Update articol:

PSD Bucureşti propune data de 29 februarie pentru congres şi îl susţine pe Marcel Ciolacu la funcţia de preşedinte

Sursa foto: facebook.com

Organizaţia PSD Bucureşti îl va susţine la congres pe Marcel Ciolacu pentru funcţia de preşedinte şi a propus ca în data de 29 februarie să aibă loc congresul extraordinar în care urmează să fie aleasă o nouă conducere, potrivit Agerpres.

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a propus duminică, în cadrul Conferinţei extraordinare a organizaţiei, ca Marcel Ciolacu să fie susţinut la congres pentru funcţia de preşedinte. Tot ea a propus şi ziua de 29 februarie pentru a se organiza congresul.

„Suntem înaintea unui examen foarte important, alegerile locale, este posibil, aşa cum arată tabloul politic, să ajungem şi la alegeri generale anticipate. Noi trebuie să fim pregătiţi pentru toate aceste situaţii. Adică şi pentru normalitate şi pentru anormalitatea care din partea PNL este din ce în ce mai promovată. Consider că amânarea sine die a unui congres extraordinar al PSD ne-ar face rău, pentru că este o sursă permanentă de tensiune, este o sursă, poate, şi de neîncredere, este o sursă care determină să nu fim atât de concentraţi pentru organizarea alegerilor locale şi, dacă vor fi, şi generale. De aceea vă propun ca prin votul exprimat astăzi de dvs. să propunem organizaţiei la nivel naţional a PSD să stabilim de comun acord o dată certă pentru congres de alegerea conducerii şi să nu mai amânăm. Sunteţi de acord să transmitem conducerii să fie pe 29 februarie data congresului?”, a spus Firea la Conferinţa extraordinară a PSD Bucureşti.

Ea a propus, de asemenea, ca Organizaţia Bucureşti a PSD să îl susţină pentru funcţia de preşedinte, la congres, pe actualul preşedinte interimar al partidului, Marcel Ciolacu.

„Pentru că am lucrat împreună în această perioadă în cadrul conducerii interimare a PSD şi vă spun sincer, e ca şi în problema cu gardurile, îmi plac oamenii eficienţi, îmi plac oamenii utili, oamenii bine organizaţi. Fireşte, esteticul e important în viaţa noastră, dar după ce am rezolvat tot ceea ce este eficient şi necesar şi cred că PSD în această etapă are nevoie de un lider care să pună împreună cu noi osul la treabă. PSD are nevoie de un lider care să ne unească, şi nu să ne dezbine, are nevoie de un lider care să stea puţin în concediu şi în weekend şi să fie mai mult alături de noi şi alături de oameni. Vă propun ca astăzi să îl susţinem pe Marcel Ciolacu în funcţia de preşedinte al PSD”, a afirmat Firea.

Social-democraţii care au participat la şedinţa de duminică au aprobat prin aplauze cele două propuneri făcute de Firea.