Update articol:

Sistemul Medical MedLife se pregătește de noi achiziții naționale și  internaționale

Sistemul Medical MedLife semnează o facilitate de credit sindicalizat în valoare totala de 90 milioane de euro, care include modificarea și majorarea facilitaților existente cu suma de 24 milioane euro, fonduri ce vor fi folosite pentru dezvoltarea programului de achiziții, atât la nivel național, cât și internațional, potrivit unui comunicat.

 „Așa cum s-a aprobat la ultima Adunare Generală, creștem liniile de finanțare în vederea dezvoltării și extinderii grupului la nivel național și internațional. Faptul ca am reușit să ne îmbunătățim marjele, ne permite să creștem sustenabil, asigurând totodată, raportul optim dintre datoria netă și profit. Programul de achiziții este în continuă derulare, în perioada imediat următoare sperăm să finalizăm câteva tranzacții, iar în paralel, continuăm și investițiile în proiectele de tip green field, de digitalizare și tehnologizare. Complexitatea actului medical a crescut, atât la nivel de diagnostic, cât și la nivel spitalicesc, ajungând la un grad ridicat de performanță, ceea ce ne permite să devenim o referință regională, mai ales în ceea ce privește chirurgia bolilor metabolice, neurochirurgia și chirurgia cardiovasculară intervențională”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife.

 Sindicatul de bănci care semnează noul credit sindicalizat este format din Banca Comercială Română, în calitate de coordonator, aranjor principal, agent de documentatie, agent de facilitate si garanţii şi finanțator, BRD Groupe Société Générale, Banca Transilvania si Raiffeisen Bank, în calitate de aranjori principali şi finanţatori. Tranzactia a fost asistata de casa de avocatură SCP Scorei si Asociatii prin Av. Iulia Malis din partea MedLife si de catre casa de avocatură Ţuca, Zbâarcea si Asociaţii, prin avocaţii Mihai Dudoiu, Partener si Sergiu Negreanu, Senior Associate, din partea sindicatului de banci.

Potrivit reprezentanților grupului, la această majorare se vor putea adăuga alte lichidităţi proprii ale companiei, până la valoarea totală de 30 milioane de euro.

 Sistemul Medical MedLife a înregistrat în primele șase luni din acest an o cifră de afaceri consolidată pro-forma în valoare de 461 milioane lei, în creștere cu 23% față de aceeași perioadă din 2018. Compania a raportat rezultate în creștere și la nivel de profit. Astfel, valoarea consolidată pro-forma a EBITDA a fost de 78 milioane lei în creștere cu 81% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce valoarea consolidată pro-forma a profitului net a fost de cca. 14 milioane lei, în crestere cu 230% față de S1 din 2018.