Update articol:

Arafat: CNSU a aprobat prelungirea stării de alertă; se elimină interdicţiile de circulaţie pe timpul nopţii

Raed Arafat Sursa foto: facebook.com

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, marţi, prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie, stabilind printre altele eliminarea interdicţiilor de circulaţie pe timpul nopţii, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

“La sesiunea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a votat Hotărârea 112 pentru prelungirea stării de alertă şi măsurile necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID 19. Clar că situaţia noastră acum este una mai bună decât acum două-trei săptămâni, astfel, după mai multe discuţii, s-a ajuns la implementarea unor măsuri pentru următoarea perioadă care vor modifica restricţiile care au fost până la acest moment”, a declarat Raed Arafat, marţi, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

În primul rând, a adăugat el, în Hotărârea CNSU se propune “eliminarea interdicţiilor de circulaţie a persoanelor în cursul nopţii”.

“După cum cunoaşteţi, era limită ora 23,00, după care era circulaţia oprită pentru persoanele care nu sunt vaccinate şi nu sunt trecute prin boală, astfel, aceste interdicţii se elimină”, a precizat Arafat.

Tot potrivit Hotărârii CNSU, va creşte intervalul orar de funcţionare de la 21,00 la 22,00 pentru toţi agenţii economici, incluzând magazinele şi restaurantele, a mai menţionat şeful DSU.

BVB | Știri BVB

PROMATERIS S.A. (PPL) (28/01/2022)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) Semestrul II-2021

MedLife S.A. (M) (28/01/2022)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - S2 2021

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (28/01/2022)

Autorizare Fondul Proprietatea in calitate de Fond de Investitii Alternative

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (28/01/2022)

Convocare AGEA pentru data de 21 martie 2022

VRANCART SA (VNC) (28/01/2022)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - Tranzactii raportate in S2 2021