În ciuda numelui său, Palatul Parlamentului din centrul Bucureștiului, capitala României, nu este un monument al democrației. A fost conceput în anii 1980 de Nicolae Ceaușescu, defunctul dictator comunist al României, și construit pentru a se potrivi cu dimensiunea ego-ului său. Se mândrește cu o suprafață de 365.000 de metri pătrați, dintre care o mare parte este nefolosită și neîncălzită (Palatul Buckingham, în comparație, are doar 77.000), a scris The Economist într-un articol pe 20 septembrie.

Dar Palatul Parlamentului va găzdui în curând o alegere importantă. Pe 29 septembrie, în cadrul conferinței sale plenipotențiare care se desfăşoară o dată la patru ani, Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (ITU) își va alege următorul secretar general acolo. Locul din perioada Războiului Rece este potrivit, pentru că votul pune un american împotriva unui rus într-o atmosferă de suspiciune reciprocă.

Doreen Bogdan-Martin, candidata americană, este în prezent unul dintre cei trei directori ai ITU.  Rashid Ismailov, rivalul ei rus, este un director de telecomunicații care a fost cândva ministru adjunct al telecomunicațiilor și comunicațiilor de masă.

Conform The Economist, alegerile, chiar și fără complicațiile generate de războiul din Ucraina, marchează o nouă fază într-un conflict în curs despre modul în care va fi organizat mediul digital în viitor. Va fi internetul o rețea globală de rețele descentralizată, liberă, guvernată în mare parte de consens și grupuri „multi-interesate”, unde toate părțile interesate au cel puțin un cuvânt de spus? Sau va arăta mai mult ca sistemul telefonic de odinioară – un edificiu centralizat controlat în mare parte de guvernele naționale?

„Alegerile ITU sunt ca alegerile primare”, spune Tom Wheeler, fost președinte al Comisiei Federale de Comunicații (FCC), care este acum la Brookings Institution, un think-tank. Rezultatul, susține el, va ajuta la stabilirea direcției de deplasare decisă în cele din urmă prin voturile celor 193 de membri naționali ai ITU.

Rezultatul este departe de a fi sigur, niciuna dintre tabere nu pare sigură de victorie, mai scria The Economist pe 20 septembrie.

ITU poate părea un forum improbabil pentru astfel de alegeri contestate. Înființată în 1865 pentru a reglementa noul telegraf, ITU se preocupă în principal de lucrări tehnice, cum ar fi stabilirea standardelor pentru rețelele de telefonie, alocarea orbitelor de satelit și împărţirea spectrului radio între diferiți utilizatori pentru a preveni interferențele. S-a mândrit întotdeauna că este una dintre cele mai pragmatice organizații ale ONU, luând aproape toate deciziile prin consens. La urma urmei, inginerii vorbesc un limbaj similar al matematicii și al fizicii, indiferent de originile lor. Chiar și în timpul Războiului Rece au reușit să negocieze Regulamentul Internațional de Telecomunicații, un tratat global care guvernează încă o bună parte din traficul de telecomunicații între țări.

Când inginerii au dezvoltat internetul în anii 1970, nu au avut în vedere nevoile guvernelor. Rețeaua împarte informații în „pachete” discrete și le trimite în eter. Pachetele pot lua diferite rute către destinație și deseori sosesc împrăștiate (sunt reasamblate de computerul destinatarului). Ideea a fost construirea unei reţele care să fie rezistentă. În același mod în care traficul poate devia pe drumurile laterale atunci când autostrăzile sunt blocate, pachetele de internet își pot găsi drumul printre obstacole, fie că acestea sunt întreruperi ale rețelei sau încercări de cenzură.

„Modelul cu mai multe părți interesate” înseamnă că toate părțile interesate – inclusiv guvernele, dar și grupurile operative tehnice voluntare care stabilesc standarde, furnizorii mari de rețele și altele asemenea – au un cuvânt de spus în modul în care ar trebui să evolueze rețeaua.

Când internetul a început să devină mainstream în anii 1990, guvernele – și în special cele autocratice – au încercat să-și recapete o parte din puterea pierdută, mai ales prin comandarea creării de „splinternet-uri”, rețele naționale în care se aplicau reguli diferite. Abordarea Chinei a fost cea mai cuprinzătoare. O combinație sofisticată de filtrare automată („Marele Firewall”) și cenzură umană laborioasă încearcă să împiedice conținutul nedorit. Cei care spun lucruri pe care guvernul le dezaprobă pot avea postările șterse; ocazional, cei care postează dispar.

Mai recent, alte țări au urmat exemplul, inclusiv Iran, Arabia Saudită și Rusia. Chiar înainte de represiunea media care a însoțit invazia Ucrainei de către Rusia, furnizorii de servicii de internet au fost obligați să instaleze echipamente care să permită Roskomnadzor, autoritatea de reglementare online a țării, să blocheze central aplicațiile și site-urile web pe care guvernul de la Moscova le consideră periculoase, inclusiv Facebook, Instagram și Twitter, un trio de rețele sociale americane. Cei care postează „dezinformare” despre războiul din Ucraina riscă până la 15 ani de închisoare.

Această respingere autoritară a intrat acum într-o nouă fază, spune Emily Taylor, care conduce Oxford Information Labs, o firmă de informații cibernetice. Ambiția, spune ea, nu mai este doar de a controla interneturile naționale, ci de a schimba caracterul celui global. Aceasta înseamnă încercarea de a extinde sau chiar muta guvernanța internetului de la organizații cu mai multe părți interesate la una multilaterală în care guvernele au ultimul cuvânt, în special, ITU.

Mai important, înseamnă eforturi pentru o nouă arhitectură în care rețeaua este mai capabilă să monitorizeze ceea ce se întâmplă și în care utilizatorii au o identitate permanentă. Dacă acest lucru este implementat, guvernele autocratice ar putea afla mai ușor cine îi batjocorește cu un meme sau cheamă la proteste – și ar putea să îi aresteze sau să îi facă să dispară. Birocrații ar putea, de asemenea, să colecteze date despre ceea ce fac oamenii online, să le analizeze și să acționeze preventiv pentru a elimina posibile subversiuni viitoare, dacă algoritmii sugerează că ar trebui.

Ambiția a devenit vizibilă pentru prima dată în urmă cu un deceniu, când un grup de țări conduse de Rusia a încercat să extindă mandatul ITU pentru a acoperi internetul, la o întâlnire din Dubai menită să actualizeze Regulamentul Internațional de Telecomunicații. Apoi, în 2019, Huawei, cel mai mare producător de echipamente de telecomunicații din China, a început să propună la ITU ceva numit „New ip” (pentru „protocol de internet”), un set de tehnologii care ar transforma standardele pe care firmele chineze le dezvoltau acasă într-un set de reguli globale.

Ambele eforturi au eșuat. Dar ambele țări continuă să încerce: Rusia la ONU în negocieri despre securitatea cibernetică și China, împărțind „New ip” în părți mai mici, făcându-le rebranding-ul și prezentându-le mai multor organizații de standardizare, inclusiv ITU și chiar Internet Engineering Task Force ( IETF), un alt grup cu mai multe părți interesate. Acest impuls este ajutat, explică doamna Taylor, de apetitul în continuă creștere pentru conectivitate. Noi rețele fără fir, dispozitive din ce în ce mai conectate, aplicații alimentate de inteligență artificială – lumea dezvoltă rapid o atmosferă digitală care poate necesita noi standarde și reguli. Dar dacă standardele Chinei sunt adoptate, avertizează ea, „suntem expuși riscului de a pierde acest internet ușor, interoperabil și flexibil”.

Toate acestea explică de ce, în ciuda puterii limitate a secretarului său general, contează enorm cine va conduce ITU în următorii patru ani (care s-ar putea transforma în opt, deoarece majoritatea șefilor ITU sunt realeși pentru un al doilea mandat). Dacă doamna Bogdan-Martin va câștiga, va fi un semn clar că majoritatea țărilor nu vor să meargă în direcția conturată de Rusia și China. Dacă domnul Ismailov va învinge, probabil că va promova agenda celor două țări. Predecesorul său, Houlin Zhao, un oficial chinez, a primit conducerea ITU pentru a sprijini „Inițiativa Belt and Road” a țării sale, o colecție de proiecte de infrastructură finanțate de China în întreaga lume, care includ adesea furnizarea de computere și conectivitate.

Doamna Bogdan-Martin este eminamente calificată pentru post. Ea a lucrat pentru ITU de aproape 30 de ani. În ultimii trei ani, ea a condus una dintre cele trei divizii ale ITU, Biroul de Dezvoltare a Telecomunicațiilor (BDT), cu apreciere generală. Însărcinată în principal să ajute țările în curs de dezvoltare să-și îmbunătățească infrastructura de telecomunicații și să aducă mai mulți oameni online, ea a lansat inițiative precum „Partner2Connect”, care până acum a adunat angajamente de peste 26 de miliarde de dolari de la guverne, companii și alte organizații pentru a investi într-o conectivitate mai bună în cele mai sărace regiuni ale lumii.

Poate deloc surprinzător pentru un tehnocrat de carieră, scopurile declarate public ale doamnei Bogdan-Martin nu se aventurează prea mult. Ea spune că dorește să continue ceea ce a început ca director al BDT – atragerea online a mai multor persoane din lume (2,7 miliarde încă nu au acces la internet). Și speră să facă din ITU o organizație mai eficientă și mai agilă. „Voi conduce Secretariatul General și fiecare Birou la standarde înalte”, scrie ea în platforma electorală (nu a oferit răspunsuri la întrebările scrise de la The Economist).

Nici domnul Ismailov nu este străin de ITU. În calitate de ministru adjunct al telecomunicațiilor al Rusiei, el a condus delegația țării la organizație și în 2018 a prezidat consiliul ITU, organul său de conducere între conferințele plenipotențiare din 4 în 4 ani. Dar și-a petrecut cea mai mare parte a vieții profesionale ca director executiv la mari producători de echipamente de telecomunicații precum Ericsson, Nokia și, timp de trei ani, înainte de a se alătura guvernului în 2014, Huawei. El a fost, de asemenea, implicat într-o companie care a dezvoltat o parte din tehnologia de monitorizare și snooping instalată acum la ISP-urile rusești, care se bazează pe ceva numit „inspecție profundă a pachetelor”. În prezent, este președintele Beeline, un serviciu de telefonie mobilă din Rusia.

Platforma electorală a domnului Ismailov este una mult mai deschis politică decât a rivalului său. Și el crede că alegerile sunt cruciale. Tehnologia devine din ce în ce mai răspândită, spune el, iar ITU este singurul forum în care țările „își pot ridica cu adevărat vocea” și „își pot apăra suveranitatea”. Alternativa, susține el, este un tărâm digital care rămâne dominat de America și companiile sale. În calitate de secretar general, el spune că s-ar strădui să facă din ITU locul principal pentru a discuta și a decide problemele cruciale din lumea telecomunicațiilor. În ceea ce privește New ip, el spune că este prea devreme pentru a avea o discuție, deoarece specificațiile sale nu sunt încă pe deplin formate, dar că „lipsa unui dialog constructiv” între părțile implicate ar putea provoca un „război al standardelor”.

Ambele tabere au făcut campanie puternică până în ultimul moment posibil, mai scrie The Economist.

Doamna Bogdan-Martin a vizitat guvernele lumii de 18 luni. Departamentul de Stat al Americii a creat un birou care ajută la gestionarea campaniei, fiind implicate atât de multe alte agenții, încât oamenii din interior au început să-l numească un efort „întreg al guvernului”. Când Antony Blinken, secretarul de stat, a vizitat recent Africa, ale cărei țări înclină adesea balanța la alegerile ITU , candidatura doamnei Bogdan-Martin a fost aproape de vârful agendei sale. De asemenea, el a postat pe Twitter o declarație video în sprijinul doamnei Bogdan-Martin.

Campania lui Ismailov pare să fi fost mai puțin organizată. După o criză grea de Covid-19, a început să facă campanie abia în mai. De atunci, a participat la o conferință a Uniunii Africane de Telecomunicații în Algeria și la reuniuni similare din industria locală din Kârgâzstan și Arabia Saudită. A primit mult ajutor din partea ministerului pe care îl conducea. S-a asigurat că reprezentanții ruși au discutat cu oficialii naționali care vor vota efectiv la București.

Chiar și în această etapă târzie a campaniei, rezultatul este improbabil. Observatorii sunt de acord doar că alegerile vor fi strânse. O mare necunoscută este dacă invazia Ucrainei de către Rusia va afecta șansele domnului Ismailov. Majoritatea membrilor ITU au votat în martie pentru excluderea unor reprezentanți ruși de la conducerea unor grupuri de standardizare. Dar multe „țări swing”, precum Brazilia și India, par să se fi abținut de la aceste voturi, spune Justin Sherman de la Atlantic Council, un think-tank. El crede că războiul din Ucraina va avea un impact redus asupra șanselor domnului Ismailov.

Oricare ar fi rezultatul, nivelul sprijinului oficial american pentru candidatul său – precum și campania la fel de activă a Uniunii Europene pentru Tomas Lamanauskas, un fost reglementator al telecomunicațiilor din Lituania, care candidează pentru funcția de secretar general adjunct – este un semn că ambii iau mai în serios, în cele din urmă, ITU în special și diplomația tehnologică în general, spune Karen Kornbluh, un fost ambasador american la OCDE, un club în mare parte din țări bogate, care acum este la German Marshall Fund, un alt think-tank.

Pentru a convinge alte țări de meritele unui internet deschis, în stil american, spune ea, plângerile lor – că marile companii americane de tehnologie le calcă în picioare, de exemplu, suveranitatea digitală – trebuie luate mai în serios. Grupurile de guvernare a internetului, cum ar fi ICANN  și IETF, ai căror membri sunt în mare parte din lumea bogată, merită, de asemenea, o privire mai atentă. „Țările nu ar trebui să simtă că ITU este singurul loc în care pot merge pentru a obține răspunsuri și soluții.”

Timp de ani de zile, accentul politicii internaționale americane privind internetul a rămas în mare parte blocat în anii 1990 idealiști; că „trebuie doar conectați mai mulți oameni pentru a obține mai multă democrație”, spune doamna Kornbluh. Acum, cu întârziere, își dă seama că un internet liber și deschis nu este o chestiune de inevitabilitate tehnologică, ci ceva pentru care va trebui să lupte.