Activele nete ale celor 224 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna martie […]
Autor: Adina Ardeleanu
Adina Ardeleanu, membru fondator Financial Intelligence, are o experiență de peste 12 ani în jurnalism economic. Ea a debutat, în 2006, la publicația Bursa, avansând până în poziția de redactor șef adjunct.
De-a lungul carierei, Adina a fost premiată pentru articolele dedicate pieței de capital, atât de Asociația Brokerilor din România, cât și de Bursa de Valori din Polonia.
Absolventă de ASE, Adina a urmat cursuri de jurnalism economic ținute de Thomson Reuters, la Londra și Frankfurt, dar și de The Fund for American Studies (TFAS), la Praga.
Investiția este condusă de Draper Esprit, unul dintre cele mai active fonduri din Europa, cu investiții în companii […]
Sentimentele de izolare și singurătate, stresul sau nesiguranța au afectat sănătatea oamenilor în timpul pandemiei, 36% dintre respondenții […]
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, a semnat recent alte […]
Armand Domuța, CEO Restart Energy: Listarea obligațiunilor ne oferă acces la capital și vizibilitate. Investim 30 mil. euro în […]
BVB Research Hub este o platformă cu informații utile despre companiile listate la BVB, esențiale în procesul investițional, […]
EximBank a acordat o finanțare în valoare de 100 de milioane de lei companiei prahovene Oltina Impex Prod […]
Autoritatea de Supraveghere Financiară a lansat, astăzi, noua versiune a site-ului oficial www.asfromania.ro, care are un design modern […]
BRK Financial Group a anuntat printr-un raport transmis Bursei de Valori Bucuresti ca a fost selectat de catre […]
Compania One United Properties, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte […]
de Ionut Paulenco, analist al platformei de investiții eToro Economia SUA se află într-un moment de inflexiune și va […]
Acţionarii Bursei de Valori București (BVB) au decis, azi, aprobarea modului de repartizare a profitului net statutar al […]
Dezvoltatorul Portico Investments România, consiliat de Colliers, a finalizat vânzarea a șase clădiri de retail din portofoliu către […]
TradeVille a încheiat pe 16 aprilie 2021, în mod anticipat în condițiile unei suprasubscrieri cu 65%, o ofertă […]
Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar nebancar, SAL-Fin, și-a stabilit conducerea pentru următorii cinci ani, […]
Piața fuziunilor și achizițiilor din România a scăzut în primul trimestru al anului cu 26% în volum față […]
Asociația Română a Băncilor (ARB) a devenit membru afiliat al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – Rețeaua […]
Banca Internațională de Investiții și-a refinanțat cu succes biletele cu rată variabilă în Coroane Cehe (CZK) ajunse la […]
Cosmin Ghiță, Nuclearelectrica: Energia nucleară este parte esențială în procesul de decarbonizare, iar SNN va fi un pilon strategic în îndeplinirea țintelor
Energia nucleară este parte esențială în procesul de decarbonizare, iar SNN va fi un pilon strategic în îndeplinirea […]
BRK Financial Group (BRK) raportează un profit de 10,7 milioane lei, în primul trimestru din 2021, potrivit comunicatului […]
de Dan Turmacu, CFTe Goldring Garmin Ltd. este un furnizor american de dispozitive de navigație, comunicații și informații, […]
Coaliţia de guvernare urmează să se reunească, luni, în prima şedinţă de la revocarea lui Vlad Voiculescu din […]
Transelectrica s-a implicat în plantarea a 1.000 de puieți de stejar și salcâm pe locul unei foste gropi […]
Prinţii William şi Harry au plecat împreună din capela St.George şi au fost văzuţi discutând la încheierea funeraliilor […]
După ce fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că există diferențe între decesele raportate de autorități și cele […]
Fostul ministru de interne italian Matteo Salvini, liderul partidului de extremă dreapta Liga, a fost trimis în judecată, […]
Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu spune că nu crede că este de competența Procuraturii informația privind raportarea incorectă […]
La 17 aprilie 1996 a fost inaugurată oficial Centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă, prin punerea în funcţiune a […]
Ministerul Finanţelor Publice a anunţat, vineri seară, că Agenţia de rating Standard & Poor’s a anunţat îmbunătăţirea perspectivei […]
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat vineri pe pagina sa de Facebook că ministerul a prelungit cu 10 […]
Ministrul german al Finanţelor şi-a exprimat susţinerea pentru ca România să primească invitaţia de aderare la Organizaţia de […]
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis că persoanele vaccinate cu prima […]
Vicepremierul Dan Barna a precizat, vineri, în urma solicitărilor adresate de prim-ministrul Florin Cîţu, că în cursul zilei […]
Preşedintele PSD Dolj, europarlamentarul Claudiu Manda, susţine că a aflat cu surprindere că a fost trimis în judecată […]
Premierul Florin Cîţu i-a solicitat, vineri, vicepremierului Dan Barna să prezinte în şedinţa de Guvern dacă ştia despre […]
Divizia de cercetare a Grupului MedLife a secvențiat un prim lot de 94 de probe provenite din Republica […]
Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Romarm a decis înlocuirea membrilor Consiliului de Administrație (CA) al Romarm, potrivit unui […]
Fostul preşedinte al PSD Dolj Claudiu Manda şi fostul director al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială […]
49% dintre copii verifică uneori, rar sau deloc informaţiile găsite pe internet, potrivit unei consultări naţionale privind informarea […]
Companiile de succes din industria bunurilor de larg consum își schimbă locațiile fizice, explorează noi modele de afaceri […]
