Update articol:

Washingtonul acuză Moscova că nu respectă drepturile opozantului Navalnîi

Aleksei Navalnîi/ Sursa foto: twitter.com/navalny Aleksei Navalnîi/ Sursa foto: twitter.com/navalny

Washingtonul a acuzat vineri Moscova că nu respectă drepturile opozantului rus întemniţat Aleksei Navalnîi, principalul critic al lui Vladimir Putin, în special prin faptul că nu îl lasă “să comunice liber cu avocatul său”, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Statele Unite sunt profund îngrijorate de faptul că guvernul rus interferează în mod arbitrar şi din ce în ce mai mult cu drepturile lui Aleksei Navalnîi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, într-un comunicat.

“Autorităţile penitenciare au obstrucţionat pregătirea apărării sale şi capacitatea sa de a comunica liber cu avocatul său”, de exemplu, supraveghind întâlnirile lor sau provocând întârzieri în schimbul lor de documente, a explicat el.

Este “o nouă dovadă de hărţuire motivată politic” care îl vizează pe Aleksei Navalnîi, la fel ca şi “izolarea sa repetată pentru presupuse infracţiuni minore”, a continuat Ned Price.

Acest lucru evidenţiază “frica resimţită de cei care spun adevărul” în Rusia, a conchis el, solicitând încă o dată eliberarea imediată a opozantului.

Joi, Aleksei Navalnîi a afirmat că a fost privat de conversaţii confidenţiale cu avocaţii săi.

În plus, potrivit acestuia, fiecare document schimbat cu apărarea sa va fi acum supus unei “verificări timp de trei zile” de către administraţia închisorii.

“Într-adevăr, nu a mai rămas nimic, formal, din drepturile mele la apărare, care erau deja destul de iluzorii”, a acuzat acest activist anticorupţie în vârstă de 46 de ani.

El ispăşeşte o pedeapsă de nouă ani de închisoare pentru încălcarea eliberării condiţionate, fraudă şi sfidarea acuzaţiilor instanţei, pe care le neagă.

BVB | Știri BVB

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (28/09/2022)

Informare privind strategia de dezvoltare a societatii

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (28/09/2022)

Hotarare CA 28.09.2022 - avizare majorare capital social incorporare rezerve

CONPET SA (COTE) (28/09/2022)

Raport conform art. 234, aliniat 1, lit. i) din Regulamentul ASF nr. 5/2018

MedLife S.A. (M) (28/09/2022)

Disponibilitate Raport Sustenabilitate 2021