Update articol:

COP26: ”Catastrofa climatică bate în continure la uşă”, avertizează şeful ONU

01-11-2021-COP26-Glasgow-Guterres-CCC-1150 Sursa foto: un.org

“Catastrofa climatică în continuare la uşă”, în pofida încheierii unui acord sâmbătă la conferinţa COP26 de la Glasgow (Marea Britanie), a avertizat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Conferinţa mondială privind combaterea schimbării climatice s-a încheiat cu “bineveniţi paşi înainte, dar nu sunt suficienţi”, a apreciat într-un comunicat şeful ONU, care a părăsit Glasgow şi se îndrepta spre sediul din New York (SUA) al organizaţiei.

Enumerând obiectivele “pe care nu le-am atins la această conferinţă”, el a menţionat în special “sfârşitul subvenţiilor pentru combustibilii fosili, eliminarea treptată a cărbunelui, introducerea unui preţ pe carbon” şi ajutorul financiar pentru ţările cele mai sărace.

“Textele adoptate sunt un compromis. Ele reflectă interesele, situaţia, contradicţiile şi starea actualei voinţe politice în lume (…) Din păcate, voinţa politică colectivă nu a fost suficientă pentru a depăşi profundele contradicţii”, a scris el.

“Este timpul să trecem la modul +urgenţă+”, a continuat Antonio Guterres, subliniind că angajamentele de reducere a emisiilor actuale nu permit îndeplinirea obiectivului Acordului de la Paris de a limita încălzirea globală “cu mult sub” 2°C faţă de era preindustrială, şi încă mai puţin a obiectivului ideal de +1,5 °C.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (09/10/2026)

Utilizarea neautorizata a numelui si imaginii companiei

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/10/2026)

Publicare material aferent AGA 29(30).10.2026

INTERCAPITAL POLAND WIG30TR UCITS ETF (ICWIGETF) (09/10/2026)

Notificare Intercapital Securities Ltd. - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (12.10.2026) a simbolului ICWIGETF si numarul de unitati emise

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/10/2026)

Completare Convocare AGOA 23 octombrie 2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2026)

Convocare AGAO in data de 13/16 noiembrie 2026