România, pe ultimele locuri în UE în ce privește evoluția productivității muncii

de Dan Pălăngean

România s-a situat pe ultimele locuri în UE în ceea ce privește evoluția productivității muncii în al doilea trimestru din 2026 față de același trimestru al anului precedent, potrivit datelor publicate de Eurostat. Penultima poziție atunci când se face trimitere la numărul de persoane a fost completată de ultimul loc atunci când calculul se face după numărul de ore lucrate.

Astfel, singurele valori negative ale modificărilor anuale în productivitatea muncii consemnate de statistica europeană în statele membre ale Uniunii prin raportare la numărul de lucrători au fost de -1% în Irlanda, -0,8% în România și -0,4% în Italia. La polul opus, Slovenia (+4,5%), Danemarca (+3,6%) și Lituania (+3,5%) au avut cele mai bune rezultate în materie.

Slovenia a înregistrat și avansul maxim la indicatorul de productivitate obținut prin raportarea la numărul de ore lucrate (+5,8%, ceea ce înseamnă o dublă eficientizare a forței de muncă), urmată tot de Danemarca (+3,5%) și Lituania (+3,4%). La acest capitol, cinci state UE au avut scăderi, cu Spania și Italia la nivel marginal și cu un trio format din România (-1,2%), Cehia (-0,8%) și Portugalia (-0,5%) pe ultimele locuri.

Este o situație care afectează atât posibilitatea de a crește veniturile lucrătorilor, într-un context inflaționist destul de problematic, cât și competitivitatea produselor și serviciilor autohtone pe piața unică, unde se constituie cea mai mare parte a deficitului de cont curent cronic de care suferă țara noastră.

De altfel, datele pentru ultimii ani arată clar o evoluție îngrijorătoare a productivității muncii industriale, așa cum apare ea în buletinul nr.6/2026 al BNR. După o stagnare în 2022 și doi ani consecutivi de declin (-3,3% în 2023 și -1,5% în 2024), a urmat o revenire timidă în 2025 și una insuficientă, potrivit datelor operative pe baze lunare, în 2026.

În acest context, cu un rezultat semnificativ mai slab în anul curent decât în urmă cu patru ani, se pune problema sustenabilității acordării unor majorări salariale și a posibilităților de creștere a nivelului de trai al salariaților. Ca să nu mai vorbim de veniturile derivate din taxele aplicate pe muncă sub formă de contribuții de asigurări sociale, ce se constituie în pensii pentru cei retrași din activitate.