Aproximativ un milion de clienți Salt Bank au, începând de acum, posibilitatea de a tranzacționa direct acțiuni listate la Bursa de Valori București (BVB), prin intermediul aplicației mobile a băncii, a declarat Remus Vulpescu, CEO al BVB, miercuri, 11 noiembrie, la evenimentul de lansare a serviciilor de tranzacționare oferite de Salt Bank.
Acesta a subliniat că parteneriatul demonstrează complementaritatea dintre sistemul bancar și piața de capital.
„Avem instituții financiare românești care sunt ultracompetitive, deși activează în două universuri de reglementare: piața bancară și piața de capital. Este cea mai bună exprimare a complementarității pe care Bursa o prezintă”, a afirmat Vulpescu.
Potrivit acestuia, integrarea serviciilor de investiții în aplicația Salt Bank permite clienților să își gestioneze mai ușor activitățile financiare, de la operațiuni bancare și economisire până la investiții pe piața de capital.
„Vorbim, repet, de un milion de potențiali investitori noi pe care banca îi aduce Bursei de Valori București”, a declarat reprezentantul BVB.
Remus Vulpescu a evidențiat și faptul că serviciile sunt oferite printr-o platformă românească, în baza legislației naționale și sub supravegherea autorităților din România.
„Pot să utilizeze toată tehnologia de ultimă oră într-o modalitate prietenoasă, dar foarte sigură, pentru că totul este pe legislația din România și supravegheat, controlat de autorități din România”, a explicat acesta.
Remus Vulpescu a precizat că tranzacționarea prin noul canal era deja posibilă în ultimele două luni, iar evenimentul din 11 noiembrie marchează anunțul public oficial al parteneriatului.