Update articol:

Cristian Dima, administrator Nuclearelectrica, nu a obținut avizul CNCAN

Cristian Dima, administrator Nuclearelectrica, nu a obținut avizul CNCAN
 - poza 1

Cristian Dima, administrator Nuclearelectrica, nu a obținut avizul CNCAN, astfel că îi încetează mandatul, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.Societatea Nationala Nuclearelectrica S.A. (“SNN”) a anunțat ca, prin notificarea primita de la Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare (”CNCAN”) in data de 09.10.2019, compania a fost instiintata cu privire la rezultatul procesului de acordare a avizelor CNCAN pentru administratorii ne-executivi, in baza normei de securitate nucleară privind pregătirea, calificarea şi autorizarea personalului organizaţiilor care exploatează instalaţii nucleare, NSN 23.

Ca urmare a derularii acestui proces, CNCAN a notificat SNN ca domnul Cristian Dima, membru al Consiliului de Administratie, nu a obtinut avizul CNCAN.

Potrivit companiei, în conformitate cu prevederile Contractului de Mandat incheiat cu administratorii ne-executivi ai companiei, in baza art. 13.1, litera k), respectiv: “in cazul in care Administratorul nu trece in termen de 12 luni de la data inceperii mandatului de verificarile CNCAN prevazute de Normele NSN 23, contractul va inceta la momentul la care CNCAN/Administratorul va instiinta SNN cu privire la faptul ca Administratorul nu a trecut de verificarile CNCAN prevazute de NSN 23 si in acest caz SNN nu va datora Administratorului daune pentru acest caz de incetare”, Contractul de Mandat al domnului Cristian Dima a incetat de la data primirii notificarii CNCAN, respectiv 09.10.2019.

BVB | Știri BVB
TURISM, HOTELURI, RESTAURANTE MAREA NEAGRA S.A. (EFO) (13/11/2026)

Reluare tranzactionare ora 15:30: conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlu III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizie ASF nr. 1213/13.11.2026 - aprobare document oferta publica de cumpare actiuni EFO

BIOFARM S.A. (BIO) (13/11/2026)

Decizie ASF nr.1215/13.11.2026 - retragere de la tranzactionare incepand cu data de 18.11.2026

MUNICIPIUL ORASTIE (ORS29) (13/11/2026)

Plata cuponului 70, rambursare rata principal 61 & calcul rata dobanda pentru cuponul 71 & 72

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (13/11/2026)

Hotarare AGA O din data de 13 noiembrie 2026