Update articol:

Banca Europeană de Investiţii finanţează cu 25 de milioane de euro noul campus al Universităţii Politehnice Bucureşti

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a aprobat acordarea sumei de 25 de milioane de euro Universităţii Politehnice Bucureşti (UPB) pentru sporirea calităţii, eficienţei şi eficacităţii procesului de predare, învăţare şi cercetare la una dintre instituţiile de vârf din România, se arată într-un comunicat al BEI.

Împrumutul BEI va finanţa reamenajarea campusului UPB, ceea ce presupune construirea unei noi clădiri care va găzdui cele trei facultăţi ce se află acum în localul Polizu. Obiectivul este de a regrupa unităţile în noul campus al Universităţii Politehnice Bucureşti şi de a moderniza facilităţile la un standard la care să poată sprijini cel mai bine activităţile de predare, învăţare şi cercetare ale UPB, se arată în comunicatul BEI.

Acordarea acestei finanţări este susţinută de Fondul European pentru Investiţii Strategice (EFSI), pilonul financiar al Planului de investiţii pentru Europa (“Planul Juncker”). 

“Acesta este primul sprijin acordat de Banca Europeană de Investiţii pentru a sprijini îmbunătăţirea educaţiei superioare în România. Ne-am alăturat forţele cu ale Comisiei Europene, beneficiind de Planul de investiţii pentru Europa, pentru a spori calitatea educaţiei universitare, care este crucială pentru întărirea competitivităţii României şi viitoarea dezvoltare a ţării. Sunt convins că vor urma şi alte operaţiuni similare ale BEI după acest proiect, care va îmbunătăţi condiţiile de studiu pentru 5.000 de studenţi şi activităţile de cercetare din UPB”, a afirmat vicepreşedintele BEI, Andrew McDowell, potrivit Agerpres.

În opinia lui Carlos Moedas, comisarul pentru cercetare, ştiinţă şi inovare, “cercetarea ştiinţifică de înaltă calitate începe cu o educaţie de nivel ridicat”. 

“Aceasta este o investiţie în viitorii cercetători din România, care până la urmă va stimula inovarea, va crea locuri de muncă şi va sprijini creşterea. Acesta este un alt exemplu al modului în care funcţionează Planul Juncker”, a adăugat acesta. 

Rectorul Universităţii Politehnice Bucureşti, Mihnea Costoiu, a declarat că este o mare onoare pentru UPB să fie prima universitate din România care beneficiază de sprijinul BEI. 

“Fiind cea mai mare universitate tehnică din România, cu o proporţie importantă de specializări de vârf şi absolvenţi care intră pe piaţa muncii, proiectul va sprijini nu doar educaţia naţională, ci şi economia ţării. De asemenea, sperăm să facem un model de bune practici pentru alte universităţi care vor implementa proiecte similare. În plus, datorită garanţiilor oferite de Planul de investiţii pentru Europa, universitatea noastră va putea să-şi extindă capacităţile de cercetare, pentru a avea un impact pozitiv asupra societăţii. În condiţiile în care universitatea noastră împlineşte 200 de ani, acesta este modul perfect de celebrare pentru comunitatea noastră şi mulţumim BEI şi EFSI pentru că au făcut posibilă această modernizare”

BVBStiri BVB

COMPA S. A. (CMP) (26/10/2020)

Solicitare completare ordine de zi AGAE12-13.11.2020

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/10/2020)

Documente suport AGOA & AGEA din 26.11.2020

TERAPLAST SA (TRP) (26/10/2020)

Raport trimestrul 3 2020

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (26/10/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 19 - 23.10.2020

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (26/10/2020)

Structura actionariat la data de 16 octombrie 2020