Update articol:

Candidaţii la conducerea FMI trebuie să se înscrie în cursă până pe 6 septembrie

Candidaţii la succesiunea lui Christine Lagarde în fruntea Fondului Monetar Internaţional (FMI) vor putea să-şi anunţe intenţiile începând de luni şi până pe 6 septembrie, a anunţat vineri instituţia, precizând că îşi va alege noul director general până la 4 octombrie, relatează AFP.

„Consiliul de administraţie anunţă astăzi că a adoptat un proces deschis, bazat pe merit şi transparenţă pentru a selecţiona viitorul director general”, precizează FMI într-un comunicat, potrivit Agerpres.

FMI este constrâns să găsească un nou şef din cauza plecării, înainte de sfârşitul mandatului, a lui Christine Lagarde, care va conduce Banca Centrală Europeană (BCE).

„Persoana aleasă pentru a ocupa postul de director general va trebui să aibă un parcurs excepţional în domeniul politicii economice la un nivel de înaltă responsabilitate”, mai precizează instituţia.

Aceasta trebuie să fi avut o „remarcabilă carieră profesională”, să demonstreze „aptitudini de gestiune şi de diplomaţie” pentru a conduce o instituţie de anvergură mondială.

De asemenea, noul şef trebuie să fie cetăţean al uneia dintre cele 189 de ţări membre ale FMI.

Pretendentul ales va trebui să fie „ferm ataşat de cooperarea multilaterală” şi să dea dovadă de capacităţi de obiectivitate şi imparţialitate, precum şi să fie „capabil să comunice cu eficienţă”, subliniază FMI.

Dacă există mai mulţi de trei candidaţi, consiliul de administraţie va preselecţiona trei persoane în funcţie de susţinerea cea mai puternică „fără a privilegia o regiune” faţă de alta. Aceştia vor fi apoi audiaţi la Washington.

Lista restrânsă, care trebuie stabilită prin consens, poate fi publicată de FMI.

„Deşi Consiliul de conducere poate alege un director general cu majoritate de voturi, obiectivul său este de a-l selecţiona prin consens”, a adăugat FMI.

De la înfiinţarea sa în 1944, FMI a fost condus de un european, în timp ce un american a fost mereu numit în fruntea Băncii Mondiale.

În Europa, după o primă serie de discuţii conduse de Bruno Le Maire, ministrul francez de finanţe însărcinat să obţină un acord asupra unui nume, lista posibilelor nume este redusă în prezent la olandezul Jeroen Dijsselbloem, fostul preşedinte al Eurogrupului, şi la ministrul spaniol de finanţe Nadia Calvino, potrivit unei surse europene.

Alte surse de la Washington evocă numele actualului număr 2 al Băncii Mondiale, bulgăroaica Kristalina Gheorghieva.