Update articol:

SUA anunţă că au lovit două petroliere iraniene care încercau să ajungă într-un port iranian

SUA sursa Pixabay

Armata americană a anunţat vineri că a ‘neutralizat’, trăgând asupra lor, două nave sub pavilion iranian care încercau să ajungă într-un port iranian din Golful Oman, ‘încălcând blocada americană în curs’, transmit AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Un avion american a ‘neutralizat cele două petroliere trăgând cu muniţii de precizie în coşurile lor’, împiedicându-le să intre în Iran, a afirmat pe platforma X Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM).

Cele două petroliere, Sea Star III şi Sevda, care erau fără încărcătură, ‘nu se mai îndreaptă spre Iran’, a adăugat CENTCOM.

În acelaşi timp, agenţia iraniană Fars a transmis că ‘lupte sporadice’ aveau loc între forţele iraniene şi marina americană în Strâmtoarea Ormuz. Puţin mai devreme, Ministerul de Externe iranian a acuzat Statele Unite de ‘încălcare flagrantă’ a armistiţiului.

Anunţul CENTCOM a făcut să crească din nou cursul petrolului, într-o şedinţă marcată de incertitudini privind conflictul din Orientul Mijlociu.

Statele Unite interveniseră deja miercuri pentru a neutraliza o altă navă iraniană, Hasna, care sfida blocada.

Forţele americane au atacat, de asemenea, sala motoarelor navei cargo iraniene Touska pe 19 aprilie, după ce au ordonat echipajului să evacueze nava.

Teheranul a închis Strâmtoarea Ormuz, strategică pentru comerţul global cu hidrocarburi, de la începutul războiului lansat de SUA şi Israel împotriva Iranului, pe 28 februarie, război care a făcut mii de morţi, în principal în Iran şi Liban, şi a zdruncinat economia globală.

Ca represalii, Washingtonul a impus o blocadă porturilor iraniene pe 13 aprilie, la cinci zile după intrarea în vigoare a unui armistiţiu fragil între cele doua părţi. Potrivit armatei, peste 50 de nave au fost deturnate de forţele americane în timpul blocadei.

BVB | Știri BVB
Premier Energy PLC (PE) (08/05/2026)

Convocare AGA din data de 10.06.2026

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (08/05/2026)

Comunicat referitor la informatiile aparute in spatiul public

ROPHARMA SA (RPH) (08/05/2026)

Modificare calendar financiar 2026

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (08/05/2026)

Completare Convocare AGAO 26/27.05.2026