Update articol:

SUA au devenit lider mondial în minarea de bitcoin

bitcoin Sursa foto: pixabay.com

Companiile americane care se ocupă cu minarea de bitcoin sunt în prezent lideri mondiali în acest domeniu, în timp ce în China această activitate a dispărut aproape complet, arată un studiu publicat miercuri de Universitatea Cambridge, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Minarea” de bitcoin constă în efectuarea unor calcule complexe pe un ordinator pentru a valida tranzacţiile în criptomonede, o activitate deschisă tuturor pe o reţea descentralizată şi care este remunerată prin emiterea de noi bitcoin.

“Noile date, care acoperă perioada până la finele lunii august, arată că SUA concentrează 35,4% din activităţile de minare de bitcoin, faţă de 16,8% la finele lunii aprilie, urmate de Kazahstan, cu 18,1% (comparativ cu 8,2%) şi Rusia cu 11% (faţă de 6,8%)”, a comentat autorul studiului Michel Rauchs.

Firmele care se ocupă cu minarea de bitcoin consumă echivalentul a 0,45% din producţia mondială de electricitate, adică mai mult decât o ţară precum Filipine, estimează Cambridge Bitcoin Electricity Consumption Index (CBECI).

China a fost mult timp centrul global al minării de criptomonede, o activitate cu un consum mare de energie. Multe firme chineze care se ocupă cu minarea de bitcoin utilizau energie produsă pe baza combustibililor fosili, inclusiv cărbune, ceea ce a generat îngrijorări cu privire la impactul bitcoin asupra mediului înconjurător. Autorităţile de la Beijing şi-au lansat propriul lor yuan digital iar în luna iunie a acestui an au interzis complet activităţile firmelor care se ocupau cu minarea de bitcoin.

“Consecinţa directă a acţiunilor Guvernului chinez a fost o scădere mondială cu 38%” a participării minerilor în reţeaua bitcoin, subliniază Michel Rauchs. “Aceasta reprezintă echivalentul ponderii Chinei înaintea măsurilor guvernamentale, ceea ce sugerează că minerii chinezi şi-au încetat operaţiunile, toţi în acelaşi timp”, adaugă Rauchs.

O parte importantă a minerilor de bitcoin şi-au mutat operaţiunile în SUA, unde caută surse de energie cu preţuri mici şi un mediu politic favorabil cu privire la criptomonede.

Preşedintele Autorităţii de reglementare a pieţelor financiare americane (SEC), Gary Gensler, a calificat în repetate rânduri sectorul criptomonedelor drept “Vestul Sălbatic”, chiar dacă la finele lunii septembrie a recunoscut că nu are puterea de a interzice utilizarea criptomonedelor, fără sprijinul parlamentarilor.

În schimb, unii aleşi americani, în special cei din opoziţie, încurajează această nouă sursă de venituri cu o creştere impresionantă. De exemplu, senatorul republican Ted Cruz i-a invitat pe minerii de bitcoin să vină să se instaleze în statul Texas şi să profite de gazele naturale şi energia eoliană produsă local.

BVB | Știri BVB
VRANCART SA (VNC) (22/04/2026)

Modificare calendar financiar 2026

ALTUR S.A. (ALT) (22/04/2026)

Convocare AGA O & E 27/28.05.2026

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII BT INDEX ROMANIA ETF BET TR (BTBETRETF) (22/04/2026)

Notificare BT Capital Partners - numarul de unitati de fond emise si pretul de referinta

SIMTEL TEAM (SMTL) (22/04/2026)

Disponibilitate vot online AGOA&AGEA din 27.04.2026

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (22/04/2026)

Disponibilitate vot on-line AGOA si AGEA din 29.04.2026