Update articol:

Avocat Victor Stănilă: Concediu supraveghere copil – ce drepturi au părinții în anul școlar 2020-2021

Cum începe anul școlar 2020-2021, Guvernul a adoptat un nou OUG (147/2020) care reglementează modul prin care părinții, angajați la stat ori privat, pot beneficia de concediu supraveghere copil în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară unde aceștia sunt înscriși, ca urmare a rezultatului anchetei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, arată avocatul Victor Stănilă:

“Concediul se acordă inclusiv în cazul în care copiii vor participa fizic la cursurile școlare cu o frecvență redusă pentru că își desfășoara activitățile de la distanță, prin intermediul tehnologiei și internetului sau a altor modalități alternative de educație.

Potrivit OUG, începând cu debutul anului școlar 2020-2021, angajatorii vor fi obligați să acorde și să plătească aceste zile libere pentru părinți, prin modificarea și completarea Legii 19/2020 și a OUG 30/2020.

În acest articol îți vom explica pe larg cine are dreptul la concediul de supraveghere a copilului, cum depui cerere pentru a beneficia de concediu și cum calculezi salariul pe care îl vei primi pe perioada în care îți iei zile libere.

Cine beneficiază de concediu supraveghere copil în anul școlar 2020-2021

Potrivit OUG, zilele libere pot fi acordate doar unuia dintre părinţi (părinte firesc, adoptator, persoana care are copilul/copiii în încredințare în vederea adopției; persoana care are copilul în plasament sau sub tutelă, persoană care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței părinților sau tutorelui, părintele sau reprezentantul legal al persoanei adulte cu handicap înscrise într-o unitate de învățământ) dacă îndeplinește, cumulativ, două condiții:

  • are copii de până la 12 ani, respectiv de până la 26 de ani dacă au dizabilități, și sunt înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie antepreşcolară;
  • celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere.

Zile libere pot fi acordate și părintelui sau reprezentantului legal al copilului cu handicap grav neşcolarizat sau celui care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere o persoană adultă încadrată în grad de handicap grav sau în grad de handicap grav cu asistent personal, doar în cazul în care activitatea serviciului de zi de care beneficiază este limitată sau suspendată, prin dispoziție/decizie a autorității care are în administrare serviciul de zi, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

Părinții au dreptul la zile libere plătite pe toată perioada în care se decide limitarea sau suspendarea activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară.

NU poți solicita zile libere pentru supravegherea copilului dacă:

  • te afli în concediu de creștere a copilului;
  • ești asistentul personal al unuia dintre copiii aflaţi în întreţinere;
  •  te afli în concediu de odihnă sau fără plată;
  •  ai raportul de muncă suspendat din cauză că angajatorul și-a întrerupt temporar activitatea;
  •  nu realizezi venituri din salarii şi asimilate salariilor, din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
  • ești angajat în sistemul naţional de apărare, ordine publică și siguranță națională, în penitenciar sau în unităţile sanitare publice și NU ești unicul membru al familiei (familie monoparentală)

Cerere concediu supraveghere copil- ce conține și cum o depui

Pentru acordarea zilelor libere, părintele care va supraveghea copilul trebuie să depună la angajator o cerere, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte, precum și de o copie a certificatului de naştere al fiecărui copil sau a documentului care atestă calitatea de “părinte” . Dacă este cazul, vei da angajatorului și o copie a certificatului de încadrare în grad de handicap al copilului, ori adultului în vârstă de până la 26 ani.

Iată ce trebuie să conțină declarația pe propria răspundere a celuilalt părinte:

  1. datele sale de identificare;
  2. calitatea în raport cu copilul pentru care se solicită concediul de supraveghere;
  3. mențiunea că nu a solicitat la locul său de muncă zile libere sau că nu are contractul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului.

Modelul cererii și al declarației pe proprie răspundere urmează să fie stabilite prin ordin al ministrului Muncii și Protecției Sociale, la propunerea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, și vor fi publicate în Monitorul Oficial al României.

Cum calculezi veniturile cuvenite în perioada concediului de supraveghere a copilului

Pe perioada acestui concediu vei fi plătit de către angajator cu 75% din salariul de bază (fără sporuri) corespunzător unei zile lucrătoare, în limita a 185 de lei pe zi (brut), reprezentând 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Acest drept este supus impozitării şi plăţii contribuţiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum şi plăţii contribuţiei asiguratorii pentru muncă, pentru veniturile din salarii și asimilate acestora.

Dacă și tu și soțul (soția) sunteți angajați în sistemul naţional de apărare, ordine publică și siguranță națională, penitenciare, unităţi sanitare publice, unul dintre voi are dreptul la o majorare de salariu pentru că nu veți putea primi concediu de îngrijire copil. Majorarea acordată suplimentar drepturilor salariale este în cuantum de 75% din salariul de bază / salariul de funcţie / solda de funcţie corespunzătoare unei zile lucrătoare corespunzător numărului de zile lucrătoare din perioada în care activitățile didactice sunt limitate sau suspendate. Majorarea nu poate depăși însă 185 de lei brut pe zi, reprezentând corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pentru a primi banii, trebuie să depui la angajator o cerere însoțită de declarația celuilalt părinte că nu beneficiază de această majorare. Cererea și declarația se depun la angajator în luna curentă pentru luna anterioară.

În cazul familiile monoparentale, drepturile bănești aferente zilelor libere pentru supravegherea copiilor se calculează și se plătesc astfel:

a) conform prevederilor legale specifice ce reglementează acordarea învoirilor/permisiilor/zilelor libere plătite, pentru angajații sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională și angajații din penitenciare,

b) cu 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare , pentru personalul din unitățile sanitare publice.

Obligațiile și drepturile angajatorul

În termen de 30 de zile de la publicarea OUG în Monitorul Oficial, angajatorul este obligat să acorde zilele libere solicitate de părinți în baza Ordonanței de Urgență. Refuzul constituie contravenție și se va sancționa de către inspectorii de muncă cu amendă între 1.000 și 2.000 lei pentru fiecare persoană pentru care refuză acordarea zilelor libere, fără a depăşi valoarea cumulată de 20.000 de lei.

În schimb, angajatorul poate deconta sumele pentru plata indemnizaţiei acordate părintelui aflat în concediu. Pentru aceasta, trebuie să depună o cerere la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau sucursala/punctul de lucru al acestuia, însoțită de documente justificative privind îndeplinirea condițiilor de decontare a indemnizației.

Cererea și documentele justificative se transmit electronic sau în format letric (pe hârtie), în cel mult 30 zile de la data efectuării plăţii contribuţiilor şi impozitelor aferente indemnizaţiei. Decontarea sumelor plătite cu titlu de indemnizaţie se face în termen de 15  zile calendaristice de la data înregistrării documentelor.

Procedura de decontare, documentele justificative și modelul acestora urmează să se stabilească prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă ce se publică în Monitorul Oficial al României.

Pentru depunerea în format electronic, modelele de cereri și formulare electronice se publică pe platforma aici.gov.ro.

Pentru a concluziona, potrivit noului OUG, angajatorii sunt obligați să acorde zile libere plătite angajaților pentru supravegherea copiilor lor de până la 12 ani, în cazul în care programul școlilor sau grădinițelor se va reduce sau se va suspenda, ca urmare a pandemiei Covid-19.”

BVBStiri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/10/2020)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni

COMPA S. A. (CMP) (27/10/2020)

Solicitare completare ordine de zi AGAE 12-13.11.2020 - versiunea in engleza

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/10/2020)

Documente suport AGOA & AGEA din 26.11.2020

TERAPLAST SA (TRP) (26/10/2020)

Raport trimestrul 3 2020