ACTUALIZARE
Acțiunile au scăzut, joi, într-o ședință cu volatilitate mare, după ce principalii indici au scăzut masiv, pe seama dobânzilor în creștere și a vânzării de acțiuni din domeniul tehnologiei, potrivit CNBC.
Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 340 de puncte, deprecierea pe două zile fiind de peste 1.100 de puncte.
S&P 500 a scăzut cu 1,3% și se îndrepta spre a șasea zi de depreciere. Indicele s-a plasat sub media sa mobilă de 200 de zile pentru prima dată din mai. Nasdaq Composite a scăzut cu 1,1 %.
Mișcările vin la o zi după ce Dow a picat peste 800 de puncte, iar S&P 500 a coborât peste 3%. Acțiunile din tehnologie au condus pierderile, având cea mai proastă zi din 7 ani.
“Este o corecție de moment, nu o corecție de portofoliu”, a spus Joe Terranova, strateg la Virtus Investment Partners, adăugând: “Deși suntem tentați să credem că 2008 se poate întâmpla din nou, nu cred că este cazul”.
Indicii au înregistrat și creșteri pe parcursul ședinței, după datele despre inflația sub așteptări. Guvernul SUA a transmis că indicele prețurilor de consum a crescut cu 0,1%, în septembrie, sub așteptarea de 0,2%.
Aceste date au dus la scăderea randamentelor bondurilor de trezorerie. Certificatul de trezorerie pe zece ani s-a tranzacționat la 3,167 la sută, în timp ce randamentul pe doi ani a scăzut la 2,848 le sută.
“Poate că economia se încălzește, dar nu suficient ca să crească presiunile inflaționiste și pune sub semnul întrebării nevoia Fed să crească dobânzile”, a spus Chris Rupkey, economist șef MUFG Union Bank, într-o notă.
Indicele Cboe Volatility index (VIX), cunoscut ca indicele fricii, a urcat, joi, la maximul din 28 martie, înainte să își revină puțin.
“Pe măsură ce piețele cad și investitorii caută active de refugiu, putem vedea niveluri mai mari ale VIX”, a spus Jeff Chang, managing director la Cboe Vest.
………
Wall Street a deschis ușor în scădere
Wall Street a deschis ușor în scădere, joi, dar nu pe atât de mult cât anticipau prețurile contractelor futures, după ce datele privind prețurile de consum au arătat creșteri mai mici decât erau anticipate pentru septembrie, ceea ce înseamnă scăderea presiunilor inflaționiste, potrivit Reuters.
Indicele Dow Jones Industrial Average a coborât cu 80.35 puncte sau 0.3%, în deschiderea ședinței bursiere, la 25.518,39 puncte. S&P 500 a scăzut cu 8.81 puncte (0.32%), la 2.776,87. Nasdaq Composite s-a depreciat cu 33.98 points (0.46%), la 7.388,07 în deschiderea pieței.
În timp ce acțiunile americane încearcă să oprească ce mai mare cădere din timpul președinției Trump, tumultul de miercuri de pe piețe a creat deranj pe piețele din Europa și Asia, potrivit Bloomberg.
Printre cauzele identificate de investitori pentru actuala cădere a burselor se numără războilul comercial dintre SUA și China, care a determinat chiar și FMI să reducă estimările de creștere economică.
“Ce vedem acum este un pic de panică, dar nu aș spune că este finalul ciclului”, a spus William Hobbs, head of investment strategy la Barclays Investment Solutions din Londra.