacă numărul acestora corespunde cu numărul semnăturilor votanţilor scris în Procesul Electoral; Preşedintele BES 1 ne-a invitat conform legii să mergem cu el, în calitate de candidaţi – observatori, pentru a ne convinge că procesul este transparent şi nu se produc fraude prin manipularea sacilor; BES 1 era plin la acea oră. Vorbim despre ziua de luni 28 septembrie 2020, puţin după ora 24. În acea seară BES 1 s-a închis la ora 02:00 noaptea, noi plecând odată cu membri BES 1 din clădire”, a scris Clotilde Armand, joi, pe Facebook.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (29/10/2020)

Erata - Hotarari AGOA din 29.10.2020

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (29/10/2020)

Notificare prag detineri/vot >5%

MUNICIPIUL BACAU (BAC26B) (29/10/2020)

Plata cupon 45, rambursare rata principal 44 & calcul rata dobanda pentru cuponul 46

MUNICIPIUL BACAU (BAC26A) (29/10/2020)

Plata cupon 49, rambursare rata principal 47 & calcul rata dobanda pentru cuponul 50

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (29/10/2020)

Semnare documente relationate de suplimentarea unui credit sindicalizat