Update articol:

Cancelarul Olaf Scholz, audiat de parlamentul local din Hamburg în legătură cu un scandal fiscal

Olaf Scholz Olaf Scholz / Sursa foto: facebook.com/olafscholz

Cancelarul german Olaf Scholz urmează să depună mărturie în faţa parlamentarilor din Hamburg, vineri, în legătură cu rolul său în perioada când era primar al oraşului-stat din nordul ţării în combaterea fraudelor fiscale, caz ce riscă să îi afecteze imaginea în contextul în care el încearcă să combată crize multiple, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit schemei de fraudă fiscală respective, bănci şi investitori tranzacţionează rapid acţiuni ale unor companii în jurul datei de achitare a dividendelor, permiţând diverselor părţi să solicite în mod ilegal dividende şi rambursări.

Schema, în prezent închisă, a căpătat o dimensiune politică în Hamburg din cauza pasivităţii autorităţilor în mandatul primarului Olaf Scholz.

Banca locală Warburg, care are un rol important în al doilea mare oraş din Germania, a fost nevoită în final să plătească o factură fiscală în valoare de 50 de milioane de euro după ce Ministerul de Finanţe federal a intervenit.

Cazul ameninţă să submineze poziţia cancelarului Scholz chiar dacă el încearcă să îşi menţină coaliţia guvernamentală pe fondul amplificării nemulţumirii populaţiei din cauza creşterii preţului energiei, mai ales ca urmare a războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei la finalul lunii februarie.

Scholz, care a respins toate sugestiile privind un eventual comportament necorespunzător din partea sa în tratarea acestei chestiuni, se va prezenta la ora locală 14:00 (12:00 GMT) pentru o audiere în faţa comisiei de anchetă a parlamentului local din Hamburg.

”Aceasta este o chestiune de acum doi ani şi jumătate. Nenumărate dosare au fost analizate, nenumăraţi oameni au fost audiaţi. Rezultatul este mereu: nu a existat influenţă politică”, a afirmat recent Olaf Scholz.

Însă recenta descoperire de către anchetatori a sumei de 200.000 de euro într-un seif al unui parlamentar din Partidul Social-Democrat (SPD, formaţiunea lui Scholz) a reaprins bănuielile privind intervenţii politice în numele băncii Warburg.

Olaf Scholz a negat că ar avea cunoştinţă de banii respectivi şi a afirmat că nu a mai ţinut legătura cu parlamentarul respectiv.

BVB | Știri BVB

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (04/10/2022)

Raport tranzactii cu parte afiliata (NAVROM) 23 sept. - 03 oct. 2022

PREBET SA AIUD (PREB) (04/10/2022)

Hotarari AGA O & E 3 Octombrie 2022

Call Warrant on Siemens AG (RCSIE23C1) (04/10/2022)

Reluare tranzactionare - ora 14:10 - Notificare Raiffeisen Centrobank AG modificare limita variatie

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (04/10/2022)

Tranzactii parti afiliate - EFSA - OPCOM

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (04/10/2022)

Renuntare mandat membru al Comitetului de Audit