Update articol:
ARTICOL DE LA CABINET AVOCATURĂ ALEXANDRA BURADA

ANALIZA: Ce masuri au luat bancile din Romania pentru client in contextul Pandemiei COVID-19? (II)

In articolul precedent am prezentat masurile luate cinci banci din Romania: Cec Bank, Banca Transilvania (Bancpost), BCR, Raiffeisen Bank si Credit Europe Bank, cu privire la plata ratelor de catre debitori in conditiile economice generate de pandemia Corona Virus.

ANALIZĂ: Ce masuri au luat bancile din Romania pentru clienti in contextul Pandemiei COVID-19?

Astazi, 26 martie 2020, desi exista promisiuni cu privire la o solutie unitara privind situatia romanilor ce nu mai pot sa-si achite ratele la banci, vehiculandu-se posibilitatea amanarii timp de pana la 9 luni a platilor, inca nu avem un act normativ in acest sens.

Tocmai de aceea continuam sa va prezentam in cele ce urmeaza si ce masuri au luat alte institutii bancare din Romania:

 

  • ING BANK

ING Bank anunta ca in cazul persoanelor fizice cu credite de nevoi personale și imobiliare se va putea aplica amanarea platii ratelor pana la 2 luni¸ daca acestea sunt afectat de pandemia COVID-10, temporar.

Aceasta amanare a platii ratelor nu opereaza automat, ci la cererea clientilor, ce poate fi transmisa si prin e-mail, sens in care va recomandam sa atasati si documentele doveditoare ale dificultatilor pe care le intampinati (acte aditionale de diminuare a salariului pentru reducerea activitati, decizia de incetare a contractului individual de munca, decizia privind somajul tehnic etc.).

Atragem atentia ca aceasta amanare a platilor nu presupune o anulare / stergere a datoriei, ratele amanate vor trebui achitate, urmand ca durata contractului de credit sa fie prelungita cu durata amanarii. In acest caz, cuantumul ratei lunare nu se modifica si nici valoarea sumei totale ce trebuie restituite nu inregistreaza cresteri.

Exemplu practic:

Avem un credit la ING Bank, ce presupune achitarea unei rate lunare de 1.500 lei la data de 20 a fiecarei luni. Data maturitatii creditului este 20 august 2030 (data la care se inchide contractul, fiind achitata ultima rata si astfel restituit imprumutul).

Daca imprumutatul solicita expres amanarea platii ratelor scadente, Banca poate amana plata a cel mult 2 rate, respectiv ratele din lunile martie si aprilie 2020, urmand ca durata contractului de credit sa fie prelungita cu 1 sau 2 luni in functie de numarul ratelor amanate.

Daca debitorul solicita amanarea unei singure rate, noua data a maturitatii creditului va fi 20 septembrie 2030, iar in cazul in care sunt amanate doua rate, durata contractului se prelungeste pana la 20 octombrie 2030.

In aceasta situatie, la momentul la care se finalizeaza cele 2 luni pentru care a fost acordata amanarea si devine scadenta rata urmatoare, debitorul va trebui sa achite doar rata aferenta acestei luni, fara a se solicita la acel moment plata celor 2 rate amanate, acestea fiind recuperate de Banca prin decalarea finalizarii creditului (prelungirea duratei contractului cu 2 luni).

Fara sa prezinte concret ce masuri va lua, ING Bank isi arata disponibilitatea de a negocia individual cu acei clienti persoane fizice care resimt un impact direct și de durată prin circumstanțe ca pierderea locului de muncă sau probleme grave de sănătate, cel mai probabil urmand a fi identificate solutii de reesalonare a debitului, pentru a diminua temporar efortul financiar lunar al debitorilor (de multe ori insa cu consecinte constand in cresterea obligatiei totale de plata).

De asemenea, ING Bank, ca si alte institutii bancare, a acordat credite cu dobanzi preferentiale pentru cei carea isi incaseaza veniturile recurente (salariul) in contul ING, dobanda preferentiala urmand a creste la nivelul dobanzii standard in masura in care veniturile nu mai sunt incasate la aceasta Banca.  Practic, daca nu iti mai incasezi salariul la ING Bank, se modifica automat si contractul de credit incheiat cu aceasta banca, in sensul in care dobanda creste si implicit creste si rata lunara la credit.

ING Bank a anuntat ca a decis suspendarea temporară a acestui proces automat de actualizare a dobânzilor pentru clienții care nu vor mai încasa în mod recurent  veniturile în perioada următoare în contul ING, astfel încat aceștia să își păstreze costurile anterioare, deci rata lunara sa ramana la acelasi nivel si sa nu inregistreze cresteri.

In cazul persoanelor juridice se prezinta varianta unor solutii individuale, negociate de la caz la caz, in principal soluții de restructurare sau angajamente de plată.

De asemenea, pentru IMM-uri și micro-companii, ING sustine ca va înlesni aprobarea reînnoirii pe 3 luni a facilităților de finanțare a capitalului circulant, fără a fi nevoie ca reprezentantii acestora să se prezinte la bancă. Măsura se aplică clienților cu scadență la facilitățile de credit în următoarele 3 luni și care nu se află deja într-un proces de remediere sau de restructurare a creditelor existente.

ING Bank nu a anuntat pana la acest moment care este politica sa in materia executarilor silite, respective daca vor continua urmaririle deja incepute si vor initia noi proceduri, nefiind precizari nici cu privire la executarile silite imobiliare sau evacuari.

 

  • BRD Groupe Societe Generale

In comunicatul de presa din 18 martie 2020, BRD anunta pentru clientii persoane fizice posibilitatea de amanare la plata pentru 1-3 rate, in masura in care sunt veniturile acestora sunt afectate temporar de efectele pandemiei de Covid-19.

Dat fiind ca BRD nu aplica automat amanarea la plata, ci la solicitarea expresa a clientilor, consideram ca exista posibilitatea negocierii individuale a conditiilor in care opereaza amanarea la plata, fiind stabilite aceste conditii de la caz la caz.

De asemenea nu se fac precizari despre modul in care va opera amanarea platii ratelor, fiind astfel posibile urmatoarele variante: (i) solicitarea la plata integrala a ratelor amanate dupa implinirea termenului de amanare, (ii) prelungirea duratei creditului cu durata lunilor pentru care a fost amanata plata ratelor si (iii) mentinerea duratei creditului si redistribuirea ratelor amanate pe restul duratei ramase de creditat. Pentru o mai buna intelegere a acestor variante prezentam urmatorul:

Exemplu practic:

Avem un credit la BRD-GSG, ce presupune achitarea unei rate lunare de 1.500 lei la data de 20 a fiecarei luni. Data maturitatii creditului este 20 august 2030 (data la care se inchide contractul, fiind achitata ultima rata si astfel restituit imprumutul).

Daca imprumutatul solicita expres amanarea platii ratelor scadente, Banca poate amana plata a cel mult 3 rate, respectiv ratele din lunile martie, aprilie si mai 2020, ceea ce poate presupune urmatoarele consecinte pentru debitor:

  • solicitarea la plata integrala a ratelor amanate dupa implinirea termenului de amanare. In aceasta ipoteza, dupa trecerea celor 3 luni pentru care a fost dispusa amanarea, la data de 20 iunie 2020 (cand se implineste scadenta celei de-a patra rate) debitorului ii vor fi solicitate si ratele amanate, acesta fiind nevoit sa achite un total de 4.500 lei plus rata din luna iunie 2020.
  • prelungirea duratei creditului cu durata lunilor pentru care a fost amanata plata ratelor. In aceasta ipoteza, dupa trecerea celor 3 luni pentru care a fost dispusa amanarea, debitorul va relua plata ratelor incepand cu 20 iunie 2020, fara a achita cele trei rate amanate, urmand ca durata contractului de credit sa fie prelungita cu 3 lunim noua data a maturitatii creditului va fi 20 noiembri 2030.
  • mentinerea duratei creditului si redistribuirea ratelor amanate pe restul duratei ramase de creditat. In aceasta situatie, la momentul la care se finalizeaza cele 3 luni pentru care a fost acordata amanarea si devine scadenta rata urmatoare, debitorul va trebui sa achite doar rata aferenta acestei luni, fara a se solicita la acel moment plata celor trei rate amanate, acestea fiind recuperate de Banca prin redistribuirea lor pe restul perioadei contractuale (iunie 2020 – august 2030). Astfel, data maturitatii creditului ramane aceeasi, insa rata lunara ce trebuie achitata va inregistra o crestere ce va varia de la caz la caz in functie de: cuantumul ratelor lunare si durata ramasa din credit.

BRD precizeaza ca pentru cardurile de credit cu plata în rate, extinde numărul ratelor fără dobândă de la 6 la 18. Extinderea se aplică pentru toate cumpărăturile făcute la comercianții (magazine fizice sau online) de oriunde din lume, din 24 martie până pe 31 mai 2020. Clienții pot alege opțiunea de rate extinse chiar în momentul plății sau, ulterior, printr-un simplu SMS.

In ceea ce priveste persoanele juridice, BRD anunta masuri individuale pentru micro-companii (companii cu cifra de afaceri sub 1 milion de Euro) și clienții Persoane Fizice Autorizate care sunt afectați temporar de efectele pandemiei de Covid-19. Astfel, acestia pot beneficia, la cerere, de urmatoarele masuri:

  • Prelungirea cu 3 luni a facilităților de credit pe termen scurt care expiră în următoarele 3 luni;
  • Amânarea ratelor împrumuturilor pe termen mediu și lung, pentru o perioadă de până la 3 luni;

BRD-GSG nu a anuntat pana la acest moment care este politica sa in materia executarilor silite, respective daca vor continua urmaririle deja incepute si vor initia noi proceduri, nefiind precizari nici cu privire la executarile silite imobiliare sau evacuari.

  • UNICREDIT BANK

Foarte recent, in data de 23 martie 2020, Unicredit Bank a anuntat ca va aplica măsuri menite să ajute clienții pe parcursul acestei perioade dificile, inclusiv amânarea ratelor la creditesolutii prevazute pentru clientii persoane fizice.

In comunicatul Unicredit nu se precizeaza detalii cu privire la numarul ratelor de pot fi amanate sau cum va opera amanarea, fiind posibile urmatoarele variante: (i) solicitarea la plata integrala a ratelor amanate dupa implinirea termenului de amanare, (ii) prelungirea duratei creditului cu durata lunilor pentru care a fost amanata plata ratelor si (iii) mentinerea duratei creditului si redistribuirea ratelor amanate pe restul duratei ramase de creditat. Pentru o mai buna intelegere a acestor variante va invederam exemplul practic prezentat pentru clientii BRD.

Amanarea sau masurile dispuse de Unicredit Bank nu vor opera automat, ci la solicitarea clientului, fiind cel mai probabil individualizate de la caz la caz.

Pentru clientii persoane juridice ai Unicredit Bank se anunta disponibilitatea identificarii unor solutii cu celeritate, fara a fi prezentate masuri concrete.

Unicredit Bank nu a anuntat pana la acest moment care este politica sa in materia executarilor silite, respective daca vor continua urmaririle deja incepute si vor initia noi proceduri, nefiind precizari nici cu privire la executarile silite imobiliare sau evacuari.

  • OTP BANK

OTP Bank anunta pentru clientii persoane fizice ce detin credite de nevoi personale, cu sau fară ipotecă sau credite ipotecare, inclusiv Prima Casă, acordate înainte de 20.03.2020, posibilitatea plății ratelor la scadență sau oricând ulterior până la data de 29.05.2020, fără a fi trecut la restanță și fără penalități de întârziere, astfel oferind posibilitatea amanarii platii ratelor (ce devin scadente in perioada 24.03.2020-29.05.2020) pana la data de 29 mai 2020.

Din comunicat se intelege clar ca aceasta amanare va opera doar la cerere, iar in lipsa unei astfel de solicitari din plata debitorului, ratele se vor plati la scadenta, fiind suficient ca debitorii sa asigure existenta in cont a fondurilor necesare platii ratei la data scadentei.

De asemenea, OTP Bank anunta ca “Plata tuturor ratelor acumulate și neachitate integral în perioada 24.03-29.05.2020 se va face începând cu prima scadență ulterioară datei de 29.05.2020.”ceea ce presupune ca durata contractului de credit nu va fi modificata.

OTP invita debitorii care se afla în imposibilitatea achitării integrale a ratelor amanate sa se adreseze bancii pentru a identifica o solutie

Exemplu practic:

Avem un credit la OTP BANK, ce presupune achitarea unei rate lunare de 1.500 lei la data de 25 a fiecarei luni. Data maturitatii creditului este 25 august 2030 (data la care se inchide contractul, fiind achitata ultima rata si astfel restituit imprumutul).

Daca imprumutatul solicita amanarea platii ratelor, Banca poate amana plata a cel mult a ratelor ce devin scadente pana la 29.05.2020, respectiv ratele din lunile martie, aprilie si mai 2020.

Plata celor trei rate amanate, respectiv plata sumei de 4.500 lei se va face incepand cu prima scadenta ulterioara datei de 29.05.2020, deci incepand cu data de 25.06.2020. Intelegem astfel, ca debitorul va trebui sa achite la data de 25.06.2020 atat ratele amanate, cat si rata aferenta lunii iunie.

Daca la data de 25.06.2020, debitorul nu va dispune de suma de 6.000 lei necesara achitarii ratelor amanate si ratei aferente lunii iunie 2020, acesta va trebui sa notifice Banca din timp pentru a identifica o solutie.

OTP Bank nu anunta facilitati clare pentru persoanele juridice ci doar ca există măsuri pregătite pentru situațiile speciale în care, din motive obiective, nu se pot prelungi facilitățile revolving conform prevederilor contractuale, unul dintre motive fiind imposibilitatea deplasării reprezentanților clienților la bancă pentru semnarea documentației contractuale. Fiindcă suntem conștienți că anumite segmente de activitate sunt puternic afectate, dar și pentru că suntem pregătiți să oferim soluțiile necesare pentru a depăși această perioadă, oferim persoanelor juridice măsuri personalizate, în funcție de nevoile fiecărui client.

OTP Bank nu a anuntat pana la acest moment care este politica sa in materia executarilor silite, respectiv daca va continua urmaririle deja incepute si vor initia noi proceduri, nefiind precizari nici cu privire la executarile silite imobiliare sau evacuari.

  • FIRST BANK (fosta Piraeus Bank)

First Bank nu a detaliat concret ce masuri va lua pentru a veni in sustinerea clientilor sai, persoane fizice sau juridice ce intampina dificultati in sustinerea platii ratelor lunare.

In sptiul publica, pagina de Facebook a First Bank, se vehiculeaza ca vor exista “solutii personalizate de plata a ratelor la creditele clientilor care semnalează dificultăți generate de pandemia COVID -19.”

  • BANCA ROMANEASCA

Banca Romaneasca anunta ca clientii sai persoane fizice, ce detin credite ipotecare, consum cu ipotecă, sau nevoi personale, pot beneficia de suspendarea temporară (amanarea), de până la 2 luni, a plății ratelor datorate.

Aceasta suspendare a platilor nu opereaza in mod automat, ci trebuie solicitata expres de catre debitori.

De asemenea, se precizeaza ca amanarea platii ratelor inseamna ca ratele nu vor deveni scadente în perioada solicitată. Nu se precizeaza expres cum va opera amanarea, fiind astfel posibile urmatoarele variante: (i) solicitarea la plata integrala a ratelor amanate dupa implinirea termenului de amanare, (ii) prelungirea duratei creditului cu durata lunilor pentru care a fost amanata plata ratelor si (iii) mentinerea duratei creditului si redistribuirea ratelor amanate pe restul duratei ramase de creditat. Pentru o mai buna intelegere a acestor variante va invederam exemplul practic prezentat pentru clientii BRD.

Banca Romaneasca precizeaza ca pentru clienții care dețin unul dintre produsele „Card de credit MasterCard Standard” sau „Card de credit MasterCard Gold”, Banca Românească extinde automat, până pe 15 mai 2020, perioada de grație.

Banca Romaneasca nu a anuntat pana la acest moment care este politica sa cu privire la persoanele juridice si in materia executarilor silite, respectiv daca va continua urmaririle deja incepute si vor initia noi proceduri, nefiind precizari nici cu privire la executarile silite imobiliare sau evacuari

  • ALPHA BANK

Alpha Bank anunta pentru clientii persoane fizice solutii de sprijin, inclusiv facilitati de amanare la plata a ratelor (1-3 luni).

Amanarea platii ratelor nu se aplica automat, ci se va aplica la solicitarea clientilor, urmand ca aceasta sa fie negociata de la caz la caz, in functie de particularitatile fiecarei situatii.

Alpha Bank nu ofera detalii cu privire la modul in care va opera amanarea, fiind astfel posibile urmatoarele variante: (i) solicitarea la plata integrala a ratelor amanate dupa implinirea termenului de amanare, (ii) prelungirea duratei creditului cu durata lunilor pentru care a fost amanata plata ratelor si (iii) mentinerea duratei creditului si redistribuirea ratelor amanate pe restul duratei ramase de creditat. Pentru o mai buna intelegere a acestor variante va invederam exemplul practic prezentat pentru clientii BRD

Din informatiile publice nu reies poilitica Alpha Bank cu privire la persoanele juridice si politica in materia executarilor silite, respectiv daca va continua urmaririle deja incepute si vor initia noi proceduri, nefiind precizari nici cu privire la executarile silite imobiliare sau evacuari.

Facand o sinteza a masurilor dispuse in sectorul bancar pentru a veni in ajutorul clientilor, constantam ca masurile sunt diferite de o institutie bancara la alta, si in principal vizeaza amanarea platii ratelor pentru una – trei luni, cu aplicarea unor mecanisem diferite de recuperare a acestor sume.

Constatam ca exista si institutii bancare si in special institutii financiare non-bancare ce nu au prezentat nicio masura pentru a veni in sprijinul clientilor pana la acest moment.

In acest context, apreciem ca se impune adoptarea unui act normativ care sa impuna o conduita identica pentru toate institutiile finantatoare, avand in vedere ca dificultatile financiare provocate de pandemia COVID-19 nu diferentiaza in functie de entitatea finantatoare.

BVBStiri BVB

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (28/09/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 21-25 Septembrie 2020

COMPA S. A. (CMP) (28/09/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii - 21-25.09.2020

PROMATERIS S.A. (PPL) (28/09/2020)

Disponibilitate raport semestrial consolidat 2020

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (25/09/2020)

Raport curent conform art. 234, lit. i). al Regulamentului ASF nr. 5/2018