Update articol:

Uniunea Europeană are suficient petrol şi gaz, dar preţurile sunt un motiv de îngrijorare (purtător de cuvânt)

Uniunea Europeană are suficient petrol şi gaz, dar preţurile sunt un motiv de îngrijorare (purtător de cuvânt)
 - poza 1

Statele membre UE au suficiente stocuri de petrol şi gaze, în pofida perturbării lanţurilor de aprovizionare în urma războiului din Orientul Mijlociu, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, transmite Reuters.

“Suntem mult mai puţin preocupaţi de securitatea aprovizionării decât suntem de preţurile ridicate la energie”, le-a spus jurnaliştilor Anna-Kaisa Itkonen, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Oficialul a adăugat că statele membre UE deţin stocuri de petrol sau echivalenţi care să acopere 90 de zile de consum şi nu există semne ale unei situaţii de urgenţă.

Itkonen a confirmat că la reuniunea de luni a Grupului statelor puternic industrializate (G7) se va discuta scoaterea de petrol din rezervele de urgenţă.

Cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a urcat luni dimineaţă la peste 119 dolari, cel mai ridicat nivel din iulie 2022, pe fondul temerilor investitorilor că prelungirea războiului din Orientul Mijlociu ar putea perturba sever pieţele energetice şi afecta creşterea economiei mondiale.

BVB | Știri BVB
AAGES S.A. (AAG) (09/03/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 02-06 martie 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/03/2026)

Structura actionariat la data de 28 februarie 2026

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (09/03/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 27.02.2026-06.03.2026