Într-un interviu, Richard Moore a discutat despre presiunile cu care se confruntă Putin, recrutarea agenților ruși și de […]
Autor: Ancuţa-Carolina Stanciu
Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 20 de ani experiență în jurnalism economic, fiind în ultimii 8 ani redactor şef al cotidianului financiar “Bursa". A fost coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public.
Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Recent, a fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de "Caiete documentare-Club România".
După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
Câștigul mediu lunar/salariat a crescut cu peste 18% față de aceeași perioadă a anului trecut, peste rata actuală […]
Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a declarat duminică, la Beijing, că tăierea tuturor legăturilor economice cu […]
Legendarul jurnalist de securitate națională, Seymour Hersh, laureat al Premiului Pulitzer, a publicat un raport în această săptămână în care […]
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs duminică, la ora locală 7:20, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, […]
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a aprobat o finanţare suplimentară, în valoare de 165 milioane euro, […]
“Guvernul actual ar trebui să se gândească la moduri mai eficiente de a-și gestiona finanțele, în loc să […]
La data de 28.07.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial […]
Trei bănci din Uniunea Europeană nu au reușit să îndeplinească cerințele obligatorii de capital într-un test de stres […]
Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL, anunţă că nu este de acord cu taxele și impozitele pe care vrea să […]
Consiliul de Administrație al Societăţii OIL TERMINAL SA Constanţa convoacă Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor în data de 01.09.2023 […]
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că măsurile de reducere a cheltuielilor vor fi prezentate în transparenţă săptămâna […]
Prefectul şi subprefectul de Mureş au fost eliberaţi din funcţie, urmare a situaţiei care a fost descoperită la […]
Compania TAROM deschide curse noi cu destinația Cluj-Napoca, special destinate fanilor UNTOLD. Cei interesaţi își pot rezerva de […]
Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), aflată în subordinea Ministerului Energiei, a pus în dezbatere publică […]
Preţul ţiţeiului Brent s-ar putea situa, în acest an, între 75 şi 80 dolari pe baril, iar cererea […]
Predictibilitatea şi consultările sunt vitale pentru un climat investiţional, iar România trebuie să fie competitivă pentru a atrage […]
Cererea de energie electrică va scădea în lunile următoare, însă la gaze naturale ne aşteptăm la o creştere […]
Grupul austriac de petrol şi gaze OMV AG a raportat vineri o scădere mai puternică decât cea prevăzută […]
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă că a depus denunţ penal şi a demis conducerea Centrului educativ Buziaş, din […]
“Portul Constanța joacă un rol esențial în dezvoltarea unei industrii offshore wind în Marea Neagră” “Cablul care va […]
OMV Petrom a semnat un contract pentru fonduri europene în vederea dezvoltării în regiune a unei reţele de […]
“Blockchain este un adevărat must-have pentru orice afacere care presupune livrări de orice fel”. “Cu ajutorul tehnologiei blockchain, […]
CFR Călători informează că în cursul nopţii 26/27 iulie 2023, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile în zonele Gheorgheni […]
Rezerva Federală a majorat ratele dobânzilor la cel mai înalt nivel din ultimii 22 de ani, iar președintele […]
Fiul preşedintelui american Joe Biden, Hunter Biden, a decis să pledeze ”nevinovat” în faţa acuzaţiilor de fraudă fiscală, după […]
Grecia a înregistrat cele mai mari emisii de dioxid de carbon de la incendiile forestiere din ultimele două […]
Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR şi fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a […]
Producţia totală de hidrocarburi a Romgaz a scăzut, în primul semestru al acestui an, cu 5,25%, comparativ cu […]
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” SA informează publicul investitor asupra faptului că în dată de […]
Grupul Cerealcom, una dintre cele mai de succes afaceri românești din domeniul agriculturii și cel mai mare exportator […]
În condiții de predictibilitate fiscală, prin respectarea calendarelor de majorare a accizei pentru produsele din tutun, veniturile bugetare […]
Contestaţia Blue Air la amenda de peste 10 milioane de lei primită în octombrie 2022 de la ANPC […]
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind acreditarea Ioanei Bivolaru în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar […]
Grupul bancar italian UniCredit a informat miercuri că a decis să îşi îmbunătăţească estimările referitoare la profitul net […]
Bunnyshell anunţă o nouă rundă de investiţii în valoare de 4 milioane euro, investitorii existenţi alocând deja deja […]
Indicatorul de Încredere Macroeconomică, realizat de Asociaţia CFA România, a scăzut cu 4,8 puncte, în luna iunie a […]
Reprezentanții guvernelor din Azerbaidjan, Georgia, România și Ungaria au semnat ieri, la București, un Memorandum de Întelegere prin […]
Începând din 2025, trebuie instalate stații de reîncărcare rapidă de cel puțin 150 kW pentru autoturisme și camionete la fiecare 60 km de-a lungul principalelor coridoare de transport ale UE
Începând din 2025, trebuie instalate stații de reîncărcare rapidă de cel puțin 150 kW pentru autoturisme și camionete la fiecare 60 km de-a […]
Angajaţii din construcţii, membri ai Federaţiei Generale a Sindicatelor Familia, protestează miercuri în Piaţa Victoriei împotriva intenţiei Guvernului […]
