În perioada 18-20 septembrie a.c., în Rusia urmează să fie aleasă o nouă Dumă de Stat. În condiții obișnuite, alegerile parlamentare dintr-un stat de această talie ar fi evaluate după închiderea urnelor: observatorii ar compara cadrul juridic cu desfășurarea campaniei, a votării și a numărării voturilor, iar guvernele ar reacționa pe baza dovezilor. Cazul Rusiei din anul 2026 este diferit. Mai multe dintre deficiențele procesului electoral sunt deja vizibile înainte de exprimarea primului vot și nu se bazează pe presupuneri privind fraudarea. Acestea privesc sfera teritorială a scrutinului, absența observării internaționale independente, restrângerea competiției politice și capacitatea limitată de verificare a unei componente foarte ample de vot electronic.
Pentru România, aceasta nu este o dezbatere îndepărtată despre calitatea democrației rusești. Este și o chestiune de consecvență juridică și politică în raport cu Ucraina, stat vecin a cărui suveranitate și integritate teritorială Bucureștiul le-a susținut constant. Rusia intenționează să includă Crimeea și Sevastopolul, precum și părțile ocupate ale regiunilor Donețk, Luhansk, Zaporijjea și Herson în procesul electoral federal. Comisia Electorală Centrală a Ucrainei afirmă că Rusia a creat 11 circumscripții uninominale în aceste teritorii ocupate pentru alegerile pentru Duma de Stat. Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) și Adunarea Parlamentară a OSCE au declarat deja că orice rezultate generate de votarea organizată de Rusia pe teritoriul ucrainean ocupat nu vor avea nicio valabilitate în temeiul dreptului internațional.
Acest aspect este fundamental, deoarece nu este vorba doar despre scrutine locale desfășurate izolat de restul sistemului electoral rus. Duma de Stat are 450 de mandate: 225 sunt atribuite în circumscripții uninominale, iar alte 225 prin liste federale de partid. Prin urmare, includerea teritoriilor ucrainene ocupate afectează mai mult decât mandatele alocate acelor zone. În sistemul electoral aplicat de Moscova, voturile exprimate acolo intră și în componenta de listă de partid a rezultatului la nivel național. În consecință, viciul juridic este integrat în însuși procesul federal și nu se limitează la un număr redus de deputați contestați.
Acest lucru este important pentru limbajul pe care capitalele europene îl vor utiliza după scrutin. Este relativ ușor să se afirme că mandatele individuale provenite din teritoriile ocupate sunt ilegitime. Este mai dificil, dar mai coerent, să se recunoască faptul că, odată ce voturile colectate în afara frontierelor recunoscute internațional ale Rusiei sunt încorporate într-un rezultat federal de partid, problema nu mai poate fi separată în mod clar de componența Dumei în ansamblu. Întrebarea nu este dacă acele voturi vor modifica matematic câștigătorul. Întrebarea este dacă un stat poate folosi alegerile pentru a normaliza o revendicare teritorială pe care Uniunea Europeană o respinge ca fiind ilegală.
Uniunea Europeană a stabilit un precedent clar. După alegerile prezidențiale din Rusia din 2024, Consiliul UE a afirmat că așa-numitele alegeri desfășurate în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia au reprezentat o încălcare vădită a dreptului internațional și că UE nu va recunoaște nici organizarea, nici rezultatele acestora. Consiliul le-a calificat drept nule și neavenite și incapabile să producă efecte juridice. Același principiu a fost aplicat alegerilor regionale și locale organizate de Rusia în 2023 în teritoriile ocupate ale Ucrainei. Parlamentul European a mers mai departe în aprilie 2024, calificând alegerile prezidențiale drept ilegitime și nedemocratice și îndemnând statele membre ale UE să nu recunoască rezultatul acestora ca fiind legitim. Un răspuns european consecvent în 2026 ar trebui să pornească de la aceste precedente, în mod firesc.
O a doua problemă este observarea independentă. La 6 august, ODIHR și Adunarea Parlamentară a OSCE au anunțat că Rusia nu a invitat, din nou, observatori OSCE. Acestea au legat explicit decizia în cauză de angajamentele asumate de Rusia prin Documentul de la Copenhaga din 1990 și au remarcat că alegerile parlamentare din 2026 vor reprezenta al treilea proces electoral consecutiv la nivel național din Rusia pe care OSCE nu l-a putut observa. Această distincție este importantă. Moscova poate invita persoane din străinătate, organizații apropiate sau delegații alese de ea însăși, însă asemenea vizite nu înlocuiesc o misiune profesionistă de observare, care funcționează pe baza unei metodologii publicate, dispune de observatori pe termen lung, are acces la actorii electorali și formulează o evaluare finală independentă.
Absența observării ODIHR ar reduce deja încrederea în orice scrutin. În cazul Rusiei, aceasta coincide cu o restrângere suplimentară a competiției politice. În august 2026, Curtea Supremă a Rusiei a exclus lista federală a partidului Iabloko din alegerile parlamentare. Reuters a descris Iabloko drept singurul partid înregistrat oficial din țară care se opune în mod deschis războiului din Ucraina. Partidul a contestat hotărârea, însă rezultatul practic este limpede: alegătorii care doreau să exprime o opțiune împotriva războiului prin singurul partid înregistrat cu o asemenea poziție explicită la nivel național nu vor regăsi lista sa federală pe buletinul de vot.
Aceasta nu înseamnă că fiecare alegător rus are opinii identice sau că fiecare candidat este controlat în același mod. Nici nu este necesar să se susțină că fiecare vot va fi falsificat. Argumentul mai solid este unul mai sobru: competiția reală nu se evaluează numărând siglele partidelor de pe buletinul de vot, ci analizând dacă alternativele relevante politic se pot organiza, pot desfășura campanii, pot ajunge la alegători și pot rămâne pe buletin fără presiuni administrative sau judiciare disproporționate. Atunci când singura listă federală înregistrată care se opune războiului este exclusă în timpul unor alegeri desfășurate pe timp de război, acest fapt este direct relevant pentru orice evaluare a pluralismului politic.
O a treia problemă este posibilitatea de verificare. Se preconizează că votul electronic la distanță va fi disponibil în 33 de regiuni și că ar putea acoperi aproximativ 48,4 milioane de alegători, potrivit datelor electorale difuzate de Asociația Organismelor Electorale Mondiale. Votul digital nu este ilegitim prin definiție; mai multe democrații utilizează instrumente electronice. Însă amploarea contează, iar contextul instituțional contează și mai mult. Un sistem capabil să primească zeci de milioane de voturi necesită o examinare independentă credibilă a programelor informatice, a autentificării alegătorilor, a secretului votului, a integrității datelor, a centralizării rezultatelor și a procedurilor de audit. În 2026, această componentă digitală fără precedent este combinată cu trei zile de votare și cu absența unei misiuni ODIHR.
Din acest motiv, întrebarea centrală nu ar trebui formulată astfel: pot actorii externi să demonstreze în avans că voturile electronice vor fi manipulate? În mod evident, nu pot. Întrebarea relevantă este dacă aceștia vor putea verifica ulterior integritatea unei părți decisive a procesului. Dacă o proporție mare a alegerilor poate fi auditată în mod efectiv doar de instituții controlate de același stat care administrează votul, sarcina probei este inversată: se solicită încredere în absența mecanismelor obișnuite care generează această încredere.
Mediul politic mai larg consolidează această preocupare. Relatări recente ale Reuters descriu alegeri strict controlate, în care se estimează că partidul Rusia Unită își va menține controlul, în timp ce neliniștea publică legată de războiul îndelungat a crescut, iar exprimarea dezacordului implică riscuri considerabile. O analiză recentă a Institutului German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate (SWP) descrie, în mod similar, scrutinul din septembrie ca desfășurându-se în condiții de restricții profunde și de includere a șase teritorii ucrainene ocupate în arhitectura electorală a Rusiei. Aceste evaluări provin de la instituții foarte diferite, dar indică aceeași problemă structurală: actul formal al votării este menținut, în timp ce condițiile necesare pentru a considera rezultatul drept un mandat democratic exprimat liber au fost slăbite progresiv.
Prin urmare, România ar trebui să evite o alegere artificială între două extreme: fie recunoașterea rezultatului drept produsul unor alegeri normale, pentru simplul motiv că au existat urne, fie adoptarea unei poziții care să indice manipularea concretă la nivel național, care încă nu poate fi demonstrată. Există o a treia poziție, mai ușor de susținut. Bucureștiul își poate întemeia evaluarea pe fapte deja stabilite: votarea ilegală pe teritoriul ucrainean ocupat, integrarea acelor voturi în rezultatul federal, absența observării OSCE, excluderea principalei alternative înregistrate care se opune războiului și un proces amplu de vot electronic cu posibilități limitate de verificare externă.
O asemenea abordare ar proteja România și de o tactică informațională cunoscută: înlocuirea legitimității instituționale cu spectacolul. Rusia a utilizat în mod repetat vizitatori străini selectați pentru a crea impresia vizuală a unei observări internaționale, chiar și în absența OSCE. Presa și instituțiile publice din România ar trebui să folosească o terminologie precisă. Un invitat străin al organizatorilor ruși nu este automat un observator electoral independent, iar prezența câtorva străini nu compensează absența unei misiuni de observare recunoscute.
După 20 septembrie a.c., Uniunea Europeană va trebui să decidă nu numai ce poziție adoptă față de deputații individuali aleși din teritoriile ocupate, ci și ce semnificație politică atribuie rezultatului federal. România are motive întemeiate să susțină o poziție comună clară: votarea organizată în afara frontierelor recunoscute ale Rusiei nu poate crea suveranitate rusă. Voturile colectate acolo nu ar trebui să legitimeze instituțiile federale în care Moscova le integrează; iar alegerile desfășurate fără mecanismele obișnuite de control independent și în condițiile unei competiții sever restrânse nu ar trebui prezentate ca beneficiind de legitimitatea democratică asociată unui mandat parlamentar liber și competitiv.
În acest context, nerecunoașterea nu ar trebui înțeleasă ca un refuz de a admite că Duma de Stat există sau că guvernele europene ar putea fi nevoite uneori să interacționeze cu instituțiile statului rus. Este vorba despre o distincție politică și juridică între autoritatea de facto și legitimitatea democratică. Europa operează deja astfel de distincții în alte contexte. Aplicarea ei consecventă în cazul alegerilor parlamentare ruse din 2026 ar reprezenta mai puțin o măsură excepțională și mai degrabă continuarea logică a poziției adoptate de UE de când Rusia a început să utilizeze alegeri și referendumuri pentru a-și formaliza revendicările asupra teritoriului ucrainean.
Situația descrisă și argumentele prezentate susțin necesitatea ca România și Uniunea Europeană, în ansamblul ei, să facă distincție între rezultatul general al procesului electoral din Federația Rusă și legitimitatea scontată prin organizarea acestuia, în condiții clar viciate, în raport cu obiectivele urmărite de Moscova pe direcția Ucrainei. O astfel de atitudine asumată oficial și împreună de toate statele membre face parte, de fapt, din acțiunile menite să descurajeze continuarea războiului din vecinătatea noastră pe termen indefinit și chiar extinderea sa în alte zone ale continentului european susceptibile a fi considerate de puterea rusă ca fiind vulnerabile la măsuri de agresiune hibridă sau convențională, acesta din urmă nemaifiind deja un scenariu ipotetic, ci o realitate deja existentă.
Iulian Mareș
Surse și linkuri către publicații
[1] OSCE/ODIHR și AP OSCE, „Federația Rusă continuă să încalce angajamentele internaționale…”, 6 august 2026: https://odihr.osce.org/odihr/667020
[2] Comisia Electorală Centrală a Ucrainei, declarație privind ilegitimitatea alegerilor pentru Duma de Stat a Rusiei în teritoriile ucrainene ocupate, 13 august 2026: https://cvk.gov.ua/novini/tsvk-zayavlyaie-pro-nelegitimnist-organizatsii-pidgotovki-ta-provedennya-na-timchasovo-okupovanih-teritoriyah-ukraini-viboriv-do-derzhdumi-rf.html
[3] Stiftung Wissenschaft und Politik (SWP), „Încă un scrutin de fațadă în Rusia”, 14 septembrie 2026: https://www.swp-berlin.org/10.18449/2026C38/
[4] Consiliul UE, declarație privind alegerile prezidențiale din Rusia din 2024 și inaplicabilitatea acestora pe teritoriul ucrainean, 18 martie 2024: https://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2024/03/18/russia-ukraine-statement-by-the-high-representative-on-behalf-of-the-european-union-on-russian-presidential-elections-and-their-non-applicability-on-ukrainian-territory/
[5] Consiliul UE, declarație privind alegerile regionale și locale din Rusia din 2023 și inaplicabilitatea acestora pe teritoriul ucrainean, 11 septembrie 2023: https://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2023/09/11/russiaukraine-statement-by-the-high-representative-on-behalf-of-the-european-union-on-regional-and-local-elections-in-russia-and-their-non-applicability-on-ukrainian-territory/
[6] Rezoluția Parlamentului European referitoare la alegerile prezidențiale nedemocratice din Rusia din 2024 și extinderea lor nelegitimă la teritoriile ocupate, 25 aprilie 2024: https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/TA-9-2024-0379_EN.html
[7] Reuters, „Instanța supremă din Rusia exclude partidul împotriva războiului de la alegerile parlamentare”, 10 august 2026: https://www.reuters.com/world/russia-bars-anti-war-party-parliamentary-vote-2026-08-10/
[8] Asociația Organismelor Electorale Mondiale (A-WEB), date privind alegerile din Rusia din 2026, inclusiv acoperirea votului electronic la distanță: https://www.aweb.org/eng/bbs/B0000040/view.do?delcode=0&menuNo=300103&nttId=16892&pageIndex=1
[9] Reuters, „În timp ce rușii se pregătesc să voteze, neliniștea legată de război se adâncește”, 10 septembrie 2026: https://www.reuters.com/world/europe/russians-prepare-vote-anxiety-over-war-deepens-2026-09-10/
| Știri BVB