Update articol:

România accesează împrumuturi de 4 miliarde euro prin instrumentul SURE

România a obținut de la Uniunea Europeană un împrumut în valoare de 4,1 miliarde euro la dobânzi avantajoase pentru susținerea demersurilor autorităților române de protejare a cetățenilor și atenuare a consecințelor socioeconomice generate de pandemia de COVID-19, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor .

În sedința de Guvern din data de 1 octombrie 2020 a fost aprobat Memorandumul privind încheierea Acordului de împrumut dintre Uniunea Europeană și România, în valoare de 4,099 mld. EUR, în cadrul instrumentului european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență ca urmare a apariției epidemiei de COVID-19 (SURE).

Împrumutul a fost acordat la cererea părții române, transmisă Comisiei Europene, în baza Memorandumului din data de 7 august 2020, privind acordul de principiu al Guvernului pentru contractarea acestui împrumut.

Împrumutul va susține măsurile adoptate de Guvernul României, în contextul generat de criza COVID-19, în perioada februarie – august 2020, menite să protejeze angajații și persoanele care desfășoară o activitate independentă, cu scopul de a reduce incidența șomajului și pierderea veniturilor. Dintre aceste măsuri, eligibile în cadrul instrumentului SURE, conform evaluării Comisiei Europene enumerăm șomajul tehnic, programul de muncă flexibilă, alte astfel de scheme destinate unor categorii de liber profeșionisti a căror activitate a fost redusă/întreruptă urmare a pandemiei COVID-19, precum și sporuri și alte măsuri similare acordate personalului medical pentru recunoașterea meritelor acestora.

Acordarea împrumutului se face în baza Regulamentului (UE) 2020/672.

Caracteristicile împrumutului acordat României sunt:

  • perioada de tragere a sumelor împrumutului  este de 18 luni de la data intrării în vigoare a Deciziei Consiliului Uniunii Europene (respectiv până la sfârșitul lunii martie 2022);
  • împrumutul poate fi disponibilizat în maximum 8 tranșe;
  • valoarea tranșelor și calendarul de disponibilizare vor fi stabilite de Comisie, prin consultare cu statul membru;
  • maturitatea medie a împrumutului este de 15 ani;
  • împrumutul va fi acordat în aceiași termenii financiari în care Comisia s-a împrumutat de pe piață pentru disponibilizarea acestuia, la care se adaugă eventuale costuri/cheltuieli efectuate de Comisie pentru contractarea respectivei finanțări. Având în vedere reputația Uniunii Europene, susţinută și întărită în cadrul acestui instrument prin mecanismul de garantare de către statele membre,  împrumutul contractat va fi la costuri avantajoase.

Din partea României, Acordul de împrumut va fi semnat de ministrul finanțelor publice. După semnarea de către ambele părți, Acordul de împrumut va fi supus aprobării, conform legislației în vigoare, prin act normative cu putere de lege.

Alături de România în cadrul acestui instrument au accesat finanțare alte 15 state membre, printre care Italia, Spania, Polonia, Portugalia, Belgia. Dintr-un total de 100 mld. EUR puse la dispoziție de Uniunea Europeană în cadrul acestui instrument valoarea cumulată a împrumuturilor acordate până în prezent se ridică la cca. 87,4 mld. EURanterioară datei de 31 martie 2020 inclusiv.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (27/10/2020)

Comunicat informare investitori - versiunea in limba engleza

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/10/2020)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni

COMPA S. A. (CMP) (27/10/2020)

Solicitare completare ordine de zi AGAE 12-13.11.2020 - versiunea in engleza

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/10/2020)

Documente suport AGOA & AGEA din 26.11.2020