Update articol:

Republica Cehă: Zeci de mii de manifestanţi la un protest al forţelor radicale împotriva guvernului, a UE şi a NATO

Cehia

Aproximativ 70.000 de persoane au protestat sâmbătă la Praga împotriva guvernului ceh, cerând coaliţiei aflate la putere să ia măsuri pentru a controla preţurile tot mai mari la energie şi exprimându-şi opoziţia faţă de Uniunea Europeană şi NATO, potrivit AFP.

Organizatorii demonstraţiei, membri ai unor forţe politice radicale – atât de extremă-dreapta, cât şi Partidul Comunist -, au spus că Republica Cehă, ţară care deţine în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului UE, ar trebui să fie neutră din punct de vedere militar şi să-şi asigure contracte directe cu furnizori de gaz, inclusiv cu Rusia, precizează Agerpres.

Poliţia estimează la 70.000 numărul protestatarilor în cursul după-amiezii.

“Scopul demonstraţiei noastre este de a cere o schimbare, în special rezolvarea problemei preţurilor la energie, mai ales la electricitate şi gaz, care ne va distruge economia în această toamnă”, a spus unul dintre organizatorii evenimentului, Jiri Havel, citat de site-ul de ştiri iDNES.cz.

Protestul din Piaţa Václav, situată în centrul oraşului, are loc la o zi după ce guvernul a supravieţuit unei moţiuni de cenzură, în contextul în care opoziţia acuză lipsa unor măsuri împotriva creşterii inflaţiei şi a preţurilor la energie.

Moţiunea de cenzură a arătat cum criza energetică din Europa alimentează instabilitatea politică în contextul în care preţurile tot mai mari la energie amplifică inflaţia, situată deja la niveluri record în ultimele trei decenii.

Premierul Petr Fiala, care conduce o coaliţie de centru-dreapta formată din cinci partide, a declarat sâmbătă agenţiei de presă CTK că protestarilor nu le pasă de interesele ţării.

“Protestul din Piaţa Václav a fost organizat de forţe politice care sunt pro-ruse, care sunt apropiate de poziţii extreme şi sunt împotriva intereselor Republicii Cehe”, a declarat el.

BVB | Știri BVB

Erste Group Bank AG (EBS) (29/09/2022)

Notificare - tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (29/09/2022)

Notificare prag detineri/vot <5%

Erste Group Bank AG (EBS) (29/09/2022)

Notificare - detineri > 5%

PROMATERIS S.A. (PPL) (29/09/2022)

Modificari in structura actionariatului

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (29/09/2022)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)