Update articol:

Dăianu, BNR: Productivitatea este cheia rezistenţei în Zona Euro, baza competitivităţii

ddaianu

Productivitatea este cheia rezistenţei în Zona Euro, baza competitivităţii, dar aceasta nu trebuie realizată prin salarii mici pentru că altfel rămânem o economie de tip periferie, a declarat, miercuri, Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), la dezbaterea ”Modelul economic românesc în UE. România – Orizont 2040”.

“Productivitatea este cheia rezistenţei în Zona Euro, e baza competitivităţii, dar nu trebuie să se realizeze prin salarii mici. Altminteri , vom avea în continuare o economie tip periferie”, a spus Daniel Dăianu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, în Zona Euro dispare riscul valutar, dar nu şi cel de solvenţă şi lichiditate. El a spus că există ţări în Uniunea Europeană care, din cauza lipsei de robusteţe, continuă să fie ameninţate de riscul de solvenţă şi riscul de lichiditate.

Dăianu a subliniat faptul că Mecanismul Cursurilor de Schimb 2 nu este mai puţin exigent decât Zona Euro. Soliditatea bugetului public este obligatorie la intrarea în MCS2. Veniturile fiscale sunt o problemă de securitate naţională. Obiectivul ar fi să ajungem la 29-30% din PIB de la sub 26% în prezent.

De asemenea, el a afirmat că este nevoie de o întărire instituţională şi de politici publice eficiente.

Daniel Dăianu a spus că este posibil ca exerciţiul financiar 2021 – 2027 să fie ultimul care să aloce atât de mulţi bani pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună.

“Aproape mai bine de 65% sunt pentru aceste două componente de bază în Bugetul Uniunii Europene. Prin urmare, o economie robustă este o economie care nu de fonduri europene. O economie robustă este una care trăieşte din resursele proprii. Noi cu fonduri europene trebuie să suplimentăm ce? Investiţia din resurse interne, din economisirea internă şi sigur să fructificăm aceste subvenţii ale agriculturii care se practică în toată Uniunea Europenă. Dar dacă căpătăm dependenţe structurale de fondurile europene eu zic că nu este bine”, a mai spus Daniel Dăianu.

BVB | Știri BVB
SINTEZA S.A. (STZ) (13/11/2026)

Radierea societatii Chimprod SA

SIMTEL TEAM (SMTL) (13/11/2026)

Revizuirea estimarilor financiare consolidate pentru exercitiul financiar 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (13/11/2026)

Raport trimestrial pentru trimestrul incheiat la 30 septembrie 2026

SOCEP S.A. (SOCP) (13/11/2026)

Admitere la finantare/intrare in etapa precontractuala proiect fonduri europene