Summit-ul lui Erdogan sau marea vizită a lui Trump la Ankara (opinie Ștefan Dănilă, general (r) cu patru stele, fost șef al Statului Major General al Armatei)

De fiecare dată am subliniat că este vorba de formalizarea poziției oficiale, întrucât mandatele pentru negocieri, date miniștrilor de externe și de apărare, șefului Statului Major al Apărării și Reprezentanței permanente, au fost acordate de la începutul anului (cel puțin putem presupune). Obiectivele României pentru acest summit nu sunt descoperite acum; nu se mai poate schimba nimic în documentele negociate și aprobate la ultima reuniune a NAC la nivel de miniștri de externe.

Totuși, evenimentul presupune mai multe formate de Consiliu, precum și întâlniri bilaterale, mai mult sau mai puțin oficiale. Pentru cele oficiale, este necesar un mandat, au fost deja negociate. Cele informale sunt aleatorii și se presupune că fiecare membru al echipei cunoaște cadrul general și modul în care trebuie să abordeze fiecare aliat în parte. Asta dacă presupunem că membrii delegației vor fi cei care au făcut parte din ultima ședință a CSAȚ.

Reuniunile Consiliului Nord-Atlantic (NAC) la nivel de șefi de stat au avut loc din doi în doi ani în perioada 2000-2017, cu excepția celei din 2009 de la Strasbourg/Kehl, dar din 2017 au devenit anuale. Reuters remarca faptul că liderii NATO „se întâlnesc în fiecare vară din 2021”, iar această frecvență anuală este deja pusă în discuție pentru perioada de după 2027.

Interesant este că, în 2026, mai multe state aliate au început să susțină revenirea la un ritm bienal, argumentând că summiturile anuale consumă multe resurse și că reuniunile ministeriale și cele ale NAC pot asigura coordonarea pe termen scurt. Dacă această idee va fi adoptată, Ankara 2026 și Tirana 2027 ar putea fi ultimele două summituri anuale din ciclul actual.

De altfel anul trecut, pe 24–25 iunie 2025 (Haga), Aliații au decis că Turcia va găzdui summitul din 2026 și că Albania îl va găzdui pe cel din 2027. Ulterior, la 19 august 2025, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunțat oficial că orașul gazdă va fi Ankara, locul desfășurării – Complexul Prezidențial Beștepe (Külliye), în perioada 7–8 iulie 2026, iar următorul summit va fi organizat de Albania, în Tirana.

• Ce așteptări sunt de la Summit-ul de la Ankara

Summitul NATO de la Ankara are câteva particularități, care îl diferențiază de reuniunile precedente de la Washington (2024) și Haga (2025).

În primul rând, dacă la Haga s-a agreat aproape în unanimitate (cu excepția Spaniei), că ținta de buget pentru apărare pentru fiecare stat membru este de 5% din PIB, până în 2035, la Ankara se va discuta despre implementarea angajamentului de 5% din PIB.

Dacă la Haga s-a luat decizia politică privind investițiile în apărare (3,5% pentru apărare propriu-zisă și 1,5% pentru domenii conexe), la Ankara accentul se mută de la promisiuni la implementare: planuri naționale, contracte concrete, creșterea producției industriale, achiziții comune și dezvoltarea bazei industriale de apărare.

A doua caracteristică a acestui summit este că va fi puternic orientat spre industria de apărare,prin integrarea Forumului Industriei de Apărare NATO ca element central al evenimentului. La forum vor participa reprezentanți ai guvernelor, companii de stat și private, investitori, ecosistemele de inovare. Secretarul general Mark Rutte a anunțat că vor fi prezentate contracte de zeci de miliarde de dolari și noi inițiative industriale.

În acest context, se presupune că va fi lansată Defence Security and Resilience Bank, inițiativa din 2025 a lui Rob Murray, responsabilul pentru programele de inovare ale NATO, ca instrument complementar de sprijin al programului DIANA.

Acesta este primul summit după războiul SUA–Iran din 2026, ceea ce face contextul strategic radical diferit față de cel al summitului anterior. Securitatea Orientului Mijlociu, Strâmtoarea Hormuz, implicarea și neimplicarea statelor europene, rolul NATO în afara zonei euro-atlantice, precum și relația dintre operațiile americane și Alianță vor fi subiecte de discuții și declarații. Aceste teme nu existau la același nivel la summiturile anterioare. Sunt cunoscute criticile acide ale președintelui american și ale membrilor administrației sale cu privire la neimplicarea aliaților și la interdicțiile pe care unele state le-au impus forțelor americane în timpul acțiunilor din Golf.

O altă caracteristică va fi accentul mai mare pe „europenizarea” NATO.

După solicitările administrației Donald Trump ca europenii să își asume o parte mai mare din povara apărării, Ankara este văzut drept summitul în care Europa ar putea să demonstreze că poate produce mai mult armament, poate finanța propria apărare și poate susține Ucraina pe termen lung. Aici vor fi câteva nuanțe importante, deoarece Turcia acționează constant pentru a fi remarcată ca furnizor important de sisteme de armament moderne, o demonstrație în acest sens fiind predarea corvetei ușoare către statul român, printr-o festivitate la nivel înalt, desfășurată la Istanbul.

Turcia este din nou gazdă după 22 de ani, de la summitul din Istanbul din 2004.

Alegerea Ankarei ar putea reflecta importanța flancului sudic, rolul Mării Negre, poziția geostrategică a Turciei între Europa, Caucaz și Orientul Mijlociu, deși alegerea ei în loc de Istanbul (o alegere atipică, de obicei, statele aleg locul, în NAC se alege țara) ar sugera o distanțare de Marea Neagră.

Există opinii în România că este o bună oportunitate de a evidenția importanța securității Mării Negre, libertatea navigației, infrastructura regională, precum și locul și rolul României, Turciei și Bulgariei. Sosirea la Ankara va presupune, desigur, informarea participanților privind geografia regiunii, specificul cultural și politic, iar statele din regiune s-ar putea să simtă că ocupă un loc mai important decât la reuniunile precedente. Dar așteptările Turciei nu sunt aceleași cu cele ale României sau Bulgariei, iar preocupările președintelui Trump, care a afirmat recent la G7 că „el este Bossul”, par departe de așteptările analiștilor noștri.

Din mesajele transmise de președintele Trump și secretarul de stat Rubio la întâlnirile cu secretarul general Rutte va rezulta un summit aflat sub presiunea relației Trump–aliați, relație pusă la încercare de operațiunea americano-israeliană împotriva Iranului.

Problema Groenlandei a trecut în plan secund, deși nu consider că Trump a renunțat la ea, Ucraina a devenit un subiect mai acceptabil după mesajele de susținere și sprijinul oferit de președintele Zelensky pentru lupta împotriva dronelor iraniene.

Reuniunea reprezintă primul test major al relațiilor transatlantice după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. Principalele subiecte, deja abordate în documentele oficiale, pentru care ar putea apărea posibile controverse în timpul reuniunii ar putea fi împărțirea responsabilităților, prezența militară americană în Europa, contribuția europeană la descurajare și sprijinul pentru Ucraina.

Abordarea americană a fost consecventă cu strategiile lansate la sfârșitul anului trecut (NSS – Strategia Națională de Securitate) și la începutul acestui an (NDS – Strategia Națională pentru Apărare).

• Summit-ul de la Ankara va lansa NATO 3.0?

Răspunsul scurt este: cel mai probabil nu, dacă prin „aprobare” înțelegem adoptarea unui nou concept strategic sau a unui document oficial NATO intitulat „NATO 3.0”.

Conceptul „NATO 3.0” a fost introdus de Elbridge Colby în februarie 2026 și descrie o viziune strategică, nu un document oficial al Alianței. Ideea centrală este ca Europa să preia responsabilitatea principală pentru apărarea convențională a continentului, SUA să rămână garantul strategic (în special prin descurajarea nucleară și capabilitățile strategice), dar cu o amprentă convențională mai redusă, iar NATO să se concentreze din nou pe apărarea colectivă euroatlantică, limitând accentul pus pe operațiuni „out of area”. De fapt, aceste idei reprezintă cadrul principal al NDS 2026, document redactat sub coordonarea profesorului Colby.

Premergător summitului, declarațiile administrației Trump au fost foarte critice la adresa NATO. La Forumul Securității de la Munchen, deși a fost mai elegant, „cu mănuși”, secretarul de stat Rubio a exprimat foarte clar, apoi au urmat criticile dure ale secretarului războinic, Hegseth. Lipsa de la reuniunile ministeriale pregătitoare ale secretarilor americani au fost mesaje și mai elocvente decât cele exprimate prin cuvinte.

Atacarea Iranului fără a fi consultați sau avertizați a reprezentat o provocare pentru aliații europeni și pentru Canada. Solicitarea implicării pentru deblocarea Strâmtorii Hormuz și refuzul Spaniei, Italiei și chiar al Marii Britanii de a permite acțiuni de pe bazele aflate în aceste țări au ridicat tensiunile la cel mai grav nivel de la constituirea Alianței. Amenințările cu disoluția NATO au fost și mai vehemente, iar doar abilitățile diplomatice ale lui Mark Rutte au reușit să mai calmeze spiritele.

Situația internă din SUA și prelungirea unei situații incerte privind securitatea transportului prin Strâmtoarea Hormuz au dus la o relativă schimbare de atitudine a intempestivului președinte american, dar nu poate fi exclusă nicio surpriză din partea sa.

Modul în care se va desfășura grandiosul spectacol planificat pentru 4 iulie, cu ocazia sărbătoririi a 250 de ani de Independență, ar putea influența decisiv atitudinea și acțiunile președintelui Trump.

Deocamdată sunt așteptate numeroase întâlniri bilaterale importante, precum cea dintre Recep Tayyip Erdoğan și Donald Trump. Turcia dorește să afle poziția SUA pe teme importante, precum relațiile SUA–Turcia (care au cunoscut o răcire substanțială după achiziționarea sistemului S-400 de către Turcia), viitorul Siriei și Libiei, unde Turcia are un cuvânt greu de spus, viitorul Iranului și relația acestuia cu statele din Golf, precum și rolul Turciei în securitatea Orientului Mijlociu Extins. Este foarte posibil ca cooperarea industrială în domeniul apărării să fie abordată, în contextul în care Turcia a dezvoltat produse proprii competitive, iar Uniunea Europeană a lansat programul de reînarmare prin industria proprie, prin instrumentul SAFE (contestat și atacat de SUA și Turcia). Dacă Turcia va anunța renunțarea la sistemul antiaerian rusesc și va dori să revină în programul F-35, cu deschidere către companiile americane pentru a adăuga noile tehnologii AI la sistemele deja realizate de industria turcă, atunci UE va trebui să-și reconsidere atitudinea față de cooperarea industrială cu industria turcă.

• Relevanța pentru politica internă din Turcia

Spre deosebire de alte summituri recente, organizarea a fost însoțită de controverse privind acreditarea presei, numeroși jurnaliști turci independenți fiind refuzați, ceea ce a atras critici privind libertatea presei înainte de reuniune. Erdogan dorește să folosească evenimentul pentru a reface încrederea populației în actuala conducere politică și își dorește să primească mesaje de susținere și de apreciere.

• Ce înseamnă pentru România

România consideră că summitul de la Ankara are o importanță aparte deoarece este probabil primul summit NATO în care Bucureștiul poate promova simultan implementarea noilor ținte de investiții în apărare, proiectele multinaționale finanțate prin instrumente europene precum SAFE, consolidarea flancului estic și a regiunii Mării Negre, dezvoltarea industriei naționale de apărare și integrarea acesteia în lanțurile industriale NATO și europene. Se observă că unele puncte nu sunt convergente, iar ideea de a insista pe SAFE la o reuniune cu SUA și Turcia ar putea fi nepotrivită.

Deși instrumentul SAFE ajută la creșterea capacității de apărare a statelor europene, caracterul său exclusivist a iritat marile companii americane, care se simt lezate în propriile interese, după ce, ani la rând, au contribuit la menținerea nivelului de tehnologizare a industriei europene.

Deși pentru România semnarea contractelor din etapa a 1-a este o mare realizare, iar etapa a doua este la un nivel avansat, cooperarea industrială cu SUA este nesemnificativă, iar parteneriatul strategic pare să aibă un singur sens, dar nu din vina SUA.

România are o mică fereastră de oportunitate, după poziția foarte proastă de anul trecut, generată de percepția că au avut loc alegeri anulate la nivelul administrației Trump. Această fereastră s-a deschis după aprobarea utilizării spațiului aerian și a bazelor aeriene pentru avioanele de realimentare în aer, după ce prezența americană în România fusese redusă.

Atitudinea României este importantă acum ca exemplu pentru celelalte state aliate, dar nu va mai fi importantă pe termen lung. Ea trebuie valorificată, la pachet cu investițiile făcute în infrastructura bazelor aeriene pe care le folosim în comun.

Baza de la Mihail Kogălniceanu poate fi importantă pentru SUA, dar trebuie să înțelegem că nu va fi niciodată un loc în care să se constituie o prezență permanentă, cu familii, așa cum este în bazele din Germania sau Italia. Dar poate fi o bază importantă, avansată, cu toate facilitățile necesare pentru poziționarea unei forțe gata de acțiune (readiness ridicat).

Pentru a crește încrederea militarilor americani în propria securitate, ar trebui ca zona să fie supravegheată de cele mai performante radare americane și apărată cu sisteme integrate, pe care forțele americane să le cunoască. Aroganța unora privind posibilitatea înlocuirii forțelor americane cu forțe europene ar trebui ridiculizată de orice analist serios. Forțele armate americane pot fi înlocuite cu succes doar de forțe armate române, antrenate și echipate la fel ca cele americane.

Este foarte importantă atitudinea și sunt importante mesajele cu care mergem la Ankara.

E bine să ajungem acolo conștienți că securitatea noastră depinde mult de sprijinul SUA și de cel al Turciei. Nu ne putem permite să neglijăm relația cu Turcia, nici să subapreciem rolul său în regiune.

În privința viitorului Ucrainei, ar trebui să demonstrăm sprijinul pentru un parcurs european, în sensul respectării valorilor democratice europene, dar și îngrijorarea pentru controlul unui posibil stat dezorganizat, cu oameni bine pregătiți pentru luptă, într-un context economic dificil. Tranziția post-conflict către un stat european va fi cu numeroase convulsii, iar vecinătatea ne expune destul de mult. Exemplul dronei din portul Constanța ar trebui să ne trezească și să fim pregătiți să forțăm cooperarea și să nu permitem inflamarea relațiilor dintre noi.

Din acest motiv, prezența americană ar fi o garanție pentru a construi respectul reciproc.

• Ce se poate întâmpla la Ankara?

Probabil că nu se va adopta niciun document „NATO 3.0”. Termenul „NATO 3.0” poate nici să nu apară explicit.

Declarația finală va vorbi despre implementarea deciziilor de la Haga, creșterea investițiilor, întărirea pilonului european, industria de apărare (aici rămâne de văzut dacă europenii au făcut vreo concesie companiilor americane), sprijinul Ucrainei.

Pe de altă parte, s-ar putea să consacre conceptul din punct de vedere politic, fără a deveni doctrină oficială. Acesta pare să fie sensul declarațiilor recente ale secretarului general Mark Rutte. Într-un discurs pregătitor pentru summit, el a afirmat:

„We will breathe life into the concept of NATO 3.0, a stronger Europe and a stronger NATO.”

Cu alte cuvinte, Ankara ar urma să transforme conceptul într-o direcție politică și practică, prin planurile naționale de investiții, prin preluarea de către europeni a unor responsabilități sporite și prin dezvoltarea bazei industriale de apărare.

Actualul Concept Strategic a fost adoptat la summitul din Madrid în 2022 și nu există indicii că va fi înlocuit la Ankara. Elaborarea unui nou Concept Strategic este un proces de durată, care presupune negocieri extinse cu toți aliații.

• O observație interesantă

Dacă summitul de la Haga (2025) a stabilit obiectivul de 5% din PIB, summitul de la Ankara ar putea fi privit retrospectiv drept momentul de lansare practică a „NATO 3.0”.

În acest sens, Ankara ar putea marca trecerea de la NATO 2.0 (expediții și operațiuni în afara zonei NATO, după Războiul Rece), la NATO 3.0 (apărare colectivă, pilon european mai puternic și o distribuție diferită a responsabilităților între SUA și aliații europeni).

Din punct de vedere analitic, există argumente solide că Ankara 2026 ar putea fi considerat, în istoria NATO, summitul de început al erei „NATO 3.0”, chiar și fără adoptarea unui document oficial cu acest titlu. Acest lucru ar fi comparabil cu situații din trecut în care anumite concepte strategice au intrat în uz prin declarații și decizii succesive înainte de a fi codificate formal.

Pe baza documentelor pregătitoare ale NATO și a analizelor publicate în ultimele zile, nu se așteaptă o decizie de anvergura aderării unui nou membru sau adoptării unui nou Concept Strategic. Summitul de la Ankara este, în schimb, un summit de implementare.

Cele mai importante decizii sau rezultate așteptate sunt:

1. Aprobarea planurilor naționale pentru obiectivul de 5% din PIB

Liderii vor analiza modul în care fiecare aliat intenționează să atingă ținta convenită la Haga:

1. 3,5% pentru apărare propriu-zisă;
2. 1,5% pentru infrastructură, reziliență, securitate cibernetică și baza industrială.

Nu este vorba despre stabilirea unei noi ținte, ci despre verificarea implementării acesteia.

2. Accelerarea producției industriei de apărare

Probabil cel mai concret rezultat va fi lansarea unor:

• contracte multinaționale;
• programe comune de achiziții;
• inițiative privind creșterea producției de muniții, rachete, sisteme de apărare antiaeriană și drone.

NATO a anunțat că Forumul Industriei de Apărare este parte integrantă a summitului, iar secretarul general Mark Rutte a indicat că vor fi prezentate contracte de ordinul miliardelor de dolari.

3. Noi măsuri pentru sprijinul pe termen lung al Ucrainei

Nu se anticipează o invitație de aderare, însă este probabilă:

• consolidarea mecanismelor de asistență militară;
• angajamente financiare și logistice suplimentare;
• integrarea mai profundă a industriei ucrainene în lanțurile de aprovizionare occidentale.
• Consolidarea posturii de descurajare și apărare

Se așteaptă decizii privind:

• accelerarea implementării planurilor regionale;
• completarea deficitului de capabilități;
• îmbunătățirea pregătirii și disponibilității forțelor NATO.
• Mai multă atenție pentru Marea Neagră

Deși este puțin probabil să existe un document separat dedicat regiunii, se anticipează:

• consolidarea supravegherii maritime;
• dezvoltarea infrastructurii logistice;
• întărirea cooperării dintre România, Turcia și Bulgaria;
• integrarea mai bună a regiunii în planurile de apărare ale NATO.
• Adaptarea NATO la noul context din Orientul Mijlociu

După conflictul SUA–Iran din 2026, liderii vor analiza:

• impactul asupra securității aliate;
• protecția rutelor maritime;
• implicațiile pentru flancul sudic al NATO.
• Mesaj politic privind unitatea Alianței

În contextul dezbaterilor privind împărțirea responsabilităților între SUA și Europa, se așteaptă ca Declarația finală să reafirme angajamentul față de articolul 5, solidaritatea transatlantică și asumarea unui rol mai mare de către aliații europeni și Canada.

Care ar putea fi surprizele summitului?

Dacă vor exista decizii care să depășească agenda oficială, cele mai probabile sunt:

• un nou pachet de investiții și producție comună pentru industria de apărare NATO;
• inițiative privind apărarea împotriva dronelor și integrarea inteligenței artificiale în planificarea operațională;
• măsuri suplimentare pentru securitatea Mării Negre;
• eventuale anunțuri politice rezultate din întâlnirile bilaterale dintre lideri, în special cele dintre Donald Trump și Recep Tayyip Erdoğan, care ar putea influența relațiile dintre SUA și Turcia.

Înaintea summitului NATO de la Ankara există mai multe controverse majore, atât în interiorul Alianței, cât și legate de țara gazdă. Acestea ar putea influența atmosfera reuniunii, chiar dacă nu toate vor apărea în declarația finală.

1. Viitorul angajamentului SUA față de NATO

Aceasta este probabil cea mai importantă controversă.

Deși administrația președintelui Donald Trump afirmă că SUA rămân angajate în NATO, numeroși aliați europeni sunt preocupați de anunțata reducere a prezenței militare americane în Europa, de revizuirea dispozitivului militar american, cu impact economic și financiar, precum și de atitudini diferite privind transferul unei părți mai mari din responsabilitatea descurajării către aliații europeni.

Nu este în discuție ieșirea SUA din NATO, ci redefinirea rolului lor în cadrul Alianței.

2. Împărțirea obligațiilor financiare

După acordul privind obiectivul de 5% din PIB, apare întrebarea cine poate atinge această țintă și când?

Există diferențe importante între state. Unele solicită flexibilitate în calendar, altele cer implementare rapidă, în timp ce persistă discuțiile privind cheltuielile care pot fi incluse în componenta de 1,5%.

3. Rolul Turciei în apărarea europeană

Ankara solicită eliminarea restricțiilor privind exporturile de armament către Turcia, participarea deplină la proiectele europene de apărare, precum și recunoașterea rolului său strategic la Marea Neagră și pe flancul sudic.

Unele state europene rămân însă rezervate din cauza divergențelor politice cu guvernul turc. Nu este cazul României.

4. Sprijinul pentru Ucraina

Nu există dispute privind continuarea sprijinului, însă există diferențe privind ritmul și amploarea ajutorului militar, nivelul angajamentelor financiare, perspectiva aderării Ucrainei la NATO.

Este de așteptat ca formulările din declarația finală să fi fost negociate cu atenție pentru a menține consensul.

5. Relația NATO cu Orientul Mijlociu

După conflictul SUA–Iran din 2026, unii aliați doresc ca NATO să acorde mai multă atenție securității maritime și flancului sudic, precum și reevaluării amenințărilor provenite din Orientul Mijlociu.

Alții insistă ca Rusia și apărarea teritoriului aliat să rămână prioritatea absolută.

6. Libertatea presei și măsurile de securitate din Turcia

Aceasta este cea mai vizibilă controversă externă a summitului, deoarece au fost criticate atât refuzul de a acorda acreditări pentru numeroși jurnaliști independenți, cât și interzicerea manifestațiilor publice în Ankara. Reacții publice au generat și arestarea preventivă a peste 200 de persoane înainte de reuniune.

Organizații pentru drepturile omului și asociații ale jurnaliștilor consideră că aceste măsuri contravin valorilor democratice promovate de NATO. În timp ce autoritățile turce afirmă că sunt necesare din motive de securitate și pentru combaterea terorismului.

7. Industria europeană de apărare

O altă dezbatere importantă este dacă noile investiții în apărare ar trebui orientate în principal către industria europeană sau ar trebui să includă în continuare achiziții semnificative din SUA și de la alți aliați. Tehnologiile europene nu sunt competitive cu cele dezvoltate de companiile americane, iar izolarea de acestea ar putea fi periculoasă, deoarece ar putea crește decalajul.

Această discuție este relevantă și pentru instrumentele europene, precum SAFE, și pentru cooperarea NATO–UE.

8. Tensiuni politice interne în unele state aliate

Înaintea summitului au apărut și dispute interne care pot afecta reprezentarea unor state. Un exemplu este conflictul constituțional din Cehia privind cine conduce delegația la summit – președintele sau prim-ministrul.

Care este controversa cu cea mai mare miză?

Din punct de vedere strategic, cea mai importantă nu este cea privind Turcia sau acreditarea presei, ci noul echilibru al relației transatlantice. Cât de mult își va reduce SUA rolul de furnizor principal de securitate pentru Europa, cât de rapid pot europenii să preia o parte mai mare din responsabilități, dacă angajamentele financiare asumate la Haga în 2025 se vor transforma în capabilități militare reale.

Această temă va influența nu doar summitul de la Ankara, ci și direcția de dezvoltare a NATO până la sfârșitul deceniului.