Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, a fost pus sub control judiciar de DNA, fiind suspect într-un dosar de luare de mită. După patru ore de audieri a fost pus sub control judiciar de către procurori, potrivit Antena 3.
‘Nu am nimic de ascuns. Sunt încrezător că acest proces va scoate adevărul la iveală. Sunt nevinovat. Am văzut învinuirile care mi se aduc. Ei (procurorii DNA, n.r.) vor comunica ce se întâmplă și voi comunica și eu puțin mai târziu. Ce pot să zic este că de acum înainte o să am un an, doi, trei, nu știu cât va dura acest proces, o tinichea de coadă. Să îmi duc mandatul la capăt în condiții ca și cum acest lucru nu există. Treaba mea este să am grijă de București și să dedic următoarea perioadă Bucureștiului. În ceea ce privește această situație, voi colabora cu organele judiciare’, a spus Ciucu, la ieșirea din sediul DNA, potrivit Agerpres.
El a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor, care doreau să afle dacă a fost plasat sub control judiciar și dacă îi cunoaște pe oamenii de afaceri implicați în acest dosar.
Conform unor surse judiciare, Ciprian Ciucu a fost chemat la DNA pentru a i se aduce la cunoștință că are calitatea de suspect într-un dosar de luare de mită.
El este suspectat că ar fi primit mită pentru a elibera o autorizație pe vremea când era primar al Sectorului 6, au indicat sursele citate.