Update articol:

Sri Lanka: Mai mulţi miniştri au demisionat, în timp ce criza politică se intensifică

Sri Lanka Captura foto: Twitter.com/ShivAroor

Mai mulţi miniştri ai guvernului din Sri Lanka au demisionat duminică, la câteva ore după ce preşedintele şi premierul ţării s-au oferit să plece din funcţii pentru a-i linişti pe protestatarii furioşi pe modul în care au gestionat criza economică, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Cel puţin patru membri ai cabinetului şi-au depus demisiile, iar alţi câţiva urmează să ia aceeaşi decizie, a declarat un oficial guvernamental, fără a preciza numele celor în cauză.

Sute de protestatari continuau să ocupe duminică reşedinţa oficială a preşedintelui, biroul acestuia şi pe cel al prim-ministrului în capitala ţării, Colombo.

Reşedinţa privată din Colombo a premierului Ranil Wickremesinghe a fost incendiată sâmbătă, iar trei suspecţi au fost arestaţi, a indicat poliţia.

Preşedintele Gotabaya Rajapaksa l-a informat pe şeful parlamentului că va demisiona pe 13 iulie, în timp ce premierul s-a oferit să plece din funcţie, dar nu a precizat o dată.

Sri Lanka este zguduită de proteste începând din aprilie din cauza dificultăţilor provocate de penuriile de combustibili, gaz, fertilizatori şi alimente, acutizate de o criză economică fără precedent.

Fratele preşedintelui, Mahinda Rajapaksa, a demisionat deja pe 9 mai din funcţia de prim-ministru în urma unui val de violenţe.

BVB | Știri BVB
MECANICA CEAHLAU (MECF) (14/09/2026)

Completare Convocare AGA O & E 29.09.2026

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (14/09/2026)

Reluare tranzactionare ora 12:55: conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizie ASF nr. 981/14.09.2026 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni BNET initiata de Bittnet Systems SA